Nişte părţi mai sensibile ale umanităţii noastre

Publicat în Dilema Veche nr. 471 din 21-27 februarie 2013
Nişte părţi mai sensibile ale umanităţii noastre jpeg

- interviu cu dirijorul Herbert BLOMSTEDT -

În 2012, Herbert Blomstedt, dirijorul născut în America din părinţi suedezi, a împlinit venerabila vîrstă de 85 de ani. Herbert Blomstedt i-a urmat lui Sergiu Celibidache la pupitrul Orchestrei Radiodifuziunii Suedeze, ulterior obţinînd nenumărate succese cu Orchestra Simfonică din Chicago, Capela de Stat din Dresda, Orchestra Radiodifuziunii din Hamburg şi Orchestra Gewandhaus din Leipzig. Considerat un specialist al muzicii maeştrilor germani – Beethoven, Schubert, Bruckner şi Richard Strauss –, discografia lui Herbert Blomstedt a fost distinsă, printre altele, cu două premii Grammy.

Ce relaţie există între principii şi succese?

Văd dirijorul ca un pe avocat al compozitorului. În primul rînd, trebuie să respectăm adevărul partiturii, să fim siguri că partitura este respectată cu tot ceea ce scrie în ea – şi vorbesc aici nu doar de aspectele tehnice, ci şi artistice, emoţionale, filozofice. În al doilea rînd, trebuie să transformăm partitura în ceva interesant pentru public, pentru că noi cîntăm pentru cineva, toată muzica a fost compusă pentru cineva. Uneori gîndeşti că poţi obţine un efect mai bun nerespectînd partitura sau poţi alege să nu obţii un efect, dar trebuie să fii credincios partiturii. Cred că aceasta este linia de demarcaţie între cele două tipuri de dirijori: unul este avocatul compozitorului, altul vrea să obţină doar efecte, ceea ce nu este un lucru rău în sine, pentru că vrei să oferi publicului o experienţă interesantă. Dar dacă ar fi ca eu să aleg între o experienţă şi a nu fi fidel partiturii, aş fi mai fericit respectînd partitura, încercînd în acelaşi timp să ofer publicului o experienţă memorabilă.

Care sînt principiile dumneavoastră ca persoană?

Cred că sînt aceleaşi. Scopul meu nu a fost să obţin succesul, ci să profit de experienţa vieţii, făcînd parte din vieţile altora. Personal, cred că sînt aici ca să servesc celor din jurul meu. Scopul nu este să obţii cît mai mulţi bani, cît mai multă faimă, să fii cel mai frumos posibil, ci să fii de ajutor şi un model pentru ceilalţi.

Cum a evoluat publicul de la începutul carierei dvs. şi pînă astăzi?

S-a schimbat, niciodată nu sîntem la fel de la o zi la alta. Dar, desigur, sînt trăsături care rămîn neschimbate ca acum 2000 sau poate 5000 de ani. Avem aceleaşi nevoi primare: securitate, pace, fericire, comunitate. Publicul de astăzi s-a schimbat odată cu dezvoltarea incredibil de rapidă a tehnicii. În ultima sută de ani, dezvoltarea tehnicii a fost de o sută de ori mai rapidă decît ce s-a petrecut în anteriorii 2000 de ani. Deci circumstanţele în care trăim sînt diferite astăzi. Publicul îşi doreşte să obţină cît mai multă fericire în cît mai scurt timp posibil. Ceea ce înseamnă că trăim pe fugă: nu mai avem răbdare ca înainte, cum avem parte de atîtea schimbări în jur, ne aşteptăm la schimbare, avem nevoie de mai multă schimbare. Ceea ce pune în dificultate anumite aspecte ale vieţii umane care cer mai multă răbdare.

Cred că mulţi dintre adulţii de astăzi se comportă precum copiii: concentrare pe termen scurt, permanent ceva să-i distreze, nu au linişte şi li se pare chiar plicticos să nu aibă parte de ceva interesant tot timpul. Era o vedetă germană de rock care sintetiza astfel: „Muzica mea trebuie să fie ca un pumn în stomac“, altfel nu obţinem nici un efect. Trebuie să te lovească cu putere. Desigur, asta ar fi sunat pentru bunicii noştri simplu: brutalitate, barbarism. Trebuie să fim atenţi în prezent să nu mergem prea mult în această direcţie pentru că am distruge nişte părţi mai sensibile ale umanităţii noastre.

Missa solemnis

În această seară (14 septembrie 2012, Bonn) veţi dirija Corul Radiodifuziunii Bavareze şi Orchestra de Cameră a Filarmonicii Germane din Bremen cîntînd Missa solemnis de Ludwig van Beethoven...

Textul acestei lucrări este religios, preluat din Biblie, dar transfigurat în sens uman. Modul în care Beethoven îşi exprimă gîndurile şi credinţa este pur simfonic, cere corului să cînte ca un instrument, dar, uneori, şi instrumentelor să cînte ca o voce umană. În această missă el strînge toate modalităţile posibile de expresie. A început ca o lucrare pentru biserică, dar pînă la final, a ieşit cu totul din tipare, nu se potriveşte în biserică – textul da, muzica nu, din cauza aparatului orchestral mare ce ar produce o confuzie acustică într-o biserică normală.

De fapt, biserica ar trebui să vegheze asupra nevoilor umane. Vrem pace – este o nevoie primară şi missa se încheie cu acea rugăciune care să aducă pacea – „Dona nobis pacem“. Altă nevoie primară – securitatea, pentru că doar într-un mediu sigur ne putem creşte şi dezvolta familia; iar primele cuvinte din missă – Kyrie eleison – exprimă exact asta: „Doamne, miluieşte – pentru că avem nevoie de securitate, iartă-ne şi ai grijă de nevoile noastre.“ Cred că şi cei care nu merg în mod regulat la biserică pot să găsească într-o asemenea muzică răspunsuri la cîteva dintre cerinţele lor fundamentale.

Sper ca acest mesaj să ajungă la public. Nu este aşa de uşor în zilele noastre; intenţia lui Beethoven era foarte clară, a scris pe prima pagină a partiturii: „De la inima mea la inima voastră“, un mesaj foarte personal, nu este deloc o declaraţie dogmatică, ci un mesaj de la inimă la inimă.

Cu toate acestea, Missa solemnis este foarte rar interpretată astăzi, nu a fost niciodată prea des cîntată, dar astăzi în special se aude foarte rar. Cei mai mulţi dintre dirijorii de astăzi nu o interpretează deloc, din mai multe motive: este foarte dificilă, foarte complexă. Alt motiv ar fi că partitura nu-ţi garantează succesul. Multora li se pare greu de abordat din cauza complexităţii.

Mai există o cauză care face ca Missa solemnis să fie rar abordată: criticile cel puţin dubioase ale unor muzicologi. Mulţi spun: „E o lucrare foarte dificilă, lungă, problematică. Beethoven a crezut că era cea mai bună lucrare a lui – noi ne îndoim de asta.“ Chiar şi în programul de sală al unui concert de zilele trecute de la Bremen, puteţi găsi asemenea aprecieri, ceea ce, desigur, nu uşurează sarcina publicului şi nu-l face curios. Cred însă că o interpretare bună poate conduce la schimbarea acestei atitudini. Este cu adevărat cea mai importantă lucrare beethoveniană, cea mai personală. Aşa că eu consider că avem o sarcină importantă – aceea de a aduce această lucrare în locul pe care îl merită, inclusiv în conştiinţa publicului.

Bruckner, Radu Lupu, Celibidache

Bruckner este unul dintre compozitorii pe care i-aţi ales pentru albumul aniversar Herbert Blomstedt 85, apărut în 2012, care a inclus de asemenea opusuri de Strauss şi Brahms. De ce aceşti compozitori?

Sînt contemporani şi reprezintă, aş putea spune, înflorirea ultimă a tradiţiei simfonice. Au creat pentru orchestre mari, au un discurs virtuoz, dar, desigur, sînt foarte deosebiţi. Brahms şi Bruckner au ceva în comun, dar nu foarte mult – numele lor încep cu litera B şi amîndoi au trăit la Viena. Brahms a fost prezent la premierele celor mai importante simfonii de Bruckner la Musikverein, dar nu i-au plăcut, nu le-a înţeles. Brahms era un om foarte inteligent, însă înţelegerea lui este mai curînd una muzicologică, cunoştea foarte bine muzica lui Palestrina, Orlando di Lasso, Bach, Händel, Schubert. Trebuie să ne gîndim că avea şi o editură – el este cel care a publicat prima ediţie a operelor complete de Schubert. Brahms înţelegea foarte bine muzica. Prima lui slujbă, în afară de a cînta la pian, a fost să conducă un cor de femei care cînta un repertoriu mai ales din secolele XVI şi XVII. Totuşi, nu a înţeles muzica lui Bruckner, i s-a părut prea lungă, prea grea. Brahms era sarcastic, avea un pronunţat simţ al umorului. Spunea: „Dacă aceasta este muzica viitorului, ea va fi uitată peste două luni.“ După cum se vede, şi marii compozitori pot greşi.

Cred că una dintre explicaţii ar fi că muzica lui Brahms era atît de diferită de cea a lui Bruckner. Teoretic, ei sînt continuatorii stilului simfonic beethovenian, dar în feluri diferite. Brahms era mult mai concentrat, voia să spună totul în cît mai scurt timp. Bruckner îşi lăsa spaţiu şi timp pentru dezvoltare. De aceea lui Brahms i se părea că Bruckner nu ştie cînd să se oprească. Bruckner auzea deseori această părere de la prietenii şi criticii săi, de aceea a încercat să se înfrîngă şi să scrie mai concentrat, dar nu cu rezultate foarte bune. Mai tăia 10-15 măsuri ici, colo, dar dacă îi cunoşti gîndirea originală, îţi dai seama că lipseşte ceva, că nu mai există echilibru, deci nu era o soluţie prea fericită. El deseori spunea: „Fac asta pentru cei de acum, nu pentru cei care vor veni.“ Bruckner, cînd voia să scrie ceva scurt, putea – uitaţi-vă la schiţele celei de-a Şasea simfonii, de exemplu –, dar cînd temele erau mai largi, avea nevoie de spaţiu suficient.

Ce muzicieni români cunoaşteţi, cu cine aţi colaborat?

Ştiu foarte mulţi muzicieni români, pentru că mulţi au plecat din România în timpul vremurilor dificile din comunism şi sînt şi atîtea grupuri etnice care au părăsit România – ştiu atît de mulţi germani care au venit din România… Acum cîţiva ani am fost la o slujbă religioasă la Köln; mai mult de jumătate dintre cei din biserică erau români. Şi făceau o muzică foarte frumoasă. Erau din minoritatea germană din România. Ca muzicieni, sînt foarte mulţi: Radu Lupu, cu care am concertat deseori. Este o persoană foarte interesantă, un filozof al pianului. Bineînţeles, este Sergiu Celibidache, care şi-a trăit mare parte din viaţă în Germania, dar şi în Scandinavia.

Aţi condus, de altfel, aceeaşi orchestră din Suedia ca Sergiu Celibidache – Orchestra Radiodifuziunii Suedeze...

Da, el nu a fost însă niciodată director muzical al acestei orchestre, nu a vrut să aibă acest titlu. În realitate, a fost. A dominat totul timp de zece ani. Îi simt încă prezenţa cînd colaborez cu această orchestră. Chiar dacă cei mai mulţi dintre cei de astăzi nu au cîntat cu el, spiritul lui încă este acolo, cu bune şi rele. Era foarte dominator, nu admitea să se facă muzică decît în stilul lui propriu. Sub conducerea lui, muzicienii au învăţat să se asculte unii pe alţii, ceea ce e minunat. Totuşi, luată ca grup muzical, orchestra nu a crescut, nici chiar Orchestra Filarmonicii din München. El a pus o ştampilă pe toată orchestra, dar orchestra nu a crescut, nu a fost mai bună cînd s-a încheiat colaborarea cu Celibidache decît cînd a început, însă ei cîntau aşa cum voia el. Era ceea ce cerea şi ceea ce a obţinut. Celibidache avea o ureche extraordinară şi a învăţat orchestra să asculte ce cîntă. Ştiu şi o duzină de violonişti din România care şi-au părăsit ţara şi au venit în Suedia, Germania, Danemarca.

Există un secret pentru o viaţă atît de lungă şi plină de succese ca a dvs.?

Sună bine pentru un jurnalist să spună în cîteva cuvinte „Acesta este secretul cuiva“, dar totul este mult mai complex decît atît. Mi-aduc aminte de o recepţie la Los Angeles. Eram invitatul Filarmonicii, şi consulul Suediei de acolo a organizat o recepţie la care a invitat 30-40 de persoane. Stăteam la uşă să-i întîmpin şi deodată o doamnă m-a întrebat: „Care este secretul dvs.?“ Mi s-a părut ciudat să mi se pună o asemenea întrebare la începutul unei recepţii. După o oră şi jumătate, cînd a plecat, doamna mi-a spus „Acum ştiu care este secretul: gînduri limpezi, acţiuni limpezi, fără exagerări.“ Acesta a crezut ea că este răspunsul.

Am încercat să fiu o persoană foarte disciplinată cu mine însumi. Îmi împart timpul foarte judicios, să-l folosesc productiv. Urăsc discuţiile gălăgioase sau să-mi omor timpul. Îmi place să mă relaxez, dar în acelaşi timp vreau să fac ceva productiv, să mă plimb în pădure, să mănînc o masă bună, să fiu cu prietenii sau familia, să-mi învăţ copiii. Cred că disciplina este foarte importantă cînd lucrezi cu o orchestră, nu o disciplină militară – adică nu de tipul „nu faceţi aşa“, ci „deschideţi urechile pentru a asculta cum gîndesc ceilalţi“. Acesta este tipul de disciplină care îmi place.

Versiunea audio a interviului, însoţită şi de lucrări muzicale interpretate sub bagheta lui Herbert Blomstedt (între care şi Missa solemnis de Beethoven, înregistrare din 14 septembrie 2012, de la Bonn) sînt disponibile  pe romania-muzical.ro.

interviu realizat de Cristina Comandaşu

Cristina Comandaşu este redactor-şef adjunct la Radio România Muzical.

Foto:www.leipzig-hilft-kindern.de

1025 16 coperta corin braga jpg
Străinătăți, stranietăți și alte fantasme literare
Mi‑e greu să cred că proza lui Mircea Eliade ar putea fi înțeleasă pe deplin fără dialectica sacru‑profan.
p 17 2 jpg
Pînă la capătul drumului
Filmul vorbește despre condiția de a ajunge mereu prea tîrziu.
1025 17b cover1 jpg
Solo & solos
Curînd ne vor vizita artiști de la celălalt capăt al lumii, din Noua Zeelandă și Australia, care au acumulat cu sîrguință simpatie internațională și și-au făcut în cele din urmă curaj să ne caute și pe noi pe hartă.
image png
O călătorie narativă ajunsă la final: Asociația Heart a încheiat cu succes proiectul „Povești de familie”
Asociația Hearth are plăcerea de a anunța încheierea cu succes a proiectului cultural “Povești de familie” – o inițiativă recuperatoare și artistică
1024 16 cop1 png
Anxietatea lucrurilor definitive
Cele două cărți discutate în această pagină au în comun o anumită anxietate (aparentă sau nu) a definitivului.
1024 17 Am avut o livada foto Sabina Costinel jpg
Livezile noastre de vișini
Într-un fel sau altul, noile perspective asupra Livezii de vișini explorează răsturnarea vremurilor de care tot avem parte în ultimii ani.
Doru Covrig Doua maini,model cu roșu și negru, polimer, 17x25x18cm, 1995 jpg
Expoziție personală DORU COVRIG - sculptură mică și desene - la un an de la dispariția artistului
Doru Covrig este pentru arta contemporană un reper al sculpturii conceptuale
Poster orizontal 23 11 2023 Gianni Gagliardi Nomadic Nature jpg
„NOMADIC NATURE”: jazz cu saxofonistul spaniol GIANNI GAGLIARDI, la Sala Radio
A înregistrat peste 40 de albume, dintre care 5 ca solist, albume ce au primit aprecieri foarte bune din partea presei internaționale.
1023 16 antologia palatina cartea a v a produs galerie mare jpg
p 17 2 jpg
Bîrfoteca
Jeanne du Barry îneacă monarhia franceză în unsoarea tabloidelor.
1023 17 Kenny Garrett jpg
Jazz Syndicate Festival
Pentru un succes total însă, festivalul ar fi meritat o promovare mai extinsă.
1023 21 Iamandi coperta jpg
Adio, Europa de Est!
Aș adăuga: poate noua formă a folclorului est-european.
1022 16 donnatela jpg
Black Hole Sun
Cred că o iniţiativă a traducerii lui ar fi cu profit pentru literatura română contemporană.
p 17 2 jpg
Zeița
Și ne arată că această utopie e la îndemînă.
1022 17 The Beatles Now And Then jpg
Beatleși și Stoneși în 2023
The Rolling Stones este o formație în (plină) activitate, niciodată întreruptă, niciodată scurtcircuitată de ego-urile supraexpandate ale componenților.
1022 21 Florescu jpg
Brâncuși, Picasso: artiști, expoziții, efecte în paralelă
Dar acesta e un alt artist, un alt efect în paralel, un alt posibil subiect al unei alte expoziții „în paralelă” care va avea loc cîndva, în viitor.
Poster orizontal09 11 2023 Contemporan în România 2 jpg
„CONTEMPORAN ÎN ROMÂNIA” – seară de jazz și vernisajul expoziției „Centaur”, la Sala Radio
Prin Proiectul Cultural dorim să oferim o revelatoare experiență multimedia
1021 16 coperta jpg
„Grecia călătorește, călătorește mereu”
Grecia călătorește, călătorește mereu.
p 17 jpg
Detalii
Frumusețea filmului e inseparabilă de o stare de plutire a tuturor lucrurilor.
1021 17 cover1 jpg
Încredere
Lansările din acest an au arătat un grup în formă maximă.
1021 21 moscova inhata romania robert bishop e s crayfield editura corint istorie 01 jpg
Origini românești ale Războiului Rece
Ordinele noastre erau să ne ocupăm de naziști, dar am aflat curînd că urgia comunistă „este mai rea decît cea nazisă”, au mărturisit autorii.
1020 16 catre paradis jpg
Paradisul uitat
Negarea radicală a „binarității”
1020 17 Cea care priveste lumea foto Jonathan Michel jpg
Un festival nou în oraș
Minunați performerii cehi, care au făcut slalom prin muzica acelor ani, cu o reconfortantă autoironie, jonglînd cu imagini, costume, coregrafii și mai ales muzică.
BUN MRM 15 noiembrie landscape jpg

Adevarul.ro

image
Un bărbat din Cluj care visa să construiască o cabană a rămas fără bani: Cu ce sumă au dispărut meseriașii
Indivizii i-ar fi promis bărbatului că pot să-i construiască o cabană. După ce au primit banii, aceștia s-au făcut nevăzuți.
image
Victoria lui Putin pare posibilă pentru prima dată de când a declanșat războiul în Ucraina
Pentru prima dată de când Vladimir Putin a invadat Ucraina, la 24 februarie 2022, pare că e posibil să obțină o victorie, scrie The Economist.
image
Ce efecte pot avea suplimentele cu magneziu asupra somnului
Magneziul este un mineral care se găsește în mod natural în organism și susține diverse funcții vitale, cum ar fi sistemul cardiovascular, regenerarea musculară și producerea de energie. Magneziul susține, de asemenea, procesul de relaxare.

HIstoria.ro

image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.
image
Trucul folosit Gheorghiu-Dej când a mers la Moscova pentru ca Stalin să tranșeze disputa cu Ana Pauker
Cînd merge la Moscova pentru ca Stalin să tranşeze în disputa cu Ana Pauker, Dej foloseşte, din instinct, un truc de invidiat.
image
Sfântul Andrei și Dobrogea, între legendă și istorie
Îndelung uitate de către establishment-ul universitar românesc, studiile paleocreștine încep să își facă din ce în ce mai clară prezența și la noi. Încurajarea acestor studii și pătrunderea lor în cadrul cursurilor s-au dovedit lucruri absolut necesare. Ultimii ani au dus la noi dezvăluiri arheologice privind primele comunități paleocreștine (paleoeclesii) din Scythia Minor (actuala Dobrogea), conturând două ipoteze și direcții de cercetare pentru viitor: ipoteza pătrunderii pe filieră apostolic