Pe urmele lui Constantin Brâncuşi - interviu cu Federica ROCCHI

Teatrul Laminarie din Bologna a realizat un spectacol despre Coloana Infinită a lui Constantin Brâncuşi. Spectacolul regizat (şi interpretat) de Febo del Zozzo este intitulat Proiezione Verticale şi se joacă vara aceasta în cinci oraşe din Europa.

Cum v-a venit ideea să realizaţi un spectacol de teatru despre opera lui Brâncuşi?

Am absolvit Academia de Arte Frumoase din Bologna, secţia Sculptură. În timpul studiilor, am descoperit, fireşte, opera lui Brâncuşi şi mi-a plăcut foarte mult. Am fost atrasă mai ales de relaţia lui cu materia, dar şi de linearitatea formelor. Mai tîrziu, împreună cu compania de teatru Laminarie, pe care am fondat-o, am început să urmăresc – în limbajul teatral – biografiile unor figuri excepţionale, ale unor artişti importanţi pentru formarea mea profesională. Am început cu Varlam Salamov, un autor rus care a trecut prin lagărele de concentrare din Siberia; am creat spectacole despre Simone Weil, Elias Canetti, Bobby Fischer, Jackson Pollock... Fiecare dintre aceştia au devenit subiect al unor investigaţii profunde, prin intermediul unor producţii teatrale şi video, întîlniri, studii, proiecte internaţionale. După Pollock, am simţit nevoia să mă întorc la un alt mare artist pe care l-am studiat la Arte şi pe care l-am iubit – Constantin Brâncuşi. Cei doi sînt oarecum opuşi, căci Pollock lucrează pe axa orizontală (şi spectacolul nostru a amplificat această dimensiune), în vreme ce la Brâncuşi se vede aspiraţia înălţimii, a infinitului.

Cărui tip de public i se adresează spectacolul?

Compania noastră se situează în zona teatrului contemporan. Dar nu lucrăm cu nişte destinatari foarte precişi, „preambalaţi“. Dimpotrivă, încercăm să ne adresăm unui public cît mai vast şi cît mai divers. Lucrăm mult pentru copii şi tineret, dar fără să facem o „clasificare“ a publicului. La teatrul nostru din Bologna avem publicul obişnuit de teatru, dar şi mulţi străini, imigranţi, locuitori din cartier. Acest spectacol încearcă să comunice cu spectatorii care cunosc deja opera lui Brâncuşi, dar îi vizează şi pe cei care nu cunosc deloc lucrările lui.

Spectacolul a circulat în mai multe oraşe din Europa. Cum au fost stabilite „ţintele“ acestui turneu?

Spectacolul a fost într-un turneu european în luna iulie. Bucureşti n-a fost decît prima etapă. S-a mai jucat la Tîrgu-Jiu, la Budapesta şi la Paris, înainte să se întoarcă la Bologna. Nu e tocmai un turneu obişnuit, e mai degrabă o călătorie, o aventură. Am vrut să mergem pe urmele lui Brâncuşi şi să parcurgem drumul legendar pe care el l-a străbătut, pare-se, pe jos, din România pînă în Franţa. Noi însă am pornit la drum cu furgoneta. Ideea era să parcurgem cei 6000 de kilometri încet, să ne oprim pe urmele lui Brâncuşi, să încercăm să reconstituim traseul lui. Pentru asta a trebuit să găsim parteneri interesaţi de proiectul global, nu doar de găzduirea spectacolelor.

Aţi vizitat, împreună cu actorul Febo Del Zozzo, ansamblul monumental de la Tîrgu-Jiu. Care au fost primele impresii?

Am rămas fără cuvinte. Am fost să vizităm Coloana Infinitului de mai multe ori, la ore diferite, ca s-o vedem, de fiecare dată, în altă lumină. Este, într-adevăr, o operă monumentală. E şi o lucrare pacificatoare: ca s-o vezi, trebuie să stai mult timp cu capul în sus, privind cerul. E un gest rar, cu care nu prea eşti obişnuit; dar un gest care te înseninează. Dar concepţia întregului proiect e incredibilă. Ceea ce m-a impresionat e armonia generală pe care o inspiră.

Cum aţi făcut cercetarea, documentarea pentru spectacol?

Studiez deja de multă vreme opera lui Brâncuşi. Bineînţeles că am citit numeroase cărţi despre Brâncuşi. Ne-am sfătuit cu cîţiva specialişti şi cunoscători ai operei sale. De pildă, am vizitat-o, la Milano, pe Paola Mola, autoare a unor lucrări despre Brâncuşi. Ea ne-a oferit tot felul de sugestii şi ne-a ajutat cu contacte la Bucureşti şi la Paris. Doina Lemny, de la Centre Pompidou, ne-a ajutat să înţelegem chestiuni mai dificile despre lucrările sculptorului. Lucia Corrain, profesor de semiotică la Universitatea din Bologna, ne-a trimis eseul ei despre Tîrgu-Jiu, foarte interesant pentru a înţelege relaţia dintre ansamblul monumental şi aspectul urbanistic, dar şi ritualurile tradiţionale legate de moarte, din România. Însă, mai presus de asta, credem că această călătorie în sine e o cercetare activă a operei lui Brâncuşi.

Aţi ales să creaţi un spectacol nonverbal. De ce?

Sînt două răspunsuri aici. Teatrul nostru, în general, se orientează mai degrabă spre gest, spre mişcare. Sîntem foarte departe de naraţiune şi de teatrul vorbit, în general. În ceea ce priveşte cazul particular al acestui spectacol, cred că ideea unei scene tăcute este deosebit de interesantă. Găsesc că există o legătură între lucrările lui Brâncuşi şi această scenă tăcută, căci şi sculpturile lui inspiră linişte. Am găsit chiar şi mărturii în scrierile lui: era un om al acţiunii, teoretizările îi displăceau. În plus, spectacolul vrea să-l surprindă pe artist în momentul în care creează. Şi artistul nu vorbeşte despre ce are de gînd să facă, ci face, pur şi simplu.

Ce semnificaţie are acest titlu – Proiecţie verticală?

După cum am explicat, am lucrat mai ales pe această dimensiune verticală, care e un factor fundamental în opera lui Brâncuşi. Artistul a spus: „Zborul m-a preocupat toată viaţa. Copil fiind, am visat întotdeauna să zbor în copaci şi în cer. Am rămas la nostalgia acestui vis şi, de 45 de ani, fac păsări. Nu pasărea vreau să o redau, ci harul ei, zborul, elanul. Nu cred că am să reuşesc vreodată.“ Ideea zborului se regăseşte aproape peste tot în opera sa: în seria de păsări, în Coloana Infinită... Gaston Bachelard scria: „Corpul păsării e făcut din aerul care îl înconjoară, viaţa ei este mişcarea.“ Spectacolul nostru este dedicat construcţiei Coloanei Infinite. Am fost fascinată de această creaţie. Am întîlnit-o la Bucureşti pe Sorana Gorjan, fiica inginerului, care a proiectat, alături de Brâncuşi, componentele Coloanei. Ea ne-a povestit despre cît de dificilă a fost proiectarea şi ne-a arătat şi un film original, cu Brâncuşi la lucru.

Federica Rocchi este curatoare a spectacolului Proiezione Verticale, realizat de teatrul Laminarie din Bologna.

a consemnat Matei MARTIN