Nesiguranţa lui Bruckner întîlneşte certitudinea lui Celibidache, în vremuri postmoderne

Publicat în Dilema Veche nr. 532 din 24-30 aprilie 2014
Nesiguranţa lui Bruckner întîlneşte certitudinea lui Celibidache, în vremuri postmoderne jpeg

 La un moment dat, Sergiu Celibidache a spus că sonoritatea Bruckner nu poate fi redată decît de o orchestră germană sub bagheta lui. A avut grijă să spună asta într-o repetiţie filmată. Este doar una dintre zecile de afirmaţii care l-au făcut să fie atît de controversat. Cînd a murit, în 1996, unii îl considerau un geniu, alţii – un bufon; unii credeau că omul a inaugurat o nouă manieră de a face muzică, ba chiar o nouă filozofie a muzicii, alţii erau de părere că verbiajul său n-are sens, că îi plăcea să se audă vorbind, mai mult decît orice, că era un tiran muzical, abuziv şi, de fapt, obtuz. Dincolo de controverse (sau poate tocmai datorită lor), Celibidache a devenit un dirijor legendar. Celibidache şi-a marcat timpul, şi nu se poate imagina o istorie a baghetei în secolul XX fără un capitol dedicat lui, şi doar lui. Pe de o parte, refuza tradiţia – însuşi cuvîntul „tradiţie“ i se părea o invenţie-alibi a celor care nu sînt în stare de nimic. Pe de altă parte, se plasa singur în linia Furtwängler – „singurul care mi-a dat sentimentul că muzica înseamnă cu adevărat ceva“. Pe de o parte, refuza înregistrările de studio şi voia să fie un fel de anahoret al sunetului natural, spontan, proaspăt, „tridimensional“ – cum îi zicea chiar el, din sala de concert. Pe de altă parte, adora să se lase filmat în timpul repetiţiilor sau al orelor de masterclass şi era oricînd dispus că ţină ample conferinţe oricăror mijloace de înregistrare. 

Moştenirea sa este, în orice caz, complexă. Mulţi, foarte mulţi dirijori au încercat să-l imite. Absolut toţi cei porniţi pe drumul acesta, încercînd să fie „celibidachieni“, moşmondind vorbele „fenomenologiei muzicale“, au eşuat – carierele lor nu au dus nicăieri. Celibidache a fost cu adevărat unic, cum spun englezii –

Doar el a putut fi Celibidache!  Interpretările sale rămîn cel puţin tulburătoare. 

Marca sa a fost tempoul lent. A încercat mereu să găsească articulaţiile interioare ale muzicii pe care o interpreta, fiind convins că sonorităţile zac într-o profunzime care se poate descoperi numai printr-un efort spiritual îndelungat. A adus virtutea răbdării în muzică. Iar ceea ce descoperim ca muzică în universul tempilor lui Celibidache este uluitor. E ca şi cum ai vedea un oraş fabulos, mergînd pe jos, agale, în comparaţie cu ceea ce poţi vedea din goana autocarului. 

Celibidache a fost un imens artist, avînd cele două ingrediente care produc aşa ceva: o cunoaştere totală a meşteşugurilor artei sale şi un curaj estetic formidabil. Tempii lenţi sînt dovada celui din urmă, iar echilibrul sonor al orchestrelor sale este dovada celui dintîi. Într-un documentar dedicat artei dirijorale, D. Barenboim spune: „Îl consider pe Celibidache unul dintre cei mai mari muzicieni ai secolului. Pentru mine, a fost un amestec incredibil de om de ştiinţă, lăutar-virtuoz boem

şi filozof. Avea, împreună, toate calităţile şi toate defectele acestor trei ipostaze... Cunoştinţele sale despre tehnica orchestrei erau extraordinare. Cunoştea ca nimeni altul posibilităţile tehnice ale instrumentelor de corzi şi avea o ureche absolut extraordinară pentru intonaţii.“ De altfel, într-una dintre cărţile sale, Barenboim spune despre Celibidache că avea „ureche absolută“ şi o memorie muzicală cu totul ieşită din comun. Celibidache a dovedit peste tot pe unde a lucrat – la Berlin, la Stockholm, la Stuttgart, la Paris ori la München – că ştie cum se face o mare orchestră. Printre moştenirile sale certe, probabil că redescoperirea lui Bruckner este una dintre cele mai însemnate. Simfonismul brucknerian este maiestuos, aparent wagnerian (structuri muzicale ample, se mişcă lent, tectonic, masiv, misterios), dar imediat ce această impresie se impune, o nuanţă de sensibilitate sufletească şi de onestitate sau o probă de splendidă imaginaţie muzicală salvează totul de aroganţa patetică a wagnerianismului. Lipsită de charismă, intensitatea bruckneriană nu este deloc nevrotică (ca la Mahler), ci are un inenegabil farmec sobru şi lasă o urmă de catifea grea, ca un parfum regal.   

Aducerea acestei muzici – care, pe alocuri, e pur şi simplu mistică, dar şi monumental-romantică, plină de tensiuni abisale şi de deschideri aurorale – în spaţiul sensibilităţii occidentale din a doua parte a secolului XX a fost una dintre cele mai frumoase contribuţii pe care breasla dirijorilor le-a avut la cultura Europei de azi. Şi, dintre ei, aşa cum am spus, Sergiu Celibidache se profilează magnific. 

În această săptămînă, împreună cu

se distribuie şi discul cu Simfonia a 3-a de Bruckner, cîntată de Orchestra Radiodifuziunii din Stuttgart, dirijată de Celibidache.  Dirijorul aprecia mult această a treia simfonie bruckneriană (să facem dreptate, nu e primul – înaintea sa cu o generaţie, Knappertsbusch atrăsese atenţia asupra genialităţii acestei simfonii), pe care o considera începutul unui fel cu totul nou de a compune simfonii. În orice caz, faptul că Bruckner îşi expune aici pentru prima dată propria gîndire simfonică este, astăzi, o informaţie de manual. Interesant de ştiut este că, în general, Bruckner era o natură nesigură: modifica la nesfîrşit lucrările pe care le compunea. Uneori, era de ajuns ca un prieten să-i spună, chiar şi aluziv, că i se pare că în momentul cutare simfonia cutare ar fi fost mai bine să sune altfel, ca Bruckner să fie imediat cuprins de incertitudini. Dar, de cele mai multe ori, el însuşi, mînat de demonul perfecţiunii, revenea mereu şi mereu asupra compoziţiilor sale. Această obişnuinţă a compozitorului a creat dificultăţi serioase posterităţii, aşa cum se poate lesne bănui, în a stabili care este varianta dezirabilă de cîntat, din perspectiva compozitorului, fireşte. Am scris despre această interesantă situaţie cu alt prilej, nu mai revin – spun doar că Simfonia a 3-a a fost şi ea revăzută de Bruckner de cel puţin trei ori, între 1873 (cînd a scris „originalul“) şi 1889. În 1890, partitura ei a fost pentru prima dată publicată, dar s-a dovedit, în timp, că aceasta este doar ultima variantă şi cu cîteva adăugiri ale editorului. Ulterior, au început să se publice diferite variante intermediare. Dirijorii mai vechi cîntau, aproape exclusiv, ultima variantă, cea din 1890, pe considerentul că, fiind cea mai tîrzie, exprimă în formă definitivă intenţia compozitorului, care trăia în momentul publicării ei şi nu a dat vreodată de înţeles că o repudiază. E logic, dar, în cazul lui Bruckner, e posibil să nu fie chiar aşa pentru că, ziceam mai sus, compozitorul manifesta o neobişnuită relativitate faţă de propriile creaţii. Spiritul (post)modern, deschis spre ideea  de creaţie care se construieşte la nesfîrşit, apreciază altfel stadiile intermediare ale unui asemenea demers creativ. 

Modernitatea finalului de secol XX propune, insolent poate, revizitarea creaţiilor trecute în toate stadiile lor pentru că mai relevant decît rezultatul este procesul. Spiritul vremii! Autoritatea definitivă a ultimului episod creativ este pusă sub semnul întrebării începînd cu anii ’60 ai secolului trecut  şi în cazul lui Bruckner – de ce ultima versiune ar exprima mai bine pe compozitor decît, să zicem, a treia, ori a cincea, ori prima? Generaţia de dirijori din care şi Celibidache făcea parte a început să lucreze cu această întrebare şi să exploreze mai amplu lucrările lui Bruckner, spre beneficiul evident al nostru, dar şi al posterităţii marelui austriac. Aşa se face că Böhm şi Haitink, de pildă, preferau variante intermediare ale Simfoniei a treia, iar un brucknerian de elită, precum Tintner, cerea revenirea la prima versiune, considerîndu-le pe toate celelalte „mutilate“. Totul a culminat cu opţiunea unor dirijori de a dirija toate cele trei versiuni majore ale simfoniei pe un singur disc, pentru a putea fi comparate de ascultători, cu menţiunea că avem de-a face cu versiuni perfect închegate, şi nu cu schiţe ori ciorne. Această particularitate a moştenirii pe care ne-a lăsat-o Bruckner îl face încă şi mai interesant. 

Pentru cei care mai au timp şi disponibilitate să guste savoarea de coniac rafinat a unor fineţuri, sugerez ca după audiţia acestei înregistrări să asculte aceeaşi lucrare, cu acelaşi dirijor, de data aceasta dirijînd Filarmonica din München, în martie 1987. Diferenţele dintre cele două înregistrări pot fi, ele însele, tema unui eseu. Fie şi de «fenomenologie muzicală»,

Sever Voinescu este avocat şi publicist. 

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Paradisul care atrage turiști români cu prețuri neschimbate de 10 ani. „Numai la noi se practică japca”
Românii aleg demulte ori să-și petreacă vacanțele în străinătate, în special vara, spre disperarea hotelierilor care se plâng de lipsa clienților. Însă, în foarte multe cazuri, turistul român face această alegere pentru că, nu e un secret, un sejur în străinătate e mai ieftin decât în propria țară
image
Radonul, ucigașul invizibil din Ardeal. Medic: „Se atașează de aerosol și rămâne la nivelul de 1-1,5 m înălțime, exact unde respiră copiii”
A crescut numărul cazurilor de cancer pulmonar la nefumători, iar un motiv este iradierea cu radon, un gaz radioactiv incolor și inodor foarte periculos pentru sănătate dacă se acumulează în clădiri.
image
Căutătorii de artefacte milenare. Fabuloasele noi descoperiri ale detectoriştilor, arheologii amatori plini de surprize
Înarmaţi cu detectoare de metal, colindând locuri numai de ei ştiute din ţinutul Neamţului, arheologii amatori au reuşit, graţie hazardului şi perseverenţei, să aducă la lumină vestigii din vremuri trecute

HIstoria.ro

image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.
image
Un proces pe care CIA l-a pierdut
În toamna lui 1961, CIA se mută din Washington în noul şi splendidul sediu de la Langley, Virginia.
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.