Ludic & excentric
● Jacky Terrasson, Take This, Impulse! Records, 2016.
Jacky Terrasson e un cosmopolit dovedit – născut la Berlin, crescut la Paris și format ca artist la New York, are o înțelegere largă a posibilităților pianului jazz și le vîră pe gîtul ascultătorului într-o manieră asertivă. Materialul e dominat de versiuni cover – au intrat în malaxorul clapelor lui Terrasson cîteva hituri pop („Come together“ de la Beatles, „Some-body that I used to know“ de la Gotye), un șlagăr-șansonetă franțuzesc al lui Henri Salvador („Maladie d’amour“), niște jazz cubano („Un poco loco“ a lui Bud Powell, apropiat al lui Thelonious Monk pe care Terrasson îl citează drept busolă a carierei), două versiuni destul de îndepărtate de original la „Take five“ (standardul jazz al cvartetului Dave Brubeck) și legendara „Blue in green“ (născută din colaborarea Miles Davis – John Coltrane – Bill Evans). Acestora li se adaugă cîteva bucăți originale – „Dance“ și „November“ vin cu atmosferă de terasă caraibeană, „Letting Go“ oferă un epilog bolborosit pe pian Rhodes.
Avem așadar o largă diversitate de surse de inspirație pe care Terrasson le-a asimilat de-a lungul formării sale la New York, nuanțate suplimentar de un pestriț grup de acompaniatori – toboșarul cubanez Lukmil Perez, percuționistul malian Adama Diarra, vocea rapper-ului francez Sly the Mic Buddah și basistul texan Burniss Earl Travis II (contributor important la biografia filmică Miles Ahead). Liniile directoare ale materialului, se poate intui din aceste enumerări, țin de Cuba/Caraibe și Franța, oferind două fațete ale jazz-ului latino pe care Terrasson se străduiește să le alinieze din pian, prelungind rap-ul și șansoneta cu swing-ul. E un album ludic pe care pianistul își asumă excentricități (rapping beatbox și scat pe una din versiunile „Take five“ și pe preluarea Beatles), făcînd apel la familiaritatea ascultătorilor cu sursele de inspirație – aspect esențial pentru garantarea distracției. Nu e chiar world music aici, deși cei implicați și piesele alese ar putea gira un astfel de proiect – pianul funcționează ca unificator, restrîngînd și omogenizînd ingredientele într-un sound nu tocmai diversificat, alternînd între un pian Rhodes, unul clasic și puțin sintetizator.
Caracterizarea frecvent asociată lui Terrasson este cea de „crowd pleaser“, concertele sale bazîndu-se pe versiuni cover cît mai pestrițe, emanînd deopotrivă spiritul unor Thelonious Monk ori Keith Jarrett și pe cel al pieselor mai populiste alese pentru mutilare (Beatles, Michael Jackson ș.a.m.d.). Se bazează adesea pe invitați de coloratură ori pe piese-mozaic cîrpite din mai multe preluări. Albumul de față încearcă să amuze cu elementele rap, însă în cea mai mare parte ingredientul populist al carierei lui Terrasson a fost sprinteneala cubaneză și parodiile ori hibridizările între ceva vintage-specializat și ceva foarte pop. Există în asta un umor implicit ce răzbate din spatele virtuozității și al persistentelor omagii pe care pianistul le aduce lui Thelonious Monk la fiecare cot de melodie.
În concert, Terrasson se manifestă expansiv, făcînd scena să graviteze în jurul prezenței sale fizice, canalizînd structurile și energiile muzicii prin indicii fiziologice și gestică. Punînd la socoteală și inserțiile pop „din mers“ ori rupturile amuzante din piese, relativa monotonie de textură a sound-ului pianistic e compensată de găselnițe cu care Jacky Terrasson se străduiește să ofere o formă de jazz cît mai entertaining, chiar cu riscul de a fi perceput ca un haos stilistic.
Jacky Terrasson va concerta în cadrul Festivalului Internaţional de Jazz de la Gărîna (11-14 iulie). Mai multe detalii la www.garana-jazz.ro.
Aron Biro este autorul blogului http://aronbiro.blogspot.com.
