Rejuvenare

Publicat în Dilema Veche nr. 607 din 1-7 octombrie 2015
Rejuvenare jpeg

● Iron Maiden, The Book of Souls, Parlophone, 2015.  

Cu o densitate foarte mare de producţii ale trupelor metal cu tradiţie, 2015 se anunţă a fi cel mai fructuos an, din 1995 încoace, pentru muzica de gen. Dacă boom-ul de acum douăzeci de ani i-a prins pe Iron Maiden în plin divorţ şi criză creativă, de data aceasta britanicii ocupă o poziţie vizibilă pe val, cu un album ce poate, în sfîrşit, să concureze în preferinţele fanilor cu materialele din perioada de glorie a trupei.

Iron Maiden au avut înţelepciunea de a înţelege că nu pot supravieţui pierderii unei voci ce devenise imaginea trupei într-o măsură chiar mai mare decît mascota Eddie. De cealaltă parte, exuberanţa charismatică a vocalului Bruce Dickinson avea nevoie de anvergura epică cu care Maiden reuşeau cîndva să umple stadioane în lipsă de sprijin mass-media. Sînt, în istoria rock-ului de orice fel, puţine trupe atît de indie, care să-şi fi dobîndit autosuficienţa printr-o perseverenţă muncitorească. 

Particularităţile stilistice date de modul în care Steve Harris îşi foloseşte basul (pe post de chitară ritmică) au detaşat grupul de restul generaţiei heavy-metal optzeciste, scoţînd Marea Britanie din confuza epocă punk. Personalitatea dinamică a lui Dickinson, care la un moment dat era peste tot – regizor de film, prezentator TV, scriitor, pilot de aviaţie şi berar –, a avut un rol esenţial în a propulsa trupa în

-ul rock. 

Legat de

nu pot să fac comparaţii directe cu precedentul disc Iron Maiden deoarece, la un moment dat, am decis că trupa intrase în rîndul celor care pot fi urmărite din două în două albume fără a se pierde mare lucru. Asta ţine de redundanţa ce vine în mod inerent cu vîrsta şi productivitatea, cu cei patruzeci de ani de activitate lipsită de sincope – nici măcar divorţul temporar de vocea lui Dickinson şi chitara lui Adrian Smith nu le-a încetinit producţia de albume. 

Pauza de cinci ani ce a precedat noul material este cea mai lungă din istoria grupului, înţelept exploatată pentru o rafinare superioară a pieselor, inclusiv realizarea unor epopei cu ambiţii prog-rock şi cu durate de peste zece minute („Empire of the Clouds“ se apropie chiar de douăzeci de minute, fiind cea mai lungă piesă din portofoliul Iron Maiden). De fapt, avem de-a face cu un dublu disc (triplu pe vinil) ce lasă impresia că trupa a aşteptat pînă să poată grupa două albume în unul, obligîndu-şi publicul să nu mai sară peste materialele cu număr impar. Se pare că Bruce Dickinson a renunţat la un nou album solo pentru a extinde cuprinsul acestui material spre beneficiul unei mai largi diversităţi în sound, rezultatul fiind un

ce alternează eficace bombasticul, epicul şi melancolicul. 

În consecinţă, toţi membrii au aici spaţiul şi oportunitatea de a străluci, răspunzînd celor care considerau că pentru heavy-metal sînt cam mulţi chitarişti în acelaşi grup. Avem piese melodioase ce trimit la perioada solo a lui Dickinson („The Man of Sorrows“ îşi preia chiar titlul de acolo), avem imnuri de stadion cu refrene insistente („If Eternity Should Fail“), avem heavy-metal sacadat şi încărcat de obsesiile lui Steve Harris pentru jocuri video (single-ul „Speed of Light“, alegere cam nereprezentativă, dar

avem trimiteri la albumele vechi ale trupei (piesa „The Book of Souls“ se leagă tematic de „Powerslave“, iar epopeea „Empire of the Clouds“ a fost scrisă cu „Rime of the Ancient Mariner“ în minte), avem şi un tribut adus răposatului Robin Williams („Tears of a Clown“). Al doilea disc e ceva mai siropos şi

, în timp ce primul e gîndit pentru

frenetic.

Inspirîndu-i şi pe colegii de generaţie Judas Priest în procesul lor de rejuvenare, Iron Maiden au demonstrat că nu s-au reunit doar în scopuri ceremoniale (asemenea multor cazuri în ultimii ani) şi nici nu scot albume cu care să-şi anestezieze alunecarea graduală în irelevanţă. De la reformarea de acum cincisprezece ani au acumulat un portofoliu comparabil cu perioada de dinaintea crizei nouăzeciste, iar

este, fără îndoială, vîrful acestei a doua căsnicii. 

Aron Biro este autorul blogului http://aronbiro.blogspot.com.  

Palatul Versailles aerial jpg
Palatele și castelele Europei: o incursiune în luxul și rafinamentul regal
Palatele Europei au fascinat generații întregi. Fiecare palat oferă o experiență unică pentru cei pasionați de arhitectură, artă și istorie, de la splendoarea barocă din Budapesta, până la bijuteria regală din România,.
dilemaveche ro   Literatura clasica pentru copii   De ce merita redescoperita jpg
Literatura clasică pentru copii: De ce merită redescoperită
"A fost odată, ca niciodată..." Cine nu-și amintește aceste cuvinte magice care deschideau porțile unei lumi fantastice?
dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.

Parteneri

shutterstock 2624471215 jpg jpeg
Crimă rezolvată după 15 ani. O femeie din Ilfov, condamnată pentru uciderea propriei mame
Un dosar care părea închis de mai bine de un deceniu a fost redeschis, iar ancheta a scos la iveală o ipoteză șocantă. O femeie de afaceri din Ilfov a fost condamnată la 22 de ani de închisoare, după ce instanța a stabilit că a comandat uciderea propriei mame.
Radek Sikorski si Oana Toiu FB Oana Toiu jpg
Răspuns comun împotriva Rusiei: Polonia, solidaritate fermă cu România după incidentele cu drone
Ministrul interimar al Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a anunțat luni că omologul său polonez, Radek Sikorski, a transmis un mesaj de solidaritate, condamnând ferm incursiunile ilegale recente în spațiul aerian al României.
Horoscop FOTO Shutterstock
Horoscop luni, 28 iulie. Fecioarele trebuie să pună piciorul în prag: au suportat prea multe de la partener
Ziua de luni, 28 iulie, aduce tensiuni în relații pentru unele zodii, dar și decizii importante legate de bani și muncă. Fecioarele simt că au tolerat prea multe din partea partenerului, iar Gemenii trebuie să fie mai cumpătați.
proiectul de energie nucleară cu Reactoare Modulare Mici (SMR) de la Doicești foto facebook png
Proiectul reactoarelor de la Doicești, întârziat și tot mai scump. Costurile au ajuns la 6,5 miliarde de dolari
Proiectul reactoarelor modulare mici de la Doicești are deja o întârziere de 20 de luni, iar costul estimat a crescut la 6,5 miliarde de dolari. Corpul de control al premierului reclamă și probleme privind alegerea terenului și asocierea Nuclearelectrica cu partenerul privat.
image png
Adela Popescu face zilnic 12.000 de pași, de 3 săptămâni. Ce îi arată acum cântarul
Viața la țară, natura și aerul curat îi priește Adelei Popescu, însă vedeta s-a confruntat recent cu o situație care a reușit să o nemulțumească. Actrița le-a povestit urmăritorilor din mediul online că, în ciuda eforturilor depuse în ultimele săptămâni, rezultatele pe care le aștepta întârzie să ap
reactorul 1 de la cernavoda Unitatea 1 Nuclearelectrica jpg
Nuclearelectrica închide Reactorul 1 de la Cernavodă din cauza scăderii debitului Dunării. Comandamentul Energetic, convocat de urgenţă
Nuclearelectrica a anunțat oprirea controlată a Reactorului 1 de la Centrala Nucleară Cernavodă, din cauza nivelului extrem de scăzut al Dunării, afectat de seceta severă. Este prima măsură de acest tip luată din același motiv după vara anului 2003.
benzinarie benzina motorina carburanti foto adevarul
Senatul a votat starea de criză la carburanți, dar ieftinirea va fi invizibilă pentru șoferi: „O lege pentru băieții deștepți”
Șoferii nu vor simți ieftiniri reale la pompă, deși Senatul a votat prelungirea stării de criză în energie până în toamna lui 2026 și a redus obligativitatea adaosului de biocarburant, a explicat într-un interviu pentru „Adevărul”, Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă.
„Amfiteatrul roman” fals construit de escrocul italian (© Google Maps)
Escroc italian condamnat la închisoare după ce a construit un „amfiteatru roman antic” fals
O structură promovată ani la rând drept un „amfiteatru roman antic” s-a dovedit a fi un fals, construit recent din materiale moderne.
Gradu Cârpaci este însoțit de polițiști pe aeroportul internațional Henri Coandă din Otopeni, 27 iulie 2026 Inquam Photos George Călin4 jpg
Gradu Cîrpaci, supranumit „Ministrul de Finanțe”, a fost predat Germaniei în dosarul în care e acuzat că a constrâns un bărbat să-i doneze un rinichi
Poliția Română l-a predat autorităților din Germania pe Gradu Cîrpaci, cunoscut drept „Ministrul de Finanțe”, urmărit în baza unui mandat european de arestare emis într-un dosar care vizează trafic de persoane raportat la prelevarea și transplantul ilegal de organe.