Prin apele istoriei – interviu cu scriitorul Cătălin MIHULEAC

Publicat în Dilema Veche nr. 605 din 17-23 septembrie 2015
Prin apele istoriei – interviu cu scriitorul Cătălin MIHULEAC jpeg

America de peste pogrom

Reconstituiţi, într-adevăr, detalii ale pogromului de la Iaşi, din 1941. Sînt cîteva pasaje despre deposedarea evreilor, despre actele de vandalism îndreptate împotriva lor, despre cum au fost bătuţi cu bestialitate pe străzile oraşului. Despre violuri, despre trenurile morţii. Ce înseamnă pentru un scriitor să trateze această temă istorică? 

Depinde cum o face. Dacă se menţine la un nivel contemplativ, nu-i va ieşi o operă de artă, ci un pospai literar. Dacă, însă, se implică şi plonjează în apele istoriei, atunci iese o lucrare profundă. Apropo de preţul personal. Pe mine, scrierea acestei cărţi m-a consumat foarte tare. Mă întîlneam cu prieteni şi probabil că eram atît de schimbat fizic, încît mă întrebau dacă mi-a murit cineva. 

Care sînt avantajele ficţiunii faţă de perspectiva pur istorică? 

Ficţiunea te ajută să clădeşti o naraţiune caldă, în contrast cu răceala istoriei. Ficţiunea îţi oferă materiale de construcţie, ficţiunea scoate oamenii din statistici şi îi transformă în personaje. Ficţiunea animă evenimentele din manuale. Cred că, în final, acesta şi este marele atu al cărţii: că reuşeşte să ochească nu partea raţională a fiinţei omeneşti, ci partea ei emoţională. 

În cele patru părţi ale cărţii, apar tot felul de personaje; sînt foarte multe familii, pe două continente, unele dintre ele părînd inspirate din realitate. Cum aţi construit personajele? 

Există trei tipuri de personaje în roman. Unele sînt reale sută la sută, şi nu mă refer numai la personalităţi ca Antonescu sau colonelul Chirilovici, şeful Poliţiei din Iaşi, ci şi la oameni mai puţin cunoscuţi, precum Carol Drimmer, un intelectual evreu foarte fin, care lucra la traducerea în germană a

Era un cărturar cu deschidere europeană, un fel de strămoş al lui Patapievici, care voia să promoveze cultura română în lume. Era un germanist şi a murit în trenurile morţii, înjurîndu-l cu obidă pe Hitler. Există şi alte personaje, care au fibră reală, dar cu înveliş ficţional. Iar altele sînt fictive sută la sută. Surpriza mea a fost să întîlnesc cititori convinşi că anumite personaje fictive sînt reale sută la sută. Am luat-o ca pe un compliment. 

Cineva m-a întrebat dacă acel personaj – medicul ginecolog Jacques Oxenberg – a existat cu adevărat. Şi am spus că, din moment ce el operează în paginile cărţii, înseamnă că a existat. Dar am venit apoi şi cu precizarea care ţine de istoria medicală. Anume că operaţia de cezariană a fost efectuată de medicii evrei pe mama moartă, încă din timpurile vechi ale istoriei. În România secolului trecut, a existat o foarte bună şcoală ginecologică, în care medicii evrei au avut o contribuţie esenţială. 

Cîtă ficţiune încape într-un roman cu fundal istoric? 

Cred că este necesar un dozaj înţelept. Nu trebuie să exagerezi nici într-o parte, nici într-alta, pentru că acest gen de teme este foarte ofertant, dar e şi foarte uşor de ratat, dacă nu există un dozaj perfect între ficţiune şi realitatea istorică. 

Apropo de dozaj: şi umorul trebuie foarte bine dozat, cînd tratezi teme sensibile. În cartea asta tristă e şi foarte mult umor. Cum aţi avut totuşi curajul să introduceţi replici sau pasaje în cheie ironică, într-o carte atît de serioasă? 

Cînd scriu, nu mă pot controla. Acesta este stilul meu, ironic uneori; dramatic, alteori. Registrul comic este un foarte bun conservant pentru o operă de artă. Noi ne delectăm astăzi cu ce au scris Swift şi Mark Twain. Am fost conştient că, fără acest ingredient, cartea nu ar fi fost digerabilă. Nu ar fi ajuns la omul grăbit de azi, n-ar fi ajuns în primul rînd la generaţia tînără. Şi acesta a fost scopul meu iniţial: ca romanul să ajungă la generaţia tînără, pentru că doar acolo mai putem modela sufletele. 

Chiar aşa, în ce măsură e cunoscută această istorie neagră a pogromului de la Iaşi din 1941? 

Începe abia acum să fie cunoscută. În roman pomenesc că, pe vremea lui Ceauşescu, au fost trecute toate crimele în seama trupelor germane. Dar germanii nu au participat decît, să spun aşa, la un nivel contemplativ.  După ’90 a început să se vorbească pe această temă, dar a existat şi un violent curent negaţionist, care se manifestă şi acum. Mai e ceva: unde îşi bagă coada presa românească, nu prea mai creşte iarbă. Căci presa a luat doar partea senzaţională, superficială a evenimentelor. Cine citeşte ce s-a scris în ziare rămîne doar cu imaginea prizonierilor din trenurile morţii, care, din cauza deshidratării, şi-au băut urina unul altuia. 

În România, accesul la arhive nu este uşor. Sigur, există o bibliografie destul de importantă pe această temă, dar pare că aţi ajuns la nişte detalii necunoscute pînă acum. Cum v-aţi documentat pentru carte? 

Am ajuns la nişte detalii necunoscute pentru că n-am văzut lucrurile cu ochii unui istoric. Eu am judecat orice document care mi-a ajuns în mînă, în ideea construcţiei la care m-am înhămat. L-am tratat pur emoţional. Am vrut, în primul rînd, să înţeleg ura sălbatică de atunci, eu nefiind capabil să urăsc pe nimeni, fie el chinez, musulman, patruped sau extraterestru. Bine, mi-a mai dat şi întîmplarea o mînă de ajutor. De pildă, am reuşit să leg o prietenie cu un supravieţuitor al lagărelor de concentrare naziste, care m-a ajutat să înţeleg ce se întîmplă în sufletul unui om care se naşte cu un stigmat, trăieşte toată viaţa cu el şi tot stigmatul îl împinge permanent la periferie. 

Găsim în această carte şi nişte descrieri foarte plastice ale străzilor, ale caselor din Iaşiul anilor ’30-’40, e o cartografiere care pare aproape exactă pentru cel care nu cunoaşte Iaşiul, în orice caz. 

Am încercat, folosind scrierile din gazetele interbelice, să reconstruiesc imaginea de atunci nu doar a Iaşiului, ci şi a Bucureştiului. 

Chiar şi Viena este descrisă în această carte, sînt descrieri exacte ale unor locuri… 

Mai cu seamă ale Spitalului Rothschild, unde erau adăpostiţi evreii care fugeau pe căi clandestine din România, după 1945. A trebuit să-l recompun tot după documentele de atunci, pentru că a fost demolat între timp. Am văzut şi fotografii, am citit şi mărturii din presa internaţională veche.

de exemplu, a avut în 1947 o serie de fotoreportaje despre Spitalul Rothschild, realizate de Henry Ries. Cutremurătoare. A trebuit să bat Viena şi cu pasul, ca să recompun o plimbare descrisă în finalul cărţii, cînd toate firele naraţiunii încep să se lege. 

Ce rămîne astăzi din Iaşiul anilor ’30-’40? Mai e recognoscibil acel oraş? 

Nu prea, pentru că Iaşiul este acum un amestec nefericit între ce s-a mai păstrat din istorie şi avîntul edilitar haotic, beţivănesc, de dată recentă. De pildă, Jockey Club – unul dintre localurile cele mai rafinate ale oraşului, de care pomeneşte şi Curzio Malaparte în cartea lui,

, unde există şi nişte capitole despre Pogrom – era o splendoare arhitectonică. A fost demolat, odată cu aşa-zisa sistematizare socialistă. Şi nu este singura victimă a elanului demolator. Iaşiul de după Revoluţie a avut doi primari care şi-au îndeplinit mandatele în duşmănie. E vorba de Constantin Simirad şi de Gheorghe Nichita, ambii proveniţi de prin judeţul Botoşani. 

„Nu poţi duce ţara pe talpa pantofului“ – aceasta este o replică repetată adesea în carte. Destinul personajului Dora demonstrează, însă, exact contrariul. 

Da, de fapt aici este o cheie a cărţii. Unul dintre personajele americane, Joe Bernstein, originar din Iaşi, repetă această vorbă a lui Danton. Dar el are o completare subtilă: nu poţi duce ţara pe talpa pantofului, zice Danton, „dar în toc se păstrează întotdeauna ceva“. Nora lui, Suzy, vrea la sfîrşit să vadă tocmai ce se păstrează în toc. În toc e legătura lui cu România. 

De ce aţi ales să plasaţi o parte importantă a acţiunii, cea din zilele noastre, tocmai în America? 

Aici este partea care ţine de spectacol. Fără o secţiune americană, modernă, plasată în ziua de azi, nu cred că ar fi ajuns cartea acolo unde ar fi trebuit, nu ar fi fost digerabilă. Naraţiunea curge pe două planuri: un capitol este despre România şi Iaşiul interbelic, capitolul următor este despre America, România sau Viena anului 2000. Iese o împletire permanentă între capitolele de mare tensiune şi altele mai uşurele şi mai înclinate spre comic. Dar şi cele care par uşurele au, la a doua privire, profunzimea lor. 

America a fost, într-adevăr, o destinaţie pentru evreii care fugeau din Europa de valurile de antisemitism. Cum a asimilat societatea americană acest aflux de evrei veniţi de peste tot, din Europa de Est mai ales? 

America este o ţară de imigranţi, deşi azi se mai zborşeşte la ei. Din acest Spital Rothschild – care ajunsese de fapt un megacoteţ, deşi servise cîndva inclusiv „selectele“ trupe SS – destinaţiile clasice erau Palestina şi America cea plină de promisiuni. Personajul meu alege America, mai cu seamă că îi dă şi destinul brînci. America, pentru că, în copilărie, visase să scrie scenarii în Hollywood-ul înfiinţat de evrei. America unde speră că va scăpa de ferocitatea amintirilor. 

În roman, familia Bernstein şi-a construit un imperiu aproape din vînzarea de haine second-hand, cu depozite şi în România. De ce aţi ales tocmai această ocupaţie pentru personajele cărţii? 

Pe de-o parte e o metaforă, pentru că noi purtăm în ziua de azi hainele americanilor, ceea ce nu este neapărat rău. Pe de altă parte, meseria de

, de vînzător de haine vechi, este tipic evreiască, dar a fost îndelung persiflată de-a lungul istoriei. Să ne amintim că, în

filmul de desene animate al lui Walt Disney, lupul care bătea la uşa suavilor godaci era reprezentat ca un

evreu. Probabil că Hitler, mare admirator al lui Walt Disney, îşi freca palmele de mulţămire. America este o ţară care îţi promite şi-ţi mai şi dă. Printre altele, îţi dă haine. Acolo este unul dintre centrele modei, Garment District. Şi aş spune că nu întîmplător, în America, hainele mofturoase sînt mai ieftine ca în Europa. 

Ce semnificaţie are titlul cărţii? 

Titlul cărţii este simplu doar în aparenţă. S-au găsit destui să-l critice, căci unde dragostea-i puţină, lesne-i a găsi pricină. „America de peste pogrom“ poate însemna „America îmbrăcînd pogromul“, ca o haină care se trage peste atrocităţile de atunci. 

Credeţi că sînt cetăţenii americani conştienţi de această istorie, îndepărtată şi geografic, şi temporal? 

Sînt americani şi americani. Cei receptivi pot fi conştientizaţi tocmai printr-o operă artistică. Ce-am fi ştiut despre lagărul de la Plaszków, dacă n-ar fi existat

filmul ieşit de sub pana lui Spielberg? Nu întîmplător, în Washington DC, există un Muzeu al Holocaustului, foarte bine pus la punct. Unul dintre diriguitori este Radu Ioanid. Multe dintre fotografiile despre Pogromul de la Iaşi au fost puse la dispoziţie de SRI şi sînt reprezentate acolo, într-un sector foarte bine pus la punct. 

Convenţia în care e scris romanul este următoarea: personajul cărţii, Suzy Bernstein, v-a delegat pe dumneavoastră, Cătălin Mihuleac, să-i scrieţi povestea. De ce aţi simţit nevoia acestui artificiu narativ?

Sînteţi sigur că e artificiu? Vreţi s-o sun acum pe Suzy Bernstein şi să vorbiţi puţin cu ea? 

Aş vrea!

Poate că Suzy Bernstein există. Oricum, este unul dintre misterele pe care nu vreau să le dezvălui. Aceasta este altă întrebare frecventă care mi se adresează: dacă Suzy Bernstein chiar există. E valabil ce am spus în privinţa ginecologului Jacques Oxenberg: din moment ce e atît de aprigă în paginile cărţii, înseamnă că există. 

Dar una dintre imensele provocări ale acestei cărţi a fost că principalele două voci narative aparţin unor femei. Două voci narative, două stiluri literare diferite, care pe deasupra mai sînt şi feminine. Greu, foarte greu… Pentru că, spre deosebire de bărbaţi, care reprezintă o masă mai previzibilă, femeile au o structură mult mai fină şi foarte diferită de la un exemplar la altul. 

Romanul e structurat ca un bun scenariu cinematografic. V-aţi gîndit la o ecranizare? 

Au existat deja unele tatonări. Nu aş vrea să mă grăbesc, pentru că e foarte tînără cartea. Există o vorbă a unui mare scriitor evreu, Danilo Kis: „Nu uita că, dacă nimereşti ţinta, ratezi tot restul“. Eu nu vreau să ratez „restul“. Cartea e ca o fată pe care nu vreau s-o mărit la 17 ani. Vreau să văd în continuare ce se mai întîmplă cu ea. Să-i ţin eu carneţelul de bal şi să-l cîntăresc bine pe cel care o invită la dans. Că veni vorba, eu visez la o ecranizare internaţională. Pentru că nu e o carte românească; valoarea ei este, cred, universală. Ea poate încălzi orice suflet de pe această planetă. 

Cum a fost primită această carte, ce reacţii aţi primit din partea criticilor şi cititorilor? 

Cu această carte s-a întîmplat cam ce s-a întîmplat la alegerile prezidenţiale. Liderii de opinie din domeniul literar au preferat să tacă în păpuşoi. Chiar cei care se manifestaseră violent la adresa cărţilor mele precedente s-au făcut că plouă. Puţinele cronici – apărute în

etc. – au fost elogioase, de un mare entuziasm. Însă cartea a fost promovată masiv prin reţeaua paralelă, prin Facebook, graţie unor oameni care au scos-o din sîn şi au arătat-o prietenilor. În asta constă astăzi o promovare adevărată – un produs artistic trebuie să poată fi scos din sîn şi să meargă de la suflet la suflet. Dar nu vreau să mă gîndesc ce s-ar fi întîmplat dacă nu ar fi existat Facebook-ul şi nu ar fi avut atîta forţă. 

În ce măsură urmăriţi, în ce măsură vă interesează revistele literare, cronicile? 

Mă interesează prea puţin. Cronicile literare rareori reprezintă judecăţi cinstite. Ele aparţin unor oameni relativ tineri, care au intrat deja în fel de fel de învîrteli şi jocuri de interese. Am senzaţia că parcă cer să nu se pună preţ pe judecăţile lor de valoare. 

Aşteptările mele în privinţa lor au fost altele. Mă aşteptam ca această carte să fie primită cu mai multă bunăvoinţă. Mă aşteptam să fie băgată în seamă de juriile care acordă premii, dar, din păcate, ele sînt formate preponderent din aceiaşi critici utilitari de care vorbim. Şi ştiţi ceva? Nu m-ar mira să citesc într-o zi cîte ceva despre ofiţerii acoperiţi din critica literară, despre cei care au primit misiunea de a impune anumite ierarhii. 

Ştiu că scriitorilor nu le place să fie puşi în insectar, nu le place să fie categorisiţi pe generaţii, pe cercuri literare. Totuşi, de care scriitori români contemporani vă simţiţi ataşat? 

Mi-e greu să spun asta, pentru că literatura nu are graniţe. Iar eu am încercat, de-a lungul vremii, să dobîndesc o voce distinctă şi sper că orice rînd scris de mine este foarte personal. Aş putea să vă zic mai curînd scriitori universali de care sînt ataşat. Unul dintre ei este Dino Buzzati, altul este Bohumil Hrabal, cehul cu care Bill Clinton, în cursul unei vizite în Praga, a ţinut neapărat să bea bere la Tigrul de aur. Nu l-aş uita pe Romain Gary, care mi-a rupt sufletul în cîteva rînduri, şi tot el mi l-a cusut la loc. Şi sînt şi alţi clasici pe care-i iubesc, începînd cu duetul din Odessa, Ilf şi Petrov; Ilf fiind, cum bine ştim, evreu. Mă regăsesc în caracterizarea lui Ilf, care şoptea timid la urechea lui Petrov: „Ştii, Jenea, eu fac parte dintre cei care intră întotdeauna ultimii pe uşă“.  

a consemnat Matei MARTIN  

Foto: wikimedia commons

*****

Cătălin MIHULEAC

America de peste pogrom (fragment)

Golda nu mai văzuse goliciune bărbătească decît la statuile greceşti din albumele de artă. Unde nu arăta tocmai rău, dar nici bine, fiind vorba de starea aceea mută a organului, care nu spune nimic unei fetiţe curioase. Ştia esenţialul despre sexualitate, la modul poetic, şi auzise rîzîndu-se copios la gluma că dragostea e un cuvînt inventat de evrei, ca să obţină gratuit ceea ce la bordel sau la colţul străzii se capătă cu parale. Privea pierdută la cinema buzele femeilor topindu-se în ale bărbaţilor, dar cum anume se petreceau lucrurile, după ce sărutul era mîntuit, trecea în sectorul închipuirii. 

Mereu atent la semnalele pieţei, fratele său Lev se oferise, în cîteva rînduri, să-şi dezvăluie puţa, pentru diverse tarife, dar viermişorul acela tîmpit, aşezat plin de sfiiciune pe săculeţul cu ouă, temător să nu le fisureze coaja, nu fusese capabil s-o lumineze. Odată, Lev i-a cerut o mie de lei – bani primiţi de ea de la domnul Drimmer, cu ocazia sărbătorii de Hanukkah – pentru a-şi trezi viermişorul, şi-atunci Golda a contemplat magia care le fermeca pe femei, încă de la Facerea lumii. Mîngîiat cum se cuvine şi stimulat din cancelariile secrete ale creierului, viermişorul s-a arcuit semeţ, împingîndu-şi spre public pieptul de dansator. Ca nişte castaniete pulsînd de energie, bilele din sac s-au oţărît şi ele, gata să sprijine din culise evoluţia scenică a maestrului. 

Distanţa de la puţica angelică a lui Lev la ţepuşele căpăţînoase, lustruite cu unsoare şi aşezate pe grămezi de lînă scărmănată, ale celor care-i sufocă mama, se arată Goldei imposibil de parcurs. Dunga văruită cu păr murdar care separă fesele pătrate ale poliţistului basarabean, picioarele strîmbe şi noduroase ale lui Ilie, furunculul exploziv de pe coapsa ofiţerului german, ouăle care pendulează înnebunite în sacul domnului Vicovschi, gata să se desprindă şi să aterizeze într-o omletă împuţită pe podea, carnea albă a mamei, împunsă de muşchiul afumat care se schimbă cu rîndul, putoarea de sudoare aţîţată cu tutun înecăcios şi băutură gloduroasă, toate îi strivesc sufletul, canalizîndu-se într-o ură oarbă adresată lumii întregi. 

Nu, nu spre aşa ceva conduceau sărutările pe care le urmărise topită pe ecran la Trianon; nu, nu putea fi asta contopirea feerică dintre femeie şi bărbat, pe care intenţiona să o cînte toată viaţa, în poveştile ei de la Hollywood. Aşa ceva merită cîntat cel mult la cîrciuma din colţ.

Golda uită complet de medicamentul bunicii. Rostogolită ca o bilă de popice de mîna răzbunării, se prăvăleşte pe scări şi se lasă înghiţită de stradă. Ştie ce are de făcut, ştie prea bine. Îşi va căuta tatăl şi fratele, le va povesti ce se petrece acasă, iar ei doi îşi vor lăsa treburile baltă şi vor veni într-un suflet, pentru a o salva pe mami din ţepuşele ălora. Cu talentul lui de negustor, Lev îl va convinge pe poliţistul basarabean să-i vîndă pistolul, oferindu-i un preţ peste putinţă de refuzat, apoi îi va împuşca pe toţi. 

– Poc, poc, poc! 

La urmă, le va reteza spurcăciunile şi le va arunca la cîini, dar numai după ce tati – chirurg neîntrecut – îi va opera, pe viu, furunculul germanului, că nu se cade să apari în faţa lui Dumnezeu murdărit de bube.

Puhoiul străzii o înghite ca pe o firimitură. Strada spumegă, strada pîrîie, strada clocoteşte, strada urcă spre cota de înec. Pîrîiaşe iudaice se adună cu mînie de pe arterele laterale, vărsîndu-se cu muget în rîurile principale, ce conduc spre marele lac de acumulare de la sediul Chesturii de Poliţie, din strada Vasile Alecsandri.

Nu mai e loc de milă. Mîinile prizonierilor, obligate să stea ridicate, cerşesc atenţia unei divinităţi care nu stă prea bine nici cu văzul, nici cu auzul. E în zadar. Acolo, sus, toată atenţia este îndreptată spre sărbătoriţii creştini Petru şi Pavel, care suflă voiniceşte în lumînările din tortul de ziua lor. Baionetele soldaţilor imprimă direcţia şi ritmul de mers, bîtele civililor anulează de pe trotuar tentativele de-a ieşi din formaţie, certificînd că oina cu capete evreieşti rămîne sportul naţional românesc. 

Nefericiţii îşi primesc porţia fără să protesteze. Butonul de sonor al gemetelor este dat la mic, dezechilibrele se sprijină unul pe altul, suflarea este dreasă din mers, odată cu recîştigarea poziţiei verticale. Oamenii sînt preocupaţi mai mult să-şi pipăie banii ascunşi în căptuşeala hainelor decît rănile. Abia au timp să-şi scuipe dinţii muribunzi, care le lasă gurile înecate cu sînge.  

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Un expert în dependență a dezvăluit care este semnul că cineva ar putea fi un alcoolic funcțional și poate fi observat cu ușurință.
image
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună. Avertismentul specialiștilor
Un nou „medicament-minune” pare să fi intrat în atenția oamenilor care vor să slăbească. Este vorba de un produs de mai puțin cinci euro care ar putea provoace o scădere în greutate de aproape 14 kilograme într-o lună.
image
Nou cutremur în industria IT. Gameloft a concediat toți angajații din Cluj-Napoca
Gameloft, unul dintre cei mai mari producători de jocuri video din lume, a anunțat că renunță la filiala din Cluj. Criza internațională din domeniul IT se simte din ce în ce mai mult și în România. în contextul în care lunile trecute, NTT Data a fost nevoită să recurgă la concedieri.

HIstoria.ro

image
Amânarea unui sfârșit inevitabil
„Născut prin violenţă, fascismul italian era destinat să piară prin violenţă, luându-și căpetenia cu sine“, spune istoricul Maurizio Serra, autorul volumului Misterul Mussolini: omul, provocările, eşecul, o biografie a dictatorului italian salutată de critici și intrată în topul celor mai bune cărţi
image
Căsătoria lui Caragiale cu gentila domnişoară Alexandrina Burelly
Ajuns director la Teatrul Naţional, funcţie care nu l-a bucurat atât de tare precum credea, Ion Luca Caragiale a avut în schimb o mare şi frumoasă împlinire: a cunoscut-o pe viitoarea doamnă Caragiale.
image
Bătălia de pe frontul invizibil al celui de-al Doilea Război Mondial
La izbucnirea războiului, în 1939, în Marea Britanie exista pericolul formării unei puternice coloane a cincea. Agenții Serviciului britanic de securitate (MI-5) au reușit să neutralizeze rețele importante de simpatizați pro-germani din Regatul Unit.