O gospodărie ecologică – interviu cu Laura TRIF

Cum v-a venit ideea unei ferme şi de ce?

Totul a pornit cu trei ani în urmă, cînd, într-o seară, privindu-ne fetiţa dormind, ne-am dat seama că, după o lungă perioadă de căutări, nu am găsit soluţia care să îi rezolve problemele produse de pubertatea precoce cu care era diagnosticată, că timpul nostru se consumă între birou, supermarket şi casă, cîteodată o scurtă plimbare prin parcul din apropiere şi rareori o şedinţă de fitness. În mod natural a venit şi prima întrebare: Cum ar fi dacă am creşte noi văcuţa şi păsările de care avem nevoie, fără a pleca în Apuseni, locul de naştere al soţului meu? Rînd pe rînd, au apărut alte întrebări: unde? – întrucît locuiam într-un bloc din Bucureşti; cum vom reuşi să ne împărţim timpul? cum vom îngriji animalele? şi, multe altele. Dar Dumnezeu a orînduit să cunosc o familie bucovineană stabilită de puţini ani lîngă Bucureşti, cu patru copii, al căror tată avea aceleaşi frămîntări şi, împreună, am hotărît să construim răspunsurile.  

Aşa s-a produs schimbarea şi am redescoperit aerul ionizat ca de ţară, hrana gustoasă, fără hormoni de creştere şi modificări genetice, munca fizică obositoare, dar şi fortifiantă.

Vă pricepeaţi la creşterea animalelor, aveaţi cunoştinţe în domeniu?

Deloc. Uneori, ştiind ceea ce nu ştii este cea mai potrivită cale de a începe.  

Cum aţi început propriu-zis?  

După 11 ani de la căsătorie, Dumnezeu ne-a întregit existenţa bucurîndu-ne cu o fetiţă minunată. Am fost foarte atenţi pînă şi la aerul pe care îl respira, asigurîndu-ne că o mare parte din an îl petrece departe de poluarea urbană. Apoi a venit timpul pentru şcoală şi ne-am cufundat din ce în ce mai mult în viaţa oraşului, bucurîndu-ne doar la sfîrşit de săptămînă şi în vacanţe de aerul curat de munte.

Am căutat hrană „curată“, pe cît posibil ferită de hormoni de creştere, aditivi şi pesticide. Am mers pînă într-acolo încît am cumpărat zece pui pe care i-am lăsat în îngrijirea unei familii cu o gospodărie în apropierea oraşului, care, de ani buni, ne aproviziona regulat cu lapte, ouă şi brînză. Din nu ştiu ce pricini, puii noştri – cu excepţia cocoşului – au murit după cîteva luni, motiv pentru care am renunţat la ideea creşterii păsărilor, cu atît mai mult cu cît, pînă la şcoală, fetiţa noastră nu a îndrăgit carnea, în aceste condiţii fiindu-ne suficientă carnea de la o pasăre, pentru o întreagă lună. Lucrurile s-au schimbat puţin la şcoală, fetiţa cerînd diverse preparate din carne, pe care, probabil, le vedea în pacheţelul colegilor ei. Mi-amintesc cum, într-o zi, venind de la şcoală, mi-a cerut salam de Sibiu. Cum am fost total împotriva mezelurilor, am căutat surse de hrană sănătoasă, pregătind în casă tot soiul de preparate tip mezel. 

Cu toate acestea, prin clasa a III-a, am observat unele simptome care mă duceau cu gîndul la pubertatea precoce, cu atît mai mult cu cît aveam doi colegi de serviciu ai căror copii se confruntau cu dereglări extrem de serioase, la nişte vîrste foarte fragede – de 2, respectiv 4 ani. Medicii au indicat că unul dintre factorii cu ponderea cea mai importantă în aceste dereglări ar fi fost mîncarea cu creştere stimulată, modificată genetic sau excesiv aditivată. 

Spre surpriza noastră, analizele au confirmat o dereglare a sistemului endocrin şi prima măsură luată a fost aceea de a stopa orice fel de hrană care nu provenea dintr-o sursă verificată personal. Sigur că sănătatea s-a îmbunătăţit uşor, totuşi nu pe atît cît ne doream noi. Sursele de hrană ne-au dat mari bătăi de cap – pentru că au fost foarte greu de găsit şi încă mult mai greu de verificat. 

Şi iată că, într-o seară, privind fetiţa dormind, am conştientizat că trebuie să facem noi ceva.

Primele „active“ ale viitoarei activităţi au fost experienţa mea bogată în management şi mai ales în project management, şi un partener cu minime cunoştinţe despre creşterea animalelor şi a păsărilor din propria-i gospodărie bucovineană, motivaţi de dorinţa de a oferi copiilor noştri o dezvoltare firească, într-o lume a consumului. 

Astfel, am pornit la drum cu cîteva vaci şi păsări, apoi cîteva oi şi capre, crescînd cîte puţin efectivul. Am trecut prin multe încercări. Îmi amintesc cînd am cumpărat primele 50 de raţe leşeşti, despre care ştiam că sînt asemănătoare raţelor sălbatice, însă nimeni nu ne-a spus că zboară atît de sus. Ca urmare, într-o dimineaţă, după ce au fost scoase din coteţe, una cîte una, şi-au luat zborul. Am sperat să revină în obor pînă la lăsatul serii, însă doar cîteva au făcut-o. Abia atunci am aflat că trebuie tăiat vîrful aripilor, tocmai pentru ca să nu se înalţe dincolo de gard.

Sigur că sînt multe întîmplări care acum par amuzante, dar care, la început, ne-au produs mari emoţii.

Cum v-aţi descurcat financiar?

Ne-am pus „la bătaie“ toate economiile, am împrumutat bani de la toţi prietenii, am cumpărat pe datorie, am achitat multe dintre datorii, cu produse „din bătătură“. A fost şi încă este… oricum, mai puţin… simplu. Ne-am încăpăţînat să ne dezvoltăm din resurse proprii, chiar dacă asta presupune o creştere lentă. Efectivele de bovine, ovine şi caprine sînt înscrise la APIA, subvenţia fiind de numai 500 de lei anual pentru o bovină, suma ce revine pentru ovină, respectiv caprină, fiind şi mai mică.

Anul trecut, am urmat cursuri de preparare a unor specialităţi de brînză, organizate într-o fermă de lîngă Larnaca – Cipru, costuri pe care le-am suportat din propriile economii. Pînă în prezent nu am putut accesa fonduri europene pentru creşterea efectivului de animale şi optimizarea procesului de pregătire a laptelui şi ne dorim să putem accesa fonduri pentru amenajarea unui spaţiu pentru pregătirea acestor brînzeturi, printre care şi renumita lor brînză pentru grătar – Halloumi.

Unde este ferma dumneavoastră şi ce aveţi exact acolo? Ce terenuri, ce animale, cîţi angajaţi?

O mică parte a activităţii se desfăşoară în gospodăria de lîngă Bucureşti, în Baloteşti – Ilfov, unde avem închiriat aproape 1 hectar de teren. Tot aici avem grajdul, halele pentru păsări. Ca efectiv, la Baloteşti sînt 18 vaci de lapte, 120 de curcani, 200 de găini, 200 de raţe şi gîşte. Tot aici avem şi o parte dintre cei 200 de porci din rasele Marele Alb şi Mangaliţa. Mangaliţa este recunoscut pentru grăsimea sa fără colesterol şi cu proprietăţi asemănătoare uleiului de somon.

La stîna din Bucovina, avem 300 de oi şi capre, şi în gospodăria moldovenească – în jur de 800 de păsări, 32 de vaci de lapte şi 46 de tăuraşi de carne. La îngrijirea efectivelor de păsări şi animale lucrează12 persoane, cărora li se alătură încă patru persoane care pregătesc produsele din lapte. 

Cea mai mare parte a necesarului de hrană (cerealele, lucerna şi trifoiul) este cultivată pe terenurile noastre şi ale partenerilor noştri. Hrana achiziţionată provine de la producători certificaţi. Astfel, terenul nostru este de 15 hectare, şi avem 200 de hectare de teren în parteneriat cu mici producători de cereale şi furaje (lucernă şi trifoi). În mod special am ales parteneriate cu micii producători, pentru ne putea asigura că nutreţul şi cerealele sînt netratate chimic.  

Înţeleg că totul se desfăşoară ecologic, că animalele sînt hrănite natural. Cum este exact? Cu ce sînt hrănite?

Scopul nostru este acela de a creşte animale şi păsări ferite de hormoni şi orice alte sisteme de accelerare a creşterii. Ca urmare, hrana acestora este complet naturală, fără făinuri animale, fără hormoni şi fără medicamente. După cum v-am mărturisit mai devreme, culturile de cereale şi nutreţ sînt neerbicidate – şi aici mă refer atît la teren, cît şi la seminţe. Sigur că în acest caz, recolta la hectar este mai mică de jumătate şi obiectivul nostru este acela de a oferi produse cît mai sănătoase.

În funcţie de anotimp, în afara cerealelor şi a fînului, vitele sînt hrănite şi cu sfeclă, borhot uscat provenit din prelucrarea sfeclei de zahăr, şroturi de floarea-soarelui, toate acestea neconţinînd substanţe chimice.

În ceea ce priveşte păsările, hrana lor este formată dintr-un amestec de cereale (grîu, secară, orz, ovăz, hrişcă, porumb) şi şroturi.

Toate păsările sînt crescute liber în obor, chiar şi năbădăioasele raţe leşeşti, fiind închise seara în coteţe. La noi coteţele sînt spaţioase – hale înalte de 6 m – pentru a asigura cubajul necesar unei creşteri sănătoase.

Ce presupune o zi de lucru la fermă? Care sînt activităţile necesare?

Ca în orice gospodărie, şi la noi activitatea începe dis-de-dimineaţă, adică în jurul orei 4,30-5,00, şi se termină odată cu lăsarea serii. Este o activitate fără week-end şi fără vacanţe! Primul lucru este deschiderea halelor şi scoaterea păsărilor în curte, după care se curăţă grajdul şi halele. Înainte de mulgere, totul trebuie perfect igienizat – hale şi vite. Mulgerea se face automat, cu aparate de muls, laptele fiind dirijat direct în tancul de răcire. Simultan cu mulgerea, sînt hrănite păsările. După mulgere, vitele sînt pregătite pentru plecarea la păşunat vara, sau pentru ieşirea în oborul vitelor în timpul iernii, cînd vremea permite. Indiferent de anotimp, vitele au două mese nutritive în gospodărie, dimineaţa şi seara, mese formate din cereale, tărîţă şi şroturi din floarea-soarelui. Peste zi, alimentaţia se completează cu nutreţ verde – vara şi nutreţ uscat – iarna. După plecarea vitelor, vine rîndul porcilor şi a celor 50 de iepuri.

Odată masa animalelor încheiată, începe pregătirea smîntînei, a brînzei proaspete, a caşului dulce şi sărat. Dintre produse, telemeaua veche este puţin mai sărată, pentru că, nefolosind conservant (nici măcar aspirină), fermentează. Smîntîna este simplă, adunată de deasupra oalelor cu lapte, fără adaosuri de îngroşare.  

O activitate importantă este distribuirea produselor – ca să putem oferi produse proaspete, necongelate, carnea trebuie livrată imediat dupătăiere şi curăţare. Pornind de la propria noastră lipsă de timp, venim în întîmpinarea celor foarte ocupaţi, livrînd produsele direct la adresa indicată de aceştia.  

Ce faceţi dvs. personal pentru fermă?  

În timpul discuţiei noastre, vă spuneam că formarea mea academică este aceea de manager de proiect, demarînd, derulînd şi finalizînd o serie de proiecte din domenii diferite de activitate. Şi iată că acum, Dumnezeu a orînduit să mă implic într-un domeniu apropiat sănatăţii şi poate pentru că de mică am fost interesată de sănătatea şi de nutriţia holistică. 

La fermă, în principal, organizez activitatea la nivel macro. La scară mai mică, mă implic direct în relaţia cu clienţii, vînzarea şi distribuţia. În gospodărie – consider acest nume mai adecvat decît cel de fermă –, rolul principal îl joacă partenerul meu, pentru că este mult mai priceput în creşterea animalelor şi pentru că este mai voinic!  

Ce produse livraţi?  

Produsele noastre cuprind sortimente de carne, incluzînd toate animalele şi păsările din curte, lapte şi produse lactate. De curînd avem pe lista noastră şi cîrnaţi uscaţi, din carne de capră – un deliciu – şi brînză pentru grătar tip Halloumi.

Credeţi că asemenea ferme pot fi o soluţie pentru tot mai mulţi dintre noi, pe viitor?

Sigur, da. Cu mulţi ani în urmă, am făcut un studiu de piaţă în România pentru o fabrică de brînzeturi din Franţa, care dorea să deschidă un punct de lucru la noi în ţară pentru a distribui de aici produsele sale. La momentul respectiv, consumul de lapte şi produse lactate în România era foarte scăzut. Iată că astăzi, printr-o educare corectă a populaţiei, procentul acesta s-a dublat, dacă nu triplat.

Hrana sănătoasă presupune timp, documentare, depărtare de casă sau comandă telefonică, achiziţie fără degustare etc. Totuşi, hrana din gospodăriile tip ţărăneşti începe să cîştige din ce în ce mai mulţi adepţi.   

a consemnat Iaromira POPOVICI