Patru expoziţii
- pentru o singură lună - În ultima vreme sînt întrebat din toate părţile cum îmi dau seama că un artist va confirma, sau dacă pot face ceea ce englezii numesc educated guess. Ei bine, răspunsul meu este acesta: cei care vor confirma sînt cei informaţi de ce se petrece în jurul lor în arta timpului, cei care au obsesia artei de dimineaţa pînă seara, care sînt dispuşi să sacrifice comoditatea, pîinea, matrimoniul pentru ce fac şi privesc fiecare expoziţie ca încă un pas... înainte, fireşte. Şi talentul contează, însă de la el se porneşte. Lanţurile lui Gili Gili Mocanu este unul dintre aceşti artişti. Trebuie să mărturisesc că la început totul a fost foarte ermetic pentru mine. N-am sesizat miza imediat. Şi presupun că orice privitor, care nu a stat de vorbă cu Gili, nu poate să "recompună dinozaurul" dintr-o ochire. Prima expoziţie pe care am văzut-o a fost "Fără inspiraţie" din 2003 de la Clubul Prometheus. Reţin foarte bine apusurile... sau răsăriturile în alb şi negru care mi s-au părut sumbre şi pictate în manieră idiotică. Numai că tocmai în incertitudinea apus / răsărit se juca totul. Alegerea alb/negru nu era rod al hazardului. Gili a vrut să picteze răsăritul/apusul "cel mai generic cu putinţă". Aici e toată cheia proiectului lui. Acum cîteva luni îmi mărturisea că nici nu mai vrea să retuşeze lucrări mai vechi ce aveau mici zgîrieturi. "Nu contează... asta e viaţa lor, au şi ele accidente ca şi noi, şi, de altfel... ce contează tehnica, ea nu mai impresionează pe nimeni... întrebarea e: ai prins ideea?". Lucrările lui Gili sînt produse postconceptuale în care ideea impune o anumită reducţie a formei. Desenele sînt sintetice, pictura ajunge de multe ori să arate a desen tehnic sau a grafism primitiv. În "Mit technik" de la galeria Hâart, Gili mai ridică un nivel al edificiului proiectului personal. În aceeaşi logică, el reduce limbajul la cele două sunete primare: consoana şi vocala, adică C şi O. O este sunetul mamă, iar C este spargerea guturală a primului. Ele pot forma legături, iar înlănţuirea lor produce... restul. Cu astfel de legături între atomi audio primari încearcă Gili să deseneze caligrame-lucruri ce nu se plasează nici în 2D, nici în 3D. Sînt desene atomiste în 2,5D. Sofaua lui Suzi La Galeria Hag de pe Maria Rosetti avem parte de Suzi - adică Suzana Dan - cu expoziţia "Ofertă specială" şi cu un text dement ce însoţeşte expoziţia, scris, fireşte, de Ştefan Tiron. O domnişoară feministă mi-a imputat că folosesc sintagme falocrate precum "Suzi este mică şi cochetă" şi că acest lucru este intolerabil în era postfeministă. Într-adevăr, deşi mică, Suzi e numai forţă şi putere în expoziţia asta. Într-o galerie minusculă, veţi vedea variantele upgradate ale sofalei lui Freud. Obiectele sînt flamboiante, de parcă Frida Kahlo şi Jean Paul Gaultier au lucrat în tandem prin mîna lui Suzi. Am să vă mai rog să admiraţi cum se cuvine piesa de rezistenţă: un Stalin blond, uşor secţionat la spate, şi frumos ca un înger de tipul fashion guys în care nu te poţi încrede. Kim Jong Il la Cluj Dacă treceţi prin Cluj, va conjur să treceţi pe la singura galerie privată serioasă de acolo: Plan B. E o iniţiativă a lui Mihai Pop şi Adrian Ghenie, iar expoziţia curentă sună promiţător: e vorba de lansarea unui album de fotografie intitulat Memoria totală - Coreea de Nord a lui Kim Jong Il de Eva Munz, Christian Kracht şi Lukas Nikol. Aceşti artişti s-au dus în Coreea de Nord pentru a face fotografii. Să nu vă imaginaţi că totul s-a petrecut simplu, nici vorbă. Fiecare jurnalist care ajunge acolo este însoţit, "ghidat", "îndrumat". El poate fotografia numai ce i se înscenează, pe scurt, face parte dintr-o mare instalaţie propagandistică a regimului. Fotografiază pietoni ce fac figuraţie special pentru jurnaliştii străini, mărfurile apar tot la comandă, totul e regizat. Albumul este însoţit de cel mai bine plasat text cu putinţă: citate din Manualul de artă cinematografică al cărui autor e chiar dictatorul, un pasionat de film şi un fan total al formaţiei... Pink Floyd. Gorzo la mnac La final vreau să vă pregătesc pentru un festin. Dumitru Gorzo va avea pe 5 octombrie o expoziţie personală la Muzeul Naţional de Artă Contemporană. E vorba de pictură, şi nu numai, iar în invitaţie întîlnim un subtitlu în... latină: Salve fiat Romuli nepos. După o bună investigaţie aflu că sintagma înseamnă "Salut nepot al lui Romulus" şi că are o istorie amuzantă în spaţiul carpato-danubiano-pontic. Mai precis, un italian din secolul XVIII, pe nume Antonio Cosimelli, ofiţer al regimentului de grăniceri din Năsăud, se îndrăgosteşte de locurile năsăudene şi maramureşene, descoperă latinitatea localnicilor despre care spune că se trag din stirpea quiriţilor, şi numeşte patru sate cu cele patru cuvinte din fraza spusă de Iosif II cînd vizitează locurile. Avem astfel satul Salve, satul Fiat, Romuli şi Nepos. La MNAC, Gorzo va face spectacol, aşa cum ne-a obişnuit deja. P.S. În altă ordine de idei, eu sînt de părere că îngrozitoarea Ţeapă din Piaţa Revoluţiei trebuie dinamitată într-un performance grandios. Numai aşa poate fi salvată de blestemul prostului gust absolut.
