Premieră editorială: Mintea tulburată. Ce ne spun ciudățeniile creierului despre noi înșine

6 mai 2020
Premieră editorială: Mintea tulburată  Ce ne spun ciudățeniile creierului despre noi înșine jpeg

Dilema veche vă prezintă un fragment din volumul Mintea tulburată. Ce ne spun ciudățeniile creierului despre noi înșine, de Eric R. Kandel, recent apărut la Editura Polirom, în traducerea Luciei Popovici.

Eric R. Kandel, unul dintre cei mai importanţi specialişti în neuroştiinţe din lume, face o neobişnuită incursiune în universul enigmatic al creierului, arătînd ce ne dezvăluie tulburările mintale despre natura umană. Pe baza cercetărilor sale inovatoare şi a lucrărilor altor experţi, el încearcă să răspundă la una dintre cele mai dificile întrebări cu care ne confruntăm: cum apare mintea din materia fizică a creierului? Cei 86 de miliarde de neuroni cerebrali comunică între ei prin cele mai fine conexiuni, care ajung uneori să fie alterate sau chiar întrerupte. În felul acesta, procesele din creier care dau naştere minţii pot fi afectate, ducînd la tulburări precum autismul, depresia, schizofrenia, boala Parkinson sau tulburarea de stres posttraumatic. Studiul acestor afecţiuni şi explorarea potenţialelor lor tratamente ne pot ajuta să înţelegem mai bine felul în care creierul produce experienţele şi capacităţile noastre fundamentale – gîndurile, sentimentele, comportamentele, memoria şi creativitatea.

„Captivantă... Foarte bine construită, naraţiunea lui Kandel îmbină perspectiva istorică şi relatările personale cu explicaţii ale unor experimente recente.” (The New York Times Book Review)

„Kandel este un cititor abil şi un observator meditativ... Neuroştiinţa prinde viaţă în studiul lui prin reflecţiile personale şi imaginative asupra minţii tulburate...” (Science)

„Informaţii fascinante interpretate cu abilitate de un maestru.” (Kirkus Reviews)

„Fără îndoială, neuronii vor zbîrnîi în timp ce cititorii vor reflecta asupra incitantei cărţi a lui Kandel.” (Booklist)

Din cuprins:

Ce ne pot spune tulburările creierului despre noi înşine • Natura noastră profund socială: spectrul autist • Emoţiile şi integritatea eului: depresia şi tulburarea bipolară • Memoria, depozitara eului: demenţa • Creativitatea înnăscută: tulburările creierului şi arta • Principiul plăcerii şi libertatea de a alege: adicţiile • Conştiinţa: marele mister nedezlegat al creierului

Eric R. Kandel, unul dintre pionierii ştiinţei cognitive moderne, este profesor la Columbia University şi activează în cadrul Howard Hughes Medical Institute. În anul 2000 a fost unul dintre laureaţii Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină datorită studiilor sale privind învăţarea şi memoria. Este autor al lucrărilor In Search of Memory: The Emergence of a New Science of Mind (2007), The Age of Insight: The Quest to Understand the Unconscious in Art, Mind, and Brain, from Vienna 1900 to the Present (2012) şi Reductionism in Art and Brain Science: Bridging the Two Cultures (2016) şi coautor al volumului Principles of Neural Science (1981).

***

Mintea tulburată. Ce ne spun ciudățeniile creierului despre noi înșine (fragment)

Emil Kraepelin a întemeiat nu numai psihiatria ştiinţifică modernă, ci şi psihofarmacologia, studiul efectelor medicamentelor asupra dispoziţiei, gîndirii şi comportamentului. În 1883 a publicat Compendiu de psihiatrie, prima ediţie a ceea ce avea să devină vastul său Manual de psihiatrie, în mai multe volume. În 1891 a început să predea la Universitatea din Heidelberg, iar mai tîrziu s‑a mutat la Universitatea din München. Kraepelin susţinea că bolile mintale sînt strict biologice şi au o bază ereditară. Mai mult, insista ca diagnosticele psihiatrice să aibă la bază aceleaşi criterii ca diagnosticele din alte ramuri ale medicinei.

Kraepelin îşi impusese o sarcină dificilă. Pe vremea lui, diagnosticele bolilor psihice erau imposibil de confirmat la autopsie, deoarece aceste boli nu lasă urme vizibile asupra creierului, iar tehnologia imagisticii cerebrale avea să apară la orizont abia un secol mai tîrziu. În lipsa markerilor biologici şi a imagisticii, Kraepelin a fost nevoit să‑şi fundamenteze diagnosticele pe observaţiile clinice asupra pacienţilor săi.

Observaţiile lui Kraepelin se sprijineau pe aceleaşi trei criterii folosite în medicina generală: Care sînt simptomele bolii? Cum evoluează boala? Care este rezultatul final?

Aplicînd aceste criterii bolilor mintale, Kraepelin a evidenţiat două grupuri mari de tulburări psihotice: tulburările de gîndire şi tulburările de dispoziţie. Pe cele de gîndire le‑a numit dementia praecox – demenţa tinerilor –, întrucît debutează mai devreme decît alte demenţe, precum boala Alzheimer, iar pe cele de dispoziţie le‑a numit boală maniaco‑depresivă, deoarece se manifestă fie prin stări depresive, fie prin exaltare euforică. Acum dementia praecox este numită schizofrenie, iar boala maniaco‑depresivă – tulburare bipolară. Vorbim doar despre stări depresive, fără nici o componentă maniacală, precum depresia majoră sau depresia unipolară. Majoritatea cazurilor de tulburări depresive sînt unipolare.

Diferenţele observate de Kraepelin între cele două tulburări psihice majore – schizofrenia şi tulburarea bipolară – au persistat pînă în zilele noastre. Totuşi, întrucît studii genetice recente sugerează că unele gene ar putea contribui la ambele tipuri de tulburări, ne dăm seama acum că între ele ar putea exista suprapuneri. Ar putea exista suprapuneri şi între aceste tulburări şi autism, care a fost recunoscut pe deplin la o jumătate de secol după lucrarea clasică a lui Kraepelin.

Tulburările de gîndire şi tulburările de dispoziţie nu numai că afectează pacienţii în mod diferit, ci şi evoluează diferit şi au rezultate diferite. Schizofrenia se caracterizează prin declin cognitiv care debutează cu primul episod al bolii, de obicei la începutul vîrstei adulte, şi continuă de‑a lungul vieţii, adesea fără remisiune. În schimb, tulburările de dispoziţie sînt cel mai adesea episodice, cu luni sau chiar ani între episoade. Depresia majoră debutează de regulă la sfîrşitul adolescenţei şi în jurul vîrstei de 20 de ani, iar tulburarea bipolară începe de obicei la sfîrşitul adolescenţei. Durata medie a remisiunii în cazul depresiei majore este de circa trei luni. Acest fapt arată că, cel puţin la început, schimbările din reţeaua neuronală şi funcţia cerebrală care duc la depresie sînt reversibile. Odată cu înaintarea în vîrstă, episoadele depresive tind să dureze mai mult, iar intervalele de remisiune se scurtează. Persoanele care suferă de o tulburare de dispoziţie pot funcţiona foarte bine în perioadele de remisiune, iar rezultatul tulburărilor de dispoziţie este adesea mai benign decît în cazul schizofreniei.

Cartea este disponibilă aici

Palatul Versailles aerial jpg
Palatele și castelele Europei: o incursiune în luxul și rafinamentul regal
Palatele Europei au fascinat generații întregi. Fiecare palat oferă o experiență unică pentru cei pasionați de arhitectură, artă și istorie, de la splendoarea barocă din Budapesta, până la bijuteria regală din România,.
dilemaveche ro   Literatura clasica pentru copii   De ce merita redescoperita jpg
Literatura clasică pentru copii: De ce merită redescoperită
"A fost odată, ca niciodată..." Cine nu-și amintește aceste cuvinte magice care deschideau porțile unei lumi fantastice?
dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.

Parteneri

image png
Ea e femeia care-l cumințește pe Giani Kiriță! „E Dumnezeul meu!” Mesajele emoționante al vedetelor pentru mamele lor
Ziua de 8 Martie este momentul în care întreaga lume celebrează femeia, dar mai ales pe cea care ne-a dat viață: mama. Dincolo de scenă, de terenul de sport sau de lumina reflectoarelor, vedetele rămân, înainte de toate, copii pentru mamele lor.
Louis Munteanu Profimedia png
Louis Munteanu, evoluție notabilă pe același teren cu Messi. Aproape să înscrie un gol senzațional în duelul direct cu argentinianul
Louis Munteanu a intrat pe teren în repriza secundă și a adus un plus de energie în atacul lui DC United.
image png
Gratuități pentru femei de 8 Martie în București: unde pot merge fără să plătească
Duminică, 8 martie 2026, este celebrată Ziua Internațională a Femeii, un eveniment dedicat tuturor doamnelor și domnișoarelor. Celor din București li se oferă astăzi câteva cadouri, care includ intrări gratuite la muzee, concerte și evenimente. De asemenea, pe tot parcursul lunii martie, anumite ins
waldomiguez luxembourg 1164663 1280 jpg
Țara europeană unde poți câștiga până la 5.600 € pe lună fără studii. Se caută sute de muncitori
Luxemburgul oferă sute de locuri de muncă bine plătite, inclusiv pentru persoane care nu au o diplomă universitară. În prezent, pe piața muncii din Marele Ducat sunt disponibile aproximativ 370 de posturi, iar salariile pot ajunge până la 5.600 de euro pe lună, potrivit demotivateur.fr.
Explozii în Teheran, Iran FOTO Profimedia
Războiul din Orientul Mijlociu escaladează: rafinării din Iran în flăcări, explozie la Ambasada SUA din Oslo, un mort în Dubai după atacuri cu dronă
Conflictul dintre Iran, Statele Unite și Israel s‑a intensificat în ultimele 24 de ore. Au avut loc atacuri coordonate asupra infrastructurii energetice iraniene, incidente grave în statele din Golf și o explozie produsă în fața Ambasadei SUA din Oslo.
Mirabela Grădinaru FOTO Inquam Photos / George Călin
Mirabela Grădinaru, prima doamnă a României, începe să iasă din umbra președintelui Nicușor Dan
Mirabela Grădinaru, partenera de viață a președintelui Nicușor Dan, intră tot mai vizibil în rolul simbolic de „primă doamnă”. Aparițiile sale publice s-au înmulțit în ultimele luni, chiar dacă acest rol este abordat diferit față de alte state, unde soțiile șefilor de stat au biografii oficiale.
Musulmani șiiți din Kashmir poartă fotografii lui Ali Khamenei în a 4-a zi de doliu FOTO Profimedia
Cine va conduce Iranul după Khamenei? Consens majoritar în Adunarea Experților. Israelul a anunțat că ar putea deveni „o țintă”
Adunarea Experților, organismul care trebuie să desemneze noul lider suprem al Iranului după moartea ayatollahului Ali Khamenei, a ajuns la un consens majoritar asupra succesorului.
ana maria barbosu cosr jpg
Sprijin uriaș pentru Ana Bărbosu. Stanford University plătește 300.000 de dolari pentru a o salva pe româncă de suspendare
Două dintre controalele antidoping ratate de gimnasta Ana Bărbosu ar fi avut loc în perioada în care se afla în Statele Unite, iar unul în România.
loto istock jpg
LOTO: Trageri duble la 6/49, Joker și 5/40. Report la Joker de peste 11 milioane de euro
Loteria Română organizează duminică, 8 martie 2026, tragerile speciale Loto ale primăverii, eveniment în cadrul căruia vor avea loc trageri duble pentru jocurile Loto 6/49, Joker și Loto 5/40. Pentru fiecare dintre aceste jocuri vor fi organizate două extrageri, una principală și una suplimentară.