New Kid on the Block
● Arca, XEN, Mute Records, 2014.
Cînd
o aşeza pe Tahliah Debrett Barnett în rubrica numită „New Band of the Day“, vorbind despre ea ca fiind „cel mai relevant artist al momentului din zona noului R&B“, britanica nu îl întîlnise încă pe Alejandro Ghersi. O va face un an mai tîrziu, iar rezultatul acestei ciocniri se va numi
, urmat în 2014 de
două release-uri care o vor arunca (mai ales al doilea) pe Barnett – FKA twiggs este pseudonimul ei artistic – în prima ligă a noii generaţii de perfomeri pop. Dar nu despre ea e vorba aici, ci despre coproducătorul
şi
Amintitul Alejandro Ghersi e, cum probabil bănuiaţi, cel despre care vorbesc şi cel care a contribuit masiv la ceea ce critica de aiurea s-a înghesuit să ştampileze cu epitete flatante – albumul de debut al FKA twiggs,
Ghersi s-a născut în Caracas, capitala Venezuelei, a trecut prin sălile de curs ale influentului The Clive Davis Institute of Recorded Music din New York, s-a relocat, la un moment dat, la Londra şi e cunoscut în cercurile muzicale ca Arca. Fiind încă un debutant acum doi ani, numele lui a început să fie pronunţat cu admiraţie după lansarea a trei EP-uri la microscopica, dar foarte apetisanta casă UNO NYC, loc prin care au trecut, printre alţii, Fatima Al Qadiri şi CFCF, Jacques Green şi LOL Boys.
şi
şi extravagantul mixtape
l-au adus în atenţia unor personaje importante, precum Kanye West, aflate în căutare de sînge proaspăt pentru noile producţii. Aşa se face că
, (capod)opera care a bătut ultimul şi cel mai solid cui în sicriul schismei dintre hip-hop-ul underground şi cel mainstream, îl are pe Arca printre colaboratorii principali. Dar şi că lebăda neagră şi schizoidă a pop-ului, Björk, i-a trîntit sud-americanului sub nas contractul de coproducător al viitorului şi cel de-al nouălea ei album.
Între timp – mai exact, pe 4 noiembrie anul acesta –, Arca şi-a văzut, în rafturile virtuale sau fizice ale magazinelor de muzică, primul album de autor, botezat
şi lansat de mai mult decît prestigiosul
Mute Records. Ca şi producţiile anterioare, noul LP e, pentru Ghersi, un teren de joacă identitar, dacă vreţi, aşa cum personajul care dă numele albumului este
-ul său, într-o lume scăpată de amprenta terorizantă a
-ului. Xen ca mască a lui Arca este, în cuvintele creatorului său, „respingător şi atrăgător în acelaşi timp“. Muzica de pe
împrumută şi ea etichetele acestea, fiind, în esenţă, o încercare de deconstrucţie a unui gen care s-a folosit multă vreme de
. Hip-hop-ul acela hipermasculinizat şi homofob e spart în bucăţi şi reconstruit de Arca, lăsînd uneori senzaţia unei improvizaţii libere, care se abstractizează pe măsură ce evoluează, lăsîndu-se influenţată de reverberaţiile unor
-uri care i-ar putea avea drept surse pe Vangelis, pe DJ Screw, pe El General sau, pur şi simplu, pe William Gibson. În cele aproximativ 40 de minute,
glisează cu graţie între mecanică şi sentiment, devenind – alături de
şi
EP-urile de anul acesta ale unor Hudson Mohawke şi Evian Christ – unul dintre
-urile pe care generaţia digitală îşi poate developa povestea în 2014.
Mixtape
&&&&&
Paul Breazu este jurnalist.
