Obélix chez les Russes
- Gérard şi Vladimir -
Acum două săptămîni mă bucuram, la această rubrică, de decizia lui Gérard Depardieu de a se stabili în altă ţară după ce guvernul de la Paris anunţase nişte măsuri fiscale pe care nu greşesc numindu-le radicale şi extreme. Aşa cum promisese încă din campania electorală, preşedintele François Hollande voia să introducă impozitul progresiv. Veniturile de peste un milion de euro erau taxate cu 75% – cea mai mare taxă din Europa, poate şi din lume. Această taxă se suprapune peste multe altele, împovărătoare chiar şi pentru cei mai bogaţi: impozite pe averi, taxe pe dobînzi, pe dividende, taxe de succesiune etc. Impozitul progresiv face parte din strategia lui Hollande de a reduce din deficitul bugetar. Dar e o măsură populistă, căci, de fapt, cei vizaţi de această mărire a taxelor sînt foarte puţini, astfel încît aportul lor (eventual) la buget e nesemnificativ. E, de fapt, un fel de a le arăta celor săraci şi afectaţi de criză că şi bogaţii plîng (dacă-i bombardăm cu taxe). Numai că bogaţii nu prea plîng: foarte, foarte mulţi şi-au mutat deja domiciliul în alte ţări, mai prietenoase cu averile. E vorba de zeci sau sute de cîntăreţi, actori, scriitori, fotbalişti etc. – dar şi de numeroşi avocaţi, medici sau oameni de afaceri mai puţin cunoscuţi de opinia publică. Gérard Depardieu e poate ultimul dintr-un lung şir de „exiluri fiscale“. Probabil că nici n-ar fi devenit un caz atît de răsunător dacă premierul Franţei nu l-ar fi apostrofat pe actor, tratîndu-l de mojic. Căci, pînă la urmă, de abia această ultimă insultă l-a făcut pe Depardieu să renunţe la cetăţenia franceză şi să returneze, scîrbit, cartea de identitate.
A ales, în primă instanţă, Belgia, mai precis un orăşel la graniţa cu Franţa. Apoi a dat semne că ar putea merge în Croaţia. În cele din urmă, a ales Rusia. Prin comparaţie, Rusia e un paradis fiscal: se percepe impozit unic de 13%. Preşedintele Putin însuşi l-a invitat pe actor şi i-a promis că-i acordă cetăţenia. Nici n-a mai contat că în Franţa, Curtea Constituţională a respins proiectul fiscal al socialiştilor. Între Putin şi Depardieu se conturează începutul unei frumoase prietenii.
Iată-i, deci, la Socci, la reşedinţa de vacanţă a preşedintelui rus. Vladimir şi Gérard se îmbrăţişează şi-şi strîng mîna călduros, apoi se aşază la o masă împodobită ca pentru o mare sărbătoare. Se tutuiesc şi-şi vorbesc ca între vechi prieteni. Arată de parcă Vladimir tocmai şi-a scăpat prietenul de povara dictaturii sub care a trebuit să îndure atîtea umilinţe, arată de parcă Gérard regăseşte, în sfîrşit, libertatea, în patria prietenului Vladimir. E invitat la diverse festivităţi – la care pozează, frenetic, arătînd triumfător buletinul care-i atestă cetăţenia rusească. I se propune postul de ministru al culturii în provincia al cărui cetăţean este. Se pupă drăgăstos cu fetele din ansamblul folcloric. Se înfruptă din pîinea, sarea şi vodca ce-i sînt oferite. Pare că trăieşte în cea mai bună dintre lumile posibile. E în Rusia, o ţară pentru care spune că nutreşte o veche şi solidă admiraţie. Dar nu despre Cehov, Kandisky sau Mihalkov e vorba, ci despre Putin însuşi. Şi exact de aici exilul fiscal al lui Gérard Depardieu devine un caz. Un protest legitim împotriva unor taxe aberante eşuează pentru că cel care l-a iniţiat se descalifică singur, găsind într-un dictator un protector al liberalismului. Nu e doar oportunist – e un mojic.
P.S. Vladimir, la rîndu-i, are numai de cîştigat de pe urma prieteniei cu Gérard. Ce altă reclamă mai bună şi-ar putea dori, ce alt slogan şi mai măgulitor s-ar mai putea inventa după ce Gérard a zis că „Rusia e o mare democraţie“.
P.P.S. Nu, Rusia nu e o mare democraţie. Iar cei care militează acum pentru democraţie în Rusia îl cheamă pe Gérard să li se alăture. Ironic, bineînţeles, căci nimeni nu se aşteaptă să-l vadă ieşind în stradă ca să înfrunte bulanele poliţiştilor. Actorul Gérard Depardieu e mai puţin curajos şi mai prost dotat fizic decît personajul Obélix pe care l-a întruchipat.
P.P.P.S. Ce-ar fi dacă li s-ar acorda cetăţenie franceză fetelor de la Pussy Riot care-au îndrăznit, democratic, să fluiere în biserică?
