Ingenioase dizarmonii

Publicat în Dilema Veche nr. 636 din 28 aprilie - 4 mai 2016
Ingenioase dizarmonii jpeg

Jesu & Sun Kil Moon, Jesu/Sun Kil Moon, Caldo Verde, 2016.

Cu albumul de acum doi ani, chitaristul Mark Kozelek (Sun Kil Moon) făcea o cotitură stilistică majoră, foarte subtil anunţată în materialele precedente, şi lua pe sus topurile cu un concept folk minimalist şi necizelat, cu versuri improvizat-grefate pe fluxul unor gînduri casnice şi pe un zdrăngănit de chitară sfidător la adresa celor care aşteaptă de la folk un spaţiu larg de desfăşurare a melodiei, metaforei şi vocilor calde. Voce caldă s-ar mai putea găsi (în anumite interpretări ale epitetului), însă în privinţa metaforei materialul mi-a adus aminte de personajul amuzant din Guardians of the Galaxy, care nu avea noţiunea de sens figurat, iar simţul melodic era la fel de denaturat precum cel liric – coloană sonoră pentru gîndurile necenzurate ale unui tractorist ostenit la capăt de zi, improvizînd ceva la chitară în timp ce trage cu ochiul spre un meci de box transmis la televizor.

Perspectiva se schimbă cu cîteva grade, inclusiv în ce priveşte analiza retrospectivă a sus-criticatului album, prin prisma colaborării de anul acesta dintre Kozelek şi Justin Broadrick – pionier al scenei industrial-metal britanice în anii ’90 (cu Godflesh), ulterior consacrat ca designer de zgomot prin proiectul de inginerie sonoră Jesu. Atitudinea agrariană cu specific rural american emanată de Sun Kil Moon e complementată cu sound-ul abraziv postindustrial al proiectului Jesu, într-o alăturare de contraste care scoate la suprafaţă valenţe imprevizibile. Abuzul sonor al texturilor siderurgice este atenuat de umanismul folkistului – cînd apatic, cînd supraîncărcat emoţional – o ingenioasă exploatare estetică a unei dizarmonii ce aminteşte de hibridul doom metal + poezie propus recent şi de Scott Walker cu Sunn O))) (iar mai înainte de Lou Reed cu Metallica, ori Jarboe cu Neurosis – proiecte sporadice care tot încearcă, fără mare succes, să întindă punţi între lumi).

Situaţia se schimbă în a doua jumătate a materialului, cu partea instrumentală migrînd spre ambiental şi acorduri de pian monotone, inovaţia se mai disipează şi lasă loc unor sesiuni de spoken word antimotivaţional. Kozelek nu e complet străin de a cînta (se poate verifica şi pe albumele sale vechi) şi nu tot ce se aude aici s-ar caracteriza drept recitat. Un soi de ritm rudimentar al versului e susţinut de cadenţa riff-ul metalurgic (ori de pulsul ambiental din a doua parte), iar schimbările de tonalitate a vocii punctează dramatic, beneficiind şi de contribuţii la momente-cheie din partea cîtorva invitaţi de marcă – Bonnie Prince Billy, Isaac Brock (Modest Mouse), Rachel Goswell (Slowdive), trupa Low.

Coperta ne arată un Mark Kozelek rătăcit într-un cîmp de floarea-soarelui, dar acum referinţele la rural/suburban, la casnic şi la pasiunea pentru box lasă loc unei arii tematice mai largi. Se pomenesc iubite recente sau prezente, moartea recentă a fiului lui Nick Cave şi leucemia basistului de la Yes – deci ceva mai multe referinţe la cultura britanică, consecinţă a amiciţiei cu Broadrick şi a vizitelor ocazionate de această colaborare, incluzînd impresii culese din sala de aşteptare a aeroportului Heathrow – Kozelek nu ratează nici o ocazie de a cugeta asupra propriilor stări de expectativă. Temele lirice continuă să fie cernute prin filtrul intimităţii şi introspecţiei, prezentînd un poet american care cugetă în manieră „meta“ asupra propriilor motive de a fi cum este şi de a cînta ce cîntă, chiar şi în ce priveşte incidentele de proastă purtare care i-au adus o oarecare notorietate în presa ultimilor ani. Caracterul confesional a fost cheia succesului folkistului şi rămîne miza identităţii sale, însă coloana sonoră a intimităţii casnice e înlocuită aici cu una a smulgerii brutale a individului din spaţiul său de confort.

Aron Biro este autorul blogului http://a­ron­­bi­ro.blogspot.com.

Palatul Versailles aerial jpg
Palatele și castelele Europei: o incursiune în luxul și rafinamentul regal
Palatele Europei au fascinat generații întregi. Fiecare palat oferă o experiență unică pentru cei pasionați de arhitectură, artă și istorie, de la splendoarea barocă din Budapesta, până la bijuteria regală din România,.
dilemaveche ro   Literatura clasica pentru copii   De ce merita redescoperita jpg
Literatura clasică pentru copii: De ce merită redescoperită
"A fost odată, ca niciodată..." Cine nu-și amintește aceste cuvinte magice care deschideau porțile unei lumi fantastice?
dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.

Parteneri

image png
Zelenski: Rusia a folosit rachete nord-coreene KN-23 împotriva unui obiectiv energetic strategic din Ucraina. Nouă persoane au fost rănite, inclusiv un copil
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski afirmă că Rusia a utilizat rachete balistice nord-coreene de tip KN-23 în timpul atacului masiv lansat în noaptea de 6 spre 7 noiembrie asupra infrastructurii energetice a Ucrainei.
nava scufundata marea neagra
Rămășițe umane descoperite la bordul petrolierului lovit de o dronă în apropiere de Sulina. Șase marinari ar fi murit
Rămășițe umane au fost descoperite la bordul petrolierului „Wine Trader”, lovit de o dronă în urmă cu aproximativ două săptămâni în largul coastelor României.
politie agent politie jpg
Polițistul de 25 de ani din Dolj, care s-a împușcat cu arma din dotare, a murit la spital
Poliţistul în vârstă de 25 de ani, din judeţul Dolj, care s-a împuşcat în cap cu pistolul din dotare, în urmă cu o săptămână, a murit sâmbătă, 7 noiembrie, la spital.
Meghan Markle cu tatăl ei, Thomas Markle  sursa foto   Profimedia jpg
Tatăl lui Meghan Markle riscă să-și petreacă tot restul vieții în închisoare. Ce au descoperit agenții FBI
Thomas Markle riscă o pedeapsă uriașă după descoperirile FBI. Ce se întâmplă cu tatăl lui Meghan Markle
bomba de aviatie gasita in iasi png
Bombă de aviație de 100 de kilograme, descoperită în județul Iași. Ce trebuie să facă oamenii dacă găsesc muniție neexplodată
Autoritățile din Iași au descoperit sâmbătă, 7 noiembrie, o bombă de aviație cu o greutate de aproximativ 100 de kilograme, provenită din timpul conflictelor armate. Cu această ocazie, pompierii au transmis o serie de recomandări pentru populație în cazul descoperirii unor elemente de muniție.
01 FARUL CONSTANTA FC RAPID BUCURESTI, SUPERLIGA SUPERBET (07 11 2026) jpg
Rapid n-a putut câștiga la Ovidiu, „U” Cluj s-a împiedicat la Miercurea Ciuc
Primele două partide programate astăzi, în runda cu numărul 15 din Superliga la fotbal, s-au încheiat la egalitate. La Miercurea Ciuc, „U” Cluj n-a reușit să se impună (0-0) pe terenul ultimei clasate, Csikszereda, iar la Ovidiu, Rapid a scos o remiză albă cu Farul (1-1).
palate jpg
Palatele Copiilor, pepiniere de campioni și artiști, în fața reducerilor de personal. Mii de elevi riscă să piardă cursurile gratuite
În timp ce copiii petrec tot mai multe ore în fața ecranelor, statul reduce posturile profesorilor care îi învață șah, pictură, muzică și sport, în cadrul palatelor și cluburilor copiilor. „Weekend Adevărul“ a aflat ce soluții au Ministerul Educației și profesorii pentru ca mii de copii să-și poată
image png
Autorul masacrului din Cracovia are 24 de ani și este cetățean polonez. Pe numele tatălui său sunt înregistrate 11 arme de foc
Bărbatul care a deschis focul în centrul istoric al orașului Cracovia, provocând moartea a cel puțin cinci persoane și rănirea altora, este cetățean polonez.
marian neacsu la Reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social foto gov ro jpeg
Marian Neacșu dă asigurări după atacul armat din Cracovia: „Asemenea manifestări sunt atent urmărite pentru a preîntâmpina orice formă de agresiune”
Ministrul de Interne, Marian Neacșu, a asigurat sâmbătă, 7 noiembrie, după atacul armat din Cracovia, că forțele MAI sunt pregătite să facă față oricăror amenințări, precizând că autoritățile monitorizează atent posibilele riscuri la adresa siguranței cetățenilor.