Sindromul celui de-al treilea album
● Robin and the Backstabbers, Bacovia Overdrive vol. III: Vladivostok*, self-released, 2019.
În 2012, parcă lumea arăta puțin altfel. „Nu mai vreau să aud nici un cîntec trist,/ Nu mai vreau să aud nici un cîntec deștept, / Pleci acum, te-nțeleg, e de-ajuns, nu insist, / E de-ajuns că îmi arde radioul în piept.“ Dacă „Sat după sat“, piesă de pe primul disc al unei supralicitate și greu încercate trilogii numite Bacovia Overdrive, încerca să fixeze un decupaj salvator în estetica inițială a formației Robin and the Backstabbers − tradus printr-o tușă autoironică, ce reușea să flexeze convingător pe Stalingrad −, cel de-al doilea album al seriei a fost covîrșitor despre un joben. Arhanghel’sk, cu tot puseul său (fals) aventuros în ceea ce privește producția, părea decis să extragă (cant)Autorul cu „c“ mic și „A“ mare și să-l reprezinte cît mai dramatic cu putință: „O casă în flăcări, sub ploaia măruntă, / Bate inima în mine ca un clopot de nuntă, / Am pus o-ntrebare şi preţ de-o secundă / Lumea întreagă s-a oprit să-mi răspundă“. Vă sună cunoscut? Andrei „Robin“ Proca era atunci, în anul de grație 2015, un onorabil scriitor de (indie) pop, aripa conservatoare − un combo îmbibat, printre destule lucruri remarcabile, de narcisism și teribilism.
Vladivostok, ultimul LP al trilogiei, lansat pe 25 noiembrie 2019, reușește să rafineze rețeta primelor două opere, în foarte probabila încercare a grupului bucureștean Robin and the Backstabbers de a-și găsi o dată pentru totdeauna spațiul de confort: piese radio friendly cu texte peste normă (dar și, de multe ori, peste măsură), care spun că e OK să citezi din cînd în cînd din Leonard Cohen, Coldplay și Vampire Weekend și care pot scurtcircuita comic o orchestrație psych pop cu un solo de chitară optzecist pînă-n măduva oaselor. În esență, Bacovia Overdrive vol. III închide corect o serie începută interesant − el plasează travaliul muzical al RatB într-o formulă muzicală perfect sterilă − după chipul și asemănarea videoclipului lui Barna Nemethi pentru single-ul „Vladivostok 2“ −, perfect programată, dacă ar exista piață, să se auto(re)producă, să „se audă“ la infinit tocmai pentru că designul și funcția ajung să se confunde. Vladivostok are început și, mai ales, sfîrșit, deși nu este produs de Brian Eno. „Mai cumpără un bilet să mai trăim o dată, / Știu că minți cînd spui că n-o să minți vreodată. / Promite-mi că nu uiți, că nu uiți niciodată / Cum ne-ai lăsat în urmă pe noi toți. / Încearcă să nu uiți, să nu uiți niciodată, / Din toate astea n-am rămas decît noi toți“, cîntă Proca procesat digital la sfîrșitul sfîrșitului unei misiuni imposibil de melodramatice care n-a lăsat în urmă victime.
* Bacovia Overdrive vol. III: Vladivostok poate fi ascultat și achiziționat în format digital de pe pagina de Bandcamp a formației Robin and the Backstabbers, aici.
Paul Breazu este jurnalist.
