Poveşti de adormit adulţii

Publicat în Dilema Veche nr. 543 din 10-16 iulie 2014
Poveşti de adormit adulţii jpeg

● Coldplay, Ghost Stories, Parlophone Records, 2014  

În cea mai nouă carte a sa, I Wear the Black Hat: Grappling with Villains (Real and Imagined), comentatorul pop-cultural american Chuck Klosterman, probabil cel mai mare fost duşman al formaţiei lui Chris Martin, îşi făcea mea culpa după o afirmaţie care, acum 11 ani, suna înspăimîntător: „Coldplay e cea mai de rahat trupă pe care am ascultat-o.“ În 2003, grupul din Londra se pregătea să facă un mare pas către ceea ce e astăzi. Albumul A Rush of Blood to the Head îl aducea pentru a doua oară consecutiv pe lista cîştigătorilor de  Grammy-uri, deschizîndu-i apetitul pentru o sumă de „experimente“ pentru care nu a avut niciodată nici subtilitatea, nici ştiinţa. Dar asta e deja altă poveste. Ca să mă întorc, Coldplay a fost mereu o trupă care a adunat coroniţe peste coroniţe. Iar premianţii, se ştie, nu sînt din cale-afară de simpatizaţi. Mai ales atunci cînd, undeva, ceva miroase a înşelătorie. Tot ce a urmat momentului ARoBttH s-a referit exclusiv la recorduri, la ambiţii muzicale bombastice şi la un duel simbolic pentru inexistentul premiu de Cea mai bună trupă din lume cu Bono & Co. Paradoxal — dar nu şi pentru industria muzicală! —, muzica trupei se vindea din ce în ce mai bine, pe măsură ce devenea mai proastă, făcînd din Coldplay cea mai detestabilă entitate din generaţia de trupe indie apărute în siajul The Bends-ului lui Radiohead.

Chestia asta nu se schimbă nici acum, la al şaselea album de studio, conceptualul Ghost Stories. Reziduuri din tot ce a livrat mainstream-ul muzical al ultimilor ani se regăsesc din abundenţă în producţia semnată de Paul Epworh, făcînd ca muzica să sune plat şi siropos. Într-un fel sau altul, Coldplay pare a se fi specializat pe albume-concept plictisitoare. După mediocra „distopie urbană opresivă“ (l-am citat mai devreme pe liderul trupei) în care locuiau acum trei ani Mylo şi Xyloto, personaje care îşi şi împrumutau, de altfel, numele celei de-a cincea opere de studio a trupei britanice, acest Ghost Stories bifează din nou sintagma. De această dată, însă, sursa temei e un act mai deloc soft cyberpunk: übermediatizata despărţire a vocalistului Chris Martin de actriţa Gwyneth Paltrow. Spuneţi-i, dacă vreţi, conscious uncoupling. Scurt pe doi, noul album recită epopeea unui bărbat care trece prin toate secvenţele unui dramatic şi subit eşec sentimental în drumul său spre momentul acceptării situaţiei. Ca să fiu mai exact, o să-l las din nou pe Chris Martin să-şi descrie intenţiile: „Ghost Stories e despre cum îţi pot afecta fantomele trecutului, prezentul şi viitorul“. Din acest motiv, textele sună aşa cum sună: „I think of you / I haven’t slept / I think I do but / I don’t forget.“ Sau „Call it magic / Call it true / I call it magic / When I’m with you / And I just got broken / Broken into two / Still I call it magic / When I’m next to you.“ Sau „Cause you’re a sky / Cause you’re a sky full of stars / I’m gonna give you my heart.“ Este destul de evident că îndrăgostiţii „decuplaţi întru dragoste“ (adaptarea îmi aparţine) nu trec dincolo de rimele foarte la îndemînă. Aşa cum nici Coldplay n-a făcut-o vreodată. Iar pentru un album-concept care se vrea a fi reflexia avatarurilor psihologice ale unui adult ajuns într-un punct delicat al existenţei, trama Ghost Stories e atît de subţire şi de transparentă muzical încît am puternica senzaţie că ambalajul acesta e doar o capcană întinsă, de imperiul indie-corporatist, potenţialului cumpărător/ascultător. Şi că vorbele lui Klosterman au, dincolo de teribilismul evident, măcar un sîmbure de adevăr.  

Paul Breazu este jurnalist.

Palatul Versailles aerial jpg
Palatele și castelele Europei: o incursiune în luxul și rafinamentul regal
Palatele Europei au fascinat generații întregi. Fiecare palat oferă o experiență unică pentru cei pasionați de arhitectură, artă și istorie, de la splendoarea barocă din Budapesta, până la bijuteria regală din România,.
dilemaveche ro   Literatura clasica pentru copii   De ce merita redescoperita jpg
Literatura clasică pentru copii: De ce merită redescoperită
"A fost odată, ca niciodată..." Cine nu-și amintește aceste cuvinte magice care deschideau porțile unei lumi fantastice?
dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.

Parteneri

casare masini program rabla 96065800 jpg
Ministrul Mediului după anunțul despre relansarea programului Rabla: „Nu e nevoie de OUG”
Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că Programul Rabla 2026 va fi lansat după regulile ediției precedente, pentru a evita întârzieri. Ea a precizat că noile criterii avute în vedere vor fi analizate pentru ediția de anul viitor.
taifun maysak china profimedia jpg
Taifunul Maysak a făcut prăpăd în sudul Chinei! 480.000 de oameni au fost evacuați
Primul taifun care a lovit China în acest an a provocat pagube semnificative în sudul țării. Taifunul Maysak a adus ploi torențiale și rafale puternice de vânt în orașul Nanning, din provincia Guangxi, unde nivelul râurilor a crescut rapid.
Nicusor Dan si Mirabela Grădinaru la summitul NATO de la Ankara foto Administratia Prezidentiala jpg
Președintele Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru au ajuns la Ankara. Cei doi vor participa la recepția și dineul oficial oferite de Erdoğan
Președintele Nicușor Dan a ajuns marți după-amiază, 7 iulie, la summitul NATO de la Ankara. Imaginile publicate de Administrația Prezidențială îl arată pe șeful statului însoțit de partenera sa, Mirabela Grădinaru.
Bolojan și Grindeanu FOTO Mediafax
SURSE Cine e premierul dorit de PSD și de Nicușor Dan. PNL, dispus să negocieze
În ciuda disputei publice, Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan poartă discuții în aceste zile pentru formarea unui nou guvern, susțin surse politice pentru „Adevărul”.
cardi b tintua saptamana modei paris profimedia jpg
Cardi B, „statuie” sexy la Săptămâna Modei de la Paris! Artista a întors toate privirile
Cardi B (33 de ani) a fost una dintre cele mai admirate apariții de la Săptămâna Modei de la Paris, unde a participat la prezentarea noii colecții haute couture semnate de designerul indian Rahul Mishra.
14127843 mica jpg
După episodul Balogun, Anglia vrea să ceară anularea suspendării lui Quansah
Faptul că FIFA a anulat sancționarea americanului Folarin Balogun a creat un precedent periculos. „The Athletic” a scris că Federaţia Engleză (FA) analizează în prezent posibilitatea de a depune apel pentru anularea suspendării fundaşului Jarell Quansah.
aer conditionat, foto shutterstock jpg
Regula de 20 de grade a aerului condiționat. Ce este și de ce contează pentru buna funcționare a aparatului
Temperaturile de vară sunt mai tot timpul sufocante, iar aerul condiționat este un aliat împotriva acestora. De aceea, este important să cunoști regula celor 20 de grade ale aerului condiționat, pentru bunăstarea ta și a casei.
ministerul sanatatii jpg
Val de angajări în sănătate: Peste 7.600 de posturi ar urma să fie scoase la concurs în spitalele publice
Ministerul Sănătății a transmis spre avizare un memorandum prin care propune organizarea concursurilor pentru ocuparea a 7.621 de posturi vacante din unitățile sanitare publice. Cele mai multe posturi sunt pentru asistenți medicali și medici.
image png
Laura Cosoi, cuprinsă de vinovăție cu doar câteva zile înainte să nască: „Nu mai caut răspunsuri”
Aflată pe ultima sută de metri înainte de a aduce pe lume cea de-a cincea fetiță, Laura Cosoi mărturisește că este copleșită de emoții. Cel mai recent mesaj publicat de vedetă pe rețelele de socializare aduce în prim-plan un sentiment pe care, cel mai probabil, îl trăiesc multe femei care nu sunt la