Punk, grime, hip-hop și Brexit
● Slowthai, Nothing Great About Britain, Method Records, 2019.
„Bottle of Bucky in Buckingham Palace, / There’s coppers from Scotland all the way down to Dagenham / Waving a black cab, / Munchin’ a Fab. / Had to skip the flights, I ain’t chasing the dragon / You look like death warmed up, / She ain’t a spice, just a korma, / I ain’t Dizzee, I’m just a boy in a corner, / Call me «King Whitey», puking up off a corner / All I tasted is korma, ASBO restraining order / I put manners on a punk, ’cause I haven’t had my skunk….“ Într un Volkswagen roșu, pe o șosea britanică, Tyron -Kaymone Frampton, născut în 1994 dintr-o mamă cu origini antileze și un tată irlandez, își scuipă au ralenti propriul manifest. Pe numele său de artist Slowthai, el vine din Northampton – acum patru ani a ieșit pe locul al doilea în topul orașelor engleze cu cele mai proaste condiții de viață, date fiind tăierile bugetare – și parcurge o tradiție muzicală care actează consistent în zona politicului și care îi poate conține de-a valma și pe The Streets, și pe Sleaford Mods, dar și pe amintitul „băiat de la colțul străzii“, Dizzee Rascal. Frampton debuta în 2016, cînd single-ul „Netflix+“ cuantifica cercul tehnovicios al vieții Generației Z – „Watching Netflix, / iPhone rings, you project it, / Snapchat pretty girls send me / Pictures of them dressin’, / Trying to talk about life I didn’t get it, / Trying to walk tru’ life and get it. / Do you get it? / You get it?“ –, pentru ca anul acesta să-și lanseze albumul de debut, surprinzătorul Nothing Great About Britain, printr o campanie de marketing Do-It-Yourself care plasa în diferite locuri din Londra billboard-uri cu mesaje care adresau totodată probleme sociale și personaje politice britanice.
Aceste mesaje simple devin surse ale narațiunii pe NGAB, fie că se referă critic la indivizi precum Boris Johnson pe „Dead Leaves“ – „’Cause I run my town but I’m nothing like Boris“ –, fie că apelează ironic dreapta naționalistă – „Three lions, Real McCoy, you’re EDL, real English boys, / St. George’s flag, Doc Martin, boy!“, spune el pe piesa care deschide albumul și care îi dă titlul. Slowthai livrează conturul unei lumi văzute din perspectiva unui puști crescut într-o locuință socială, pentru care comunitatea și familia valorează mai mult decît orice, oferindu-le ca alternativă la reconstrucția unei realități socio-politice distruse de establishment. „I tell you how it is, I will treat you with the utmost respect only if / You respect me a little bit Elizabeth, you cunt!“, se închide opener-ul „Nothing Great About Britain“. Și parcă nicicînd de la imnul nihilist al Jubileului de Argint – „God save the Queen! / She ain’t no human being, / There is no future / In England’s dreaming“ – nu a fost mai puțină speranță de partea cealaltă a Eurotunelului.
Onest și entertaining, direct și deștept, Nothing Great About Britain flirtează cu subbașii grime-ului, geometriile ritmice ale hip-hop-ului, estetica percutantă a (electro-)punk-ului, pentru a fi un album a cărui copertă – și reprezentare – trimite mai mult decît evident la posterul crucificării unui alt copil teribil al muzicii britanice, inenarabilul Johnny Rotten.
Paul Breazu este jurnalist.
