Tribalism electronic şi comentariu politic

Publicat în Dilema Veche nr. 631 din 24-30 martie 2016
Tribalism electronic şi comentariu politic jpeg

Peder Mannerfelt, The Swedish Congo Record, Archives Intérieures, 2015.

Între 1934 și 1935, aventurierul, etnologul și documentaristul belgian Armand Denis și soția lui, Leila Roosevelt, înregistrau muzica tribului Babiara din pădurea Ituri, aflată astăzi în Republica Democrată Congo. Pe vremea aceea, o bucată mare din lumea în care trăia și tribul amintit era colonie a țării de origine a lui Denis, decretată astfel de regele Leopold al II-lea și fiind proprietate personală a suveranului, și purta numele de Congo Belge. În schimbul exportului de „civilizație“ europeană, Belgia s-a înfruptat cu lăcomie din resursele naturale ale locului, lăsînd în urma sa amintirea unor atrocități greu de egalat, care au conti­nuat chiar și după ce Congo și-a recăpătat independența, în anul 1960. În 1936, înregistrările cuplului Denis-Roosvelt erau lansate comercial pentru prima oară în Statele Unite. La puțină vreme după sfîrșitul celui de-al Doilea Război Mondial, în 1950, faimosul label Commodore Records le scotea iarăși la suprafață, purtînd titlul de The Belgian Congo Records: Primitive African Music.

În 2015, la 90 de ani distanță de călătoria etnografică a lui Armand Denis, un muzician din Suedia, Peder Mannerfelt — parte a unui proiect muzical, Roll the Dice, care și-a cîștigat destulă notorietate în lumea muzicii electronice –, producea un disc, The Swedish Congo Record, care însemna, în cuvintele autorului, „un omagiu adus oamenilor care au creat și interpretat muzica“. TSCR aducea, totodată, în discuție termeni precum „rasism“, „exploatare“, „colonizare“ și „apropriere culturală“. Ei sînt motivul pentru care Mannerfelt a ales să nu se folosească de tehnica sampling-ului în producția acestei opere. Reconstrucția de la zero a unui item important din istoria culturală a lumii (dar și a unuia care o să semnalizeze mereu ravagiile făcute de politicile expansioniste ale agenților „civilizatori“) cu mijloacele muzicianului de astăzi i-a părut a fi modalitatea corectă de lucru.

Rezultatul muncii sale nu iese din sfera unei posibile critici — Manner­felt însuși vorbește despre ambiguitatea relațională a polilor binomului „apreciere/apropriere“ –, dar rămîne, cu toate acestea, o întreprindere remarcabilă. Materialul acustic înregistrat de Denis și Roosevelt se transformă, în producția artistului suedez, într-un eseu al sound-ului sintetic: pattern-uri poliritmice performate de mașină, voci obținute prin tehnica formant filtering-ului, un procedeu care se bazează pe replicarea sunetului vocalelor produse de vocea umană, inserturi armonice produse de sintetizator. Mannerfelt inventează, cu acest The Swedish Congo Record, un nou limbaj de programare pentru sunetul ri­tualic african, descifrînd în cheie proprie, la aproape un secol diferență, codul unui context istoric care a lăsat în urma sa o înregistrare prețioasă și multe întrebări fără răspuns.

Peder Mannerfelt va performa integral The Swedish Congo Record la ediția din acest an a festivalului Rokolectiv, care se va desfășura între 21 și 23 aprilie în București, la Muzeul Național de Artă Contemporană și Control Club. Mai multe detalii despre eveniment puteți găsi pe www.rokolectiv.ro.

Paul Breazu este jurnalist.

Palatul Versailles aerial jpg
Palatele și castelele Europei: o incursiune în luxul și rafinamentul regal
Palatele Europei au fascinat generații întregi. Fiecare palat oferă o experiență unică pentru cei pasionați de arhitectură, artă și istorie, de la splendoarea barocă din Budapesta, până la bijuteria regală din România,.
dilemaveche ro   Literatura clasica pentru copii   De ce merita redescoperita jpg
Literatura clasică pentru copii: De ce merită redescoperită
"A fost odată, ca niciodată..." Cine nu-și amintește aceste cuvinte magice care deschideau porțile unei lumi fantastice?
dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.

Parteneri

Design fără titlu (6) png
Aurelian Temișan, mesaj emoționant pentru fiica sa. Dora a împlinit 16 ani
Dora, fiica lui Aurelian Temișan și a Monicăi Davidescu, a împlinit 16 ani. Mesajul emoționant transmis de artist și imaginile rare publicate cu adolescenta.
ambulanta  foto shutterstock jpg
Femeie înjunghiată în plină stradă de soț, cadru militar. Reacția ministrului apărării. „Sunt profund revoltat”
Scene de groază în Caracal. O femeie a fost atacată cu un cuțit de fostul soț, militar activ. Ce a transmis ministrul apărării
image png
Zelenski: Rusia a folosit rachete nord-coreene KN-23 împotriva unui obiectiv energetic strategic din Ucraina. Nouă persoane au fost rănite, inclusiv un copil
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski afirmă că Rusia a utilizat rachete balistice nord-coreene de tip KN-23 în timpul atacului masiv lansat în noaptea de 6 spre 7 noiembrie asupra infrastructurii energetice a Ucrainei.
nava scufundata marea neagra
Rămășițe umane descoperite la bordul petrolierului lovit de o dronă în apropiere de Sulina. Șase marinari ar fi murit
Rămășițe umane au fost descoperite la bordul petrolierului „Wine Trader”, lovit de o dronă în urmă cu aproximativ două săptămâni în largul coastelor României.
politie agent politie jpg
Polițistul de 25 de ani din Dolj, care s-a împușcat cu arma din dotare, a murit la spital
Poliţistul în vârstă de 25 de ani, din judeţul Dolj, care s-a împuşcat în cap cu pistolul din dotare, în urmă cu o săptămână, a murit sâmbătă, 7 noiembrie, la spital.
Meghan Markle cu tatăl ei, Thomas Markle  sursa foto   Profimedia jpg
Tatăl lui Meghan Markle riscă să-și petreacă tot restul vieții în închisoare. Ce au descoperit agenții FBI
Thomas Markle riscă o pedeapsă uriașă după descoperirile FBI. Ce se întâmplă cu tatăl lui Meghan Markle
bomba de aviatie gasita in iasi png
Bombă de aviație de 100 de kilograme, descoperită în județul Iași. Ce trebuie să facă oamenii dacă găsesc muniție neexplodată
Autoritățile din Iași au descoperit sâmbătă, 7 noiembrie, o bombă de aviație cu o greutate de aproximativ 100 de kilograme, provenită din timpul conflictelor armate. Cu această ocazie, pompierii au transmis o serie de recomandări pentru populație în cazul descoperirii unor elemente de muniție.
01 FARUL CONSTANTA FC RAPID BUCURESTI, SUPERLIGA SUPERBET (07 11 2026) jpg
Rapid n-a putut câștiga la Ovidiu, „U” Cluj s-a împiedicat la Miercurea Ciuc
Primele două partide programate astăzi, în runda cu numărul 15 din Superliga la fotbal, s-au încheiat la egalitate. La Miercurea Ciuc, „U” Cluj n-a reușit să se impună (0-0) pe terenul ultimei clasate, Csikszereda, iar la Ovidiu, Rapid a scos o remiză albă cu Farul (1-1).
palate jpg
Palatele Copiilor, pepiniere de campioni și artiști, în fața reducerilor de personal. Mii de elevi riscă să piardă cursurile gratuite
În timp ce copiii petrec tot mai multe ore în fața ecranelor, statul reduce posturile profesorilor care îi învață șah, pictură, muzică și sport, în cadrul palatelor și cluburilor copiilor. „Weekend Adevărul“ a aflat ce soluții au Ministerul Educației și profesorii pentru ca mii de copii să-și poată