Occident-Express
Bienala de la Istanbul este considerată unul dintre cele mai interesante evenimente periodice dedicate artelor vizuale contemporane. Ediţia de anul acesta şi-a propus, printre altele, să prezinte o imagine modernă, occidentală a Turciei. Ambiţia Fundaţiei pentru Cultură şi Artă – organizatoare a bienalei – este, pe de altă parte, să promoveze o imagine mai atractivă a artiştilor turci în Occident. Bienala de la Istanbul oferă un portret de grup bine conturat din care se desprind şi cîteva figuri individuale. Însă, în ansamblu, imaginea e mai degrabă dezamăgitoare. Sau, oricum, neconvingătoare pentru jurnaliştii şi criticii occidentali care au vizitat expoziţiile.
Pînă acum, Bienala a avut de fiecare dată o temă, un slogan, un titlu care să dea un sens reuniunii. Anul acesta organizatorii au hotărît un titlu în acelaşi timp foarte generalist şi foarte restrictiv: „Untitled“. Adică: fără titlu. Lipsă de imaginaţie sau, dimpotrivă, o opţiune motivată estetic şi politic? Directorul artistic şi curatorul bienalei, Jens Hoffmann şi Adriano Pedrosa, şi-au construit selecţia pe tensiunile dintre artă şi politică. Un demers curajos care conţine un statement politic în sine, mai ales dacă ne gîndim că Turcia încă înregistrează un deficit serios în materie de respect pentru libertatea de exprimare. Cei doi au ales să expună lucrări care, dincolo de valoarea estetică, au şi deschidere polemică sau miză contestatară. Nu ar fi nimic special în această opţiune – mai toate bienalele şi expoziţiile importante încearcă să producă sau măcar să identifice conflicte mai mari sau mai mici între artişti şi lume. Însă la Istanbul, această tentaţie a polemicii are cu totul altă greutate. ORF – televiziunea publică austriacă – a prezentat, într-o emisiune care anunţa deschiderea Bienalei de la Istanbul, un amplu reportaj în care erau enumerate nenumărate conflicte (unele cu urmări grave) între artişti şi autorităţi. Pilon central al selecţiei este artistul Félix González-Torres (1957–1996), ale cărui lucrări sînt expuse, în chip de motto, în fiecare dintre cele cinci secţiuni destinate expoziţiilor de grup. Untitled (Passport), Untitled (Ross), Untitled (Death by Gun), Untitled (Abstraction) şi Untitled (History) sînt în acelaşi timp titluri generice şi citate din opera celebrului artist cubano-american.
Aproape simultan cu Bienala, chiar la Istanbul Modern (Muzeul de Artă Contemporană) s-a deschis, sub titlul „Dream and Reality“, o expoziţie cu lucrări ale unor artişti turci moderni şi contemporani. Şi tot în siajul acestor manifestări – care au adus în capitala Turciei cîţiva din cei mai importanţi colecţionari, curatori, galerişti europeni – s-a desfăşurat şi Tîrgul Art Beat Istanbul, o „platformă a artelor contemporane“, după cum l-a descris organizatorul principal, compania de publicitate Dream Design Factory.
Obiectivul declarat al acestui eveniment periodic: „să ofere metropolei un high-end cultural“. Sau, mai simplu spus: să ofere oamenilor cu bani (deloc puţini) o „piaţă“ de unde să-şi poată cumpăra obiecte de artă. S-a dovedit pînă la urmă că organizarea acestor evenimente în paralel cu Bienala n-a fost o alegere fericită. Căci sălile au rămas goale. Specialiştii europeni veniţi la Istanbul căutau tendinţe noi, inovaţie, şi nu chilipiruri ori bunuri tezaurizabile. Nu le-au găsit, se pare, nici pe acelea, căci artiştii turci invitaţi în secţiunile oficiale ale Bienalei au venit cu lucrări indecent de cuminţi. Era acolo un dublu compromis pe care presa occidentală l-a remarcat imediat: ca să fie acceptaţi în Bienală (adică: pentru a avea o expunere mondială), artiştii au renunţat la polemicile care, de altfel, îi motivează (chestiuni legate de religie, de multiculturalism, de genocidul armenilor şi alte confruntări cu trecutul). Însă tocmai asta i-a îndepărtat, de fapt, de Occident. Mult mai interesante sînt lucrările artiştilor de origine turcă expuse în galeriile din Germania – notează Frankfurter Allgemeine Zeitung. Or fi – dar şi artiştilor de acolo le e mult mai la îndemînă să se răzvrătească...
Ce rol ar trebui să joace arta în societate? Unde ar trebui să se poziţioneze între presiunile politice şi interesele comerciale? E o discuţie care în Turcia de abia acum începe.
