Punk
● Sleaford Mods, Austerity Dogs*, Harbinger Sound, 2013.
„People, places parties J. / You’ve already got me started mate / By the cunts in the armed labelled coats / Looking at me like they wanna slit me fuckin’ throat / Anyway you ain’t got a clue / Stop wearing that in 92 / Making me on edge / Will you wedge / (...) / Anyway I’m enjoying me son / You’re life ain’t worth living you fuckin’ prick / So leave me alone and get on with it / People, places, parties / In a bit...“ Linia asta de bas şi o drum machine dezarticulată, peste care cuvintele sînt scuipate cu furie, îmi livrează, chiar în momentul acesta, o revelaţie. Ar putea suna îndeajuns de ciudat să vă spun că albumul al cărui nume stă negru pe alb puţin mai sus nu e chiar o noutate, iar chestia asta pune între paranteze convenţia acestei rubrici. O dată pe an merită, credeţi-mă pe cuvînt.
Lansat în martie anul acesta, de Harbinger Sound, un label la fel de obscur ca şi numele trupei, Austerity Dogs e, probabil, cea mai bună chestie dintr-o zonă muzicală care părea a fi renunţat să mai producă ceva relevant, punk-ul, într-o epocă în care era nevoie de urgenţa şi acţiunea lui directă. Evident că astăzi, punk poate însemna un laptop, un bas şi o voce îndrăgostită de hip-hop. Aceasta din urmă îi aparţine lui Jason Williamson, „creierul“ proiectului Sleaford Mods, o maşină de emis „fuck off“-uri din Nottingham, sătulă pînă peste cap de toate cele, de la politică şi politicieni, la Brian „What the fuck does he know with his alien haircut?“ Eno şi „The cunt with the gut and the Buzz Lightyear haircut / Calling all the workers plebs / You better think about your future / You better think about your neck / You better think about the shit hairdo you got mate“, oricine ar fi acesta.
Istoria trupei începe cîndva în 2006, în Nottingham, ea născîndu-se, aşa cum o spune biografia de pe site, „parte din frustrare, parte din accident, găsindu-şi repede sensul ca atac verbal violent la adresa mizeriei vieţii de zi cu zi, provocate de lipsa banilor – Work my dreams off for two bits of ravioli and a warm bottle of Smirnoff under a manager that doesn’t have a clue –, şi a situaţiilor domestice pe care această mizerie le provoacă.“ După o escapadă londoneză, în 2009, Williamson se întoarce acasă, îl întîlneşte pe Andrew Fearn, omul cu laptopul, şi, împreună, produc Wank, cel de-al cincilea CDr cu numele Sleaford Mods pe el, album care atrage atenţia label-ului Harbinger Sound.
Rezultatul acestei atenţii este Austerity Dogs, un album-dinamită, nimicitor de ultragiant, furios şi amar, minimalist şi seducător de incorect politic, situat undeva între puseul muscular al primei perioade The Fall şi zona de (in)confort a The Streets, din era Original Pirate Material, pe care nu ai voie să-l ratezi în acest sfîrşit de an, înghiţit complet de superlativele absolute lipite de fesele bine întreţinute ale lui Beyoncé.
* Albumul Austerity Dogs poate fi ascultat şi/sau cumpărat de pe contul de Bandcamp al Sleaford Mods: sleafordmods.bandcamp.com.
Paul Breazu este jurnalist.
