Plasticul nu (mai) este fantastic
● Matmos, Plastic Anniversary*, Thrill Jockey Records, 2019.
„Pe Atolul Midway, un grup îndepărtat de insule aflat la peste 3000 de kilometri de cel mai apropiat continent, resturi de la «masa» societății noastre de consum apar într-un mai mult decît surprinzător loc: în stomacul miilor de pui de albatros morți. Ei sînt hrăniți cu cantități de plastic letale de către propriii părinți, care confundă gunoiul uman plutitor cu hrana, pe care o caută disperați pe suprafața unui Pacific poluat masiv. Pentru mine, să stau aplecat cu un aparat foto deasupra acestor cadavre înseamnă să privesc într-o oglindă macabră. Aceste păsări reprezintă rezultatul apocaliptic al transei consumeriste și creșterii industriale de neoprit, pe care le cultivăm obsedant.“ Cuvintele fotografului și activistului american Chris Jordan însoțeau acum puțină vreme o serie de imagini postate pe propriul site, una dintre ele regăsindu-se astăzi pe spatele celui mai nou album al duo-ului Matmos, numit Plastic Anniversary și lansat pe 15 martie anul acesta – un pui de albatros descompus aproape complet, din stomacul căruia rămîne în urmă o mînă de bucăți de plastic multicolore. Stă aici o figură de stil a efemerității vieții și permanenței plasticului, dar și a relației din ce în ce mai toxice între cel de-al doilea și prima, pe care Martin C. Schmidt și Drew Daniel o speculează pe cel de-al unsprezecelea album dintr-o carieră, dar și o viață domestică – cei doi formează, de 25 de ani, un cuplu – începută la mijlocul anilor ’90.
Toate sunetele care se aud pe Plastic Anniversary sînt obținute prin sampling-ul aplicat plasticului „înregistrat“. Nu este asta neapărat o noutate pentru doi muzicieni care s-au situat constant în avangarda contemporană a acestui tip de tratament concret aplicat pop-ului – Ultimate Care II, albumul anterior, era construit din sample-urile înregistrării unei mașini de spălat; pe A Chance to Cut Is a Change to Cure (2001), Schmidt și Daniel uzau de sunetele auzite în timpul unor proceduri chirurgicale precum liposucția, amputarea etc. –, dar LP-ul lansat în 2019 de label-ul Thrill Jockey Records are toate șansele să devină cel mai politic release al duo-ului din Baltimore.
Dacă o bucată de polistiren poate ucide fără milă un pui de albatros, ea are și capacitatea de a livra niște delicioși sub-bași, „The Crying Pill“ putînd fi dovada de netăgăduit a acestui fapt. Undeva, „Collapse of the Fourth Kingdom“ – dincolo de animal, vegetal și mineral, autorii vorbesc despre un regat al plasticului – evoluează ca un soundtrack tribalist de invocat Apocalipsa. Acolo, percuționiștii lovesc în plastic, suflătorii împing aer în plastic pentru a modela una dintre cele mai intense piese de pe Plastic Anniversary. „Breaking Bread“, piesa care deschide albumul, are o sursă care nu exclude ironia: sunetele ei, care formează o repriză de dancehall deconstruit, sînt cele ale distrugerii unor discuri de vinil cu formația americană de soft rock Bread. Și așa mai departe, rezultatul fiind un LP briliant, care vorbește deopotrivă despre proiecția apocaliptică asupra lumii a celui citat în deschiderea acestui text, Chris Jordan, dar și despre capacitatea umană de a modela – într-un interviu pentru The Quietus, Martin Schmidt vorbea despre sensul cuvîntului plastic în greaca veche, acela de a avea capacitatea de a fi maleabil – un univers aproape tăcut, non-muzical, în cazul Matmos, și un univers pe cale de dispariție, în cazul nostru, al tuturor.
* Albumul Plastic Anniversary poate fi ascultat gratuit, în format digital, și achiziționat, pe CD sau vinil, pe pagina de Bandcamp a Matmos, la adresa matmos.bandcamp.com/album/plastic-anniversary.
Paul Breazu este jurnalist.
