Un surîs în plină iarnă
● Blixa Bargeld & Teho Teardo, Still Smiling, 2013, Specula.
„Mi scusi, mi scusino/ Mi scusi come parlo/ Il mio Italiano non ha fatto molta strada/ Me la cavo un po’ cosi/ Non intendo offenderla/ L’accento – quello no, non se ne va/ Mi scusi la lingua, la parlata...“ Violoncelul Martinei Bertoni toarce en relanti, în timp ce vocea, impregnată de timbrul acela unic al lui Blixa Bargeld, îşi face mea culpa. Apoi, vine o întrebare: „Wer bin ich in einer anderen Sprache?“ „Cine sînt eu într-o limbă străină mie?“ se aude vocea. Poate că răspunsul ajunge la noi puţin mai tîrziu: „Ich bin ein kleines Axolotl/ Nicht spezialisiert/ Mein Habitat, ganz überall/ Ist wie es mir pläsiert.“ Bargeld, ca şi amfibianul care dă numele celei de-a treia piese de pe album, e o creatură al cărei habitat e peste tot, între reşedinţele din Berlin, Beijing şi San Francisco, între anii din The Bad Seeds-ul lui Nick Cave şi povestea continuă, punctată din cînd în cînd de auf-uri şi aus-uri, a formidabilului combo Einstürzende Neubauten, între amintirea scandalosului performance din ICA-ul londonez şi sunetul pufăitului acelei ţigări de pe inenarabila repriză numită „Silence Is Sexy“. Şi care locuieşte, de anul trecut, şi între coperţile acestui disc, creat împreună cu compozitorul italian Teho Teardo. Teardo e un alt pelerin rătăcit între genuri muzicale – e fondatorul defunctei trupe de grindcore Meathead şi autorul soundtrack-ului pentru Il Divo, multipremiatul film din 2008 al lui Paolo Sorrentino – şi între colaborări extremale, cu nume precum Mick Harris (Napalm Death), Scott McCloud (Girl Against Boys) sau Lydia Lynch.
Rezultatul acestei întîlniri dintre Bargeld şi Teardo are, şi el, ca şi vieţile celor care l-au creat, aparenţa unui road movie letargic, în care personajele principale devin apetenţa lui Teardo pentru aranjamentele camerale tranchilizante (Balanescu Quartet contribuie consistent la asta), vocea infecţioasă & cameleonică a lui Bargeld, fantoma sardonică a sound-ului Einstürzende Neubauten şi o mela, mela, mela, mela, melancholia care le îmbracă pe toate celelalte ca o glazură impenetrabilă. E întuneric şi un hohot de rîs fenomenal acolo, între Roma şi Berlin, locul unde o poţi cita pe Mae West ca aluzie la un anumit Silvio Berlusconi şi-ţi poţi numi, ironic, o piesă „A Quiet Life“ (aceasta e, de fapt, o reorchestrare a unei colaborări mai vechi a celor doi muzicieni). Unde poţi cînta despre hoţii de metal, poţi face cu ochiul trecutului („Can I ask you a stupid question? Are you going back to play with Nick?“ – „Defenestrazioni“) şi poţi împrumuta ceva foarte asemănător pălăriei supradimensionate a lui Hugo Ball pentru fotografia de grup. Şi din aceste motive, Still Smiling este o operă care reuşeşte să-i aducă impecabil împreună pe Blixa Bargeld şi Teho Teardo, cu toate obsesiile, limbajele şi tripurile lor, pentru a da unul dintre cele mai frumoase albume apărute anul trecut.
Pe 20 martie 2014, Blixa Bargeld şi Teho Teardo vor concerta la Control Club din Bucureşti, în cadrul turneului de promovare a albumului Still Smiling.
Paul Breazu este jurnalist.
