Sofisticată reinginerie
● FKA Twigs, LP1, Young Turks, 2014.
Desigur, astăzi termenul „hipster“ e încărcat de semnificaţii goale ori contradictorii, însă una din semnificaţiile timpurii, ceva mai ţintite, se referea la tineretul care îşi apropria cu repeziciune o cultură muzicală de largă diversitate, luînd-o pe „scurtătură“, ghidat din click în click printre noutăţi efemere de către diverse canale online (de la YouTube şi Bandcamp la Pitchfork). Pentru generaţiile predecesoare, muzicomania nu fusese întreţinută din cîteva click-uri, ci însemnase multă pîine ruptă de la gură, discuri, casete şi benzi magnetice costisitoare (astăzi deteriorate în bună parte), mai ales în partea asta de Europă, în care pînă şi accesul la ştiri legate de lansarea vreunui album se făcea pe căi exclusiviste (iar conţinutul media – pe căi preponderent ilegale). De aici – o oarecare frustrare, condescendenţă şi falie între consumatorii pasionali de muzică din generaţii diferite, cu înţelegeri diferite asupra acestui hobby.
De cealaltă parte, pentru a ţine piept atitudinii condescendente şi pentru a-şi demonstra intenţiile serioase, hipsterii „adevăraţi“ au regîndit spiritul de colecţionar în cheie boemă, ducînd la resuscitarea vinilului şi, mai recent, (cu un
estimat peste vreo cinci ani) al casetelor magnetice. În planul producţiei muzicale, acest neo-conservatorism s-a manifestat de vreo zece ani încoace ca o recapitulare lucrativă a istoriei prin reciclarea genurilor trecute şi descoperite de noile generaţii în urma aplicării tenace a acelor proverbiale click-uri. Recapitularea, sub ghidajul cîtorva producători-cheie în jurul cărora s-a agregat industria indie, ne-a oferit o a doua Beatlemanie, o nouă generaţie de post-punk şaptezecist, una de dream-pop optzecist reşapat pe o tehnologie mai avansată şi chiar o tentativă neo-grunge.
Succesul nebun al LP-ului de debut FKA Twigs marchează momentul la care această recapitulare a ajuns la scena bristoleză de la finalul anilor ’90, pe cînd legea era făcută de Portishead şi Massive Attack cu o formă mai sofisticată şi mai sexy de dream-pop, etichetat pe atunci drept trip-hop pentru a sugera evoluţia de la oniric la psihedelic. Considerat albumul anului trecut, ori măcar pe un loc de podium, de către mare parte din presa pop, şi nominalizat la Mercury Prize, laconic intitulatul album LP1 anunţă că valurile de revival de care pomeneam au ajuns contemporaneitatea din urmă. Acea mini-istorie muzicală derulată pe repede-înainte se apropie de inevitabilul capăt la care trebuie identificate noi resurse de creativitate, aflate la ceva mai multe click-uri distanţă. Pînă acum, Marea Recapitulare vizase cu precădere curente care fuseseră cîndva mainstream, însă de aici avem de-a face cu artişti care sapă ceva mai adînc (vezi şi cazul Chelsea Wolfe recent discutat în aceste pagini). FKA Twigs asimilează influenţe din R&B-ul tradiţional (Aaliyah), dar şi dinspre avangarda electro-minimalistă britanică (Coil), detaşîndu-se de hipsterii care urmăreau cu orice preţ să conserve fantomele invocate, mergînd cu autenticitatea pînă la resuscitarea unor saurieni tehnologici precum Casio.
FKA Twigs e o maşinărie de muzică construită prin organizarea unei armate de DJ şi producători în jurul imaginii Thalhiei Barnett – pînă de curînd dansatoare, figurantă de videoclip şi voce
pentru artişti pop precum Kylie Minogue ori Jessie J., recent propulsată în mondenitate şi de relaţia cu „vampirul“ Robert Pattinson. Albumul prezintă una din cele mai sofisticate mostre de reinginerie muzicală apărute în aceste vremuri, deopotrivă tributară trecutului şi cu un pas înfipt în viitor. Lirica e preponderent sexual-ranchiunoasă („I can fuck you better than her“) cu o notă de cinism şi o concizie ce se apropie mai degrabă de Tricky decît de gingăşia unor Portishead. Conceptele vizuale asociate artistei adaugă o notă post-queer, afro-futuristă, în sensul în care povesteam acum cîţiva ani despre o altă revelaţie pop care testează strategii similare, Janelle Monae. Rămîne de văzut care din aceste revelaţii sînt efemere şi care vor produce portofolii demne de colecţionat pe vinil ori pe casetă magnetică.
Aron Biro este autorul blog-ului http://aronbiro.blogspot.com.
