Viața după E.S.T.
● Magnus Öström, Thread of Life, ACT, 2011.
Anul trecut, cînd se făcea partajul Esbjörn Svensson Trio în urma trecerii în nefiinţă a inovatorului său lider, îl comparam pe basistul Dan Berglund cu Dave Grohl de la Nirvana încercînd să-şi facă un nume după decesul lui Cobain. Ei bine, abia acum e exactă comparaţia, cu ocazia albumului lui Magnus Öström care a ocupat chiar postul de toboşar în grupul lui Svensson.
Nu m-am dumirit niciodată de la ce capăt apucă problema un toboşar care vrea să scoată un album solo. Cu chitariştii, clăparii şi vocalii totul e mult mai clar, ei sînt adesea responsabili cu firul Ariadnei în trupele lor de bază, iar un album solo înseamnă cel mult angajarea unor amici care să acompanieze idei personale destul de bine cristalizate de protagonist. Toboşarii, oricît de geniali ar fi consideraţi, nu prea ajung să încalţe papuci de protagonist, rareori sînt lăsaţi să-şi facă de cap, iar compoziţiile lor sînt adesea pretexte pentru cîteva giumbuşlucuri ritmice. Te-ai aştepta ca albumul solo al unui baterist să fie un exces de solouri de baterie decorate cu diverse alte instrumente care să le dea cît de cît dimensiune pe mai multe axe. Însă intuiţia e adesea contrazisă de rezultatul final, cum e, bunăoară, cazul albumului Thread of Life, pe care Magnus Öström se promovează pe sine mai degrabă în postura de clăpar decît de baterist (în ciuda imaginii de pe copertă). La un moment dat (piesa „Afilia Mi“) are şi o tentativă vocală, fără versuri şi de textură, ce-i drept. Ca şi colegul său Berglund (ajuns deja la al doilea album cu proiectul Tonbruket), Öström face cu bună ştiinţă un pas spre dezamăgirea fanilor conservatori care ar fi sperat la o continuare, fie şi una şchioapă, a tradiţiei Esbjörn Svensson Trio. Ca şi în cazul Tonbruket, legăturile cu trecutul sînt restrînse la o piesă tribut, aici sugestiv intitulată „Ballad for E“, pe care mai participă Berglund însuşi, precum şi idolul (posibil mentorul) grupului defunct, Pat Metheny. Asemănările cu proiectul lui Berglund se termină aici – acolo linia directoare părea a fi muzica de film, aici e rockul progresiv soft şi post-rockul nordic.
E destul de greu să nu ai de-a face cu rockul din postura de baterist. Aşa cum e clădit şi promovat instrumentul în epoca modernă, bateria e o ustensilă rock prin excelenţă, în acelaşi sens în care saxofonul e sculă de jazzer, iar sintetizatorul Casio de manelist (sau pop-star criogenizat). Cu pianul, bass-ul sau chitara poţi să te vinzi drept orice, cu tobele însă, oricît te-ai strădui, n-ai cum să nu plesneşti cîte una mai rock din cînd în cînd. Bănuiesc că şi ăsta e unul dintre factorii care au dus la naşterea sound-ului fusion. Pe această linie s-au format Magnus Öström şi trupa lui mamă, iar o parte din album o atestă. Totuşi, nu se limitează la asta, deşi i-ar fi fost la îndemînă, şi poate ar fi scăpat cu obrazul mai puţin bătut de fani. Ultimul sfert al albumului este tributar sound-ului Sigur Rós, deci puţin incompatibil cu aşteptările şi cu ceea ce promitea istoria artistului. Mai ciudat e că piesa se numeşte „Hymn to the Past“, deci e totuşi vorba de un trecut, poate unul mai intim. Revenind la ce am sugerat deja, Thread of Life nu e atît albumul solo al bateristului Magnus Öström, cît al clăparului Magnus Öström, care are o prezenţă mult mai impozantă aici. Totuşi, e o prezenţă puţin forţată – spre deosebire de proiectul lui Berglund, care sună mult mai viu în variantă live, cel de aici nu ştiu dacă poate fi prezentat în concert fără a părea cusut cu aţă albă. Deşi cîntă destul de mult şi la pian, munca lui Öström e preponderent una de clăpar de studio, aşternînd multiple straturi ambientale peste partituri relativ simple în raport cu standardele jazz şi cu tradiţia E.S.T. În alte cuvinte, Dan Berglund are o trupă veritabilă, Öström are doar un album solo, cu ceva ajutor de la cîţiva invitaţi.
Rămîne de văzut dacă şi cînd se vor decide Berglund şi Öström să revină în acelaşi studio sau pe aceeaşi scenă pentru mai mult de o piesă. Deocamdată, direcţiile pe care au apucat cu proiectele lor sună divergent, chiar dacă ambele conţin sîmburele care să ateste că cei doi au o istorie de 15 ani împreună şi pe Pat Metheny ca idol.
Aron Biro este autorul blogului http://aronbiro.blogspot.com.
