Peste standarde

Publicat în Dilema Veche nr. 617 din 10-16 decembrie 2015
Peste standarde jpeg

Up To Eleven, Ce simţi, Universal Music Romania, 2014.

Una din consecinţele tragediei de la Colectiv este că lumea a început să bage în seamă scena rock-metal din under­ground-ul românesc, o scenă care agonizează în activităţi Do-It-Yourself şi improvizaţionalism entuziast încă de la Revoluţie. E vorba de o scenă sistematic marginalizată – uneori din sinceră pudoare ortodoxă, alteori din raţiuni de insuficienţă comercială, ori chiar de imaturitate profesională.

A doua trupă afectată direct de tragedia din Colectiv, deşi nu se afla pe scenă, este Up to Eleven, care au tot ce era mai bun la Nirvana (chiar au avut un cover-band Nirvana la un moment dat), mixat cu alternative-ul românesc à la OCS. Albumul de debut prezintă un mix grunge cîntat în română şi în engleză care, ca şi în cazul Goodbye to Gravity, depăşeşte standardele uzuale de calitate tehnică ale underground-ului. Up to Eleven apucaseră să-şi lanseze albumul în acelaşi Colectiv şi făceau parte din public, unul ce constă în bună măsură din trupe prietene care se susţin reciproc în încercarea de a forma masa critică a unei comunităţi de nişă. La început de drum, astfel de trupe au nevoie de experienţă ca să fie băgate în seamă şi trebuie să fie băgate în seamă ca să capete experienţă (si­tuaţia Catch-22 a tineretului în capitalismul românesc), aflîndu-se aşadar la cheremul celor deţin cheia deblocării acestui paradox.

În ciuda entuziasmului rock care ne-a apucat naţia în ultima lună, efectul imediat înseamnă mai puţine concerte de club, mai puţină lume dispusă „să-şi rişte viaţa“ frecventînd trupe ale căror nume nu sînt suficient de populare încît să merite pomenite pe propriul Facebook wall. Dezinteresul faţă de underground-ul rock românesc se repoziţionează sub principiului prudenţei, asta în condiţiile în care victimele de la Colectiv şi-ar fi dorit mai multă atenţie (deci sustenabilitate) acordată underground-ului, mai mulţi oameni care să participe la concerte cu trupe de care n-au auzit niciodată. Foarte mult din ce se întîmplă în respectivul underground o fi imatur, necopt, mînat de un entuziasm nerafinat, însă aşa au crescut şi Judas Priest, Metallica ori Pantera, iar cei care au fost părtaşi la începuturile lor au amintiri de mare preţ (debuturile unora din aceste trupe sună, de fapt, mai prost decît debutul Up to Eleven – afirmaţie făcută, desigur, cu rezerva decalajului istoric).

Rezoluţia post-Colectiv ar trebui să fie să nu treacă o lună fără să participăm la concertul unei trupe de care n-am auzit niciodată. Folosul este, pînă la urmă, acela de a fi martorii unei realităţi culturale contemporane care se întinde mult dincolo de politeţurile de parastas din această perioadă. În felul ăsta, poate trupele vor avea şansa să se bucure în timp util de aprecieri.

Universal Music Romania va dona victimelor tragediei din clubul Colectiv toate încasările colectate în urma vînzării albumelor Up To Eleven – Ce simţi şi Goodbye To Gravity – Mantras of War. Mai multe la music.ro/impreunarezistam.

Aron Biro este autorul blogului a­ron­­bi­ro.blogspot.com.

Palatul Versailles aerial jpg
Palatele și castelele Europei: o incursiune în luxul și rafinamentul regal
Palatele Europei au fascinat generații întregi. Fiecare palat oferă o experiență unică pentru cei pasionați de arhitectură, artă și istorie, de la splendoarea barocă din Budapesta, până la bijuteria regală din România,.
dilemaveche ro   Literatura clasica pentru copii   De ce merita redescoperita jpg
Literatura clasică pentru copii: De ce merită redescoperită
"A fost odată, ca niciodată..." Cine nu-și amintește aceste cuvinte magice care deschideau porțile unei lumi fantastice?
dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.

Parteneri

insula iubirii sezonul fenomen national record dupa record doborat de emisiunea de la antena 1 920182 webp
Lovitură neașteptată la „Insula iubirii”! Un nou cuplu ar fi fost descalificat după doar o săptămână. Cine sunt concurenții eliminați
Sezonul 10 al emisiunii „Insula iubirii” vine cu surprize încă din primele zile. După plecarea controversată a lui Marcel, cunoscut drept „Maluma de România”, și a soției sale, Armina, un alt cuplu ar fi ajuns în situația de a părăsi competiția mult mai devreme decât se aștepta.
ceai negru jpg
Ceaiuri cu care poţi înlocui cafeaua. Cum le prepari şi ce beneficii au
Cu toate că are numeroase beneficii, cafeaua poate avea unele efecte precum stările de anxietate, insomniile și creșterea tensiunii. Există alternative naturale, care, în plus, au și numeroase avantaje pentru sănătate.
Generalul-locotenent Dorin Ioniță
General al Armatei Române, găsit împușcat în cap într-un imobil din județul Prahova. Avea 63 de ani
Un general a fost găsit mort, vineri, într-un imobil din localitatea Păulești, județul Prahova. Bărbatul prezenta o plagă prin împușcare la nivelul capului, iar lângă trupul său a fost descoperit un pistol deținut legal.
dieta fructe fibre depositphotos1 jpeg
4 fructe ideale pentru glicemie. Sunt bogate în fibre și au indice glicemic scăzut
Deja nu mai este un secret pentru nimeni faptul că dieta are un rol crucial în menținerea unei stări de sănătate cât mai bune. Nu numai greutatea noastră corporală va fi afectată de alimentele pe care le consumăm, ci și detalii precum nivelul de zahăr din sânge.
ajutor incalzire bani calorifer jpeg
Lovitură pentru românii de la bloc! Facturile la întreținere ar putea să sară de 1.000 de lei în această iarnă. Avertismentul unui economist
Iarna care se apropie ar putea aduce cheltuieli semnificativ mai mari pentru românii care locuiesc în apartamente racordate la sistemul centralizat de încălzire. Facturile la întreținere ar putea pune o presiune serioasă pe bugetele familiilor, în special în lunile în care temperaturile vor scădea.
WTC Turnurile Gemene - atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001
„Toți românii au fost americani pentru o zi”. Mesajul transmis de Nicușor Dan lui Donald Trump, la 25 de ani de la 11 septembrie
Președintele României, Nicușor Dan, a transmis un mesaj dedicat împlinirii a 25 de ani de la atentatele teroriste din 11 septembrie 2001, publicat joi, 10 septembrie, în presa americană.
dorchester dreamstime1 jpeg
Șeic din Qatar, dator cu peste 450.000 de lire unui hotel din Londra. Ce se întâmplă cu mașina de lux lăsată în urmă
Un hotel de lux din Londra încearcă să recupereze suma de 458.000 de lire de la șeicul Nasser bin Abdullah al-Thani, membru al familiei conducătoare din Qatar. Acum, hotelul a obținut aprobarea instanței de a vinde mașina șeicului, care are o valoare estimată la 23.500 de lire sterline.
ChatGPT Image 10 sept  2026, 23 04 15 png
Geran 4/Geran 5 și arhitectura înfrângerii
Rușii schimbă tipul dronelor. Geran-4 și Geran-5 războiul dronelor se schimbă și el și obligă România să construiască o apărare integrată, capabilă să combine senzorii, războiul electronic și interceptarea
14281740 m jpg
Bayern Munchen, Manchester United și Como au câștigat la scor în Liga Campionilor
Miercuri seara s-a încheiat seria meciurilor din prima rundă a grupei unice din Liga Campionilor la fotbal. Bayern Munchen, Manchester United și Como au obținut victorii categorice, pe teren propriu.