„În muzică nu e necesar ca vorbele să fie înțelese“ – interviu cu Jófrídur ÁKADÓTTIR aka JFDR

Cîntăreața islandeză Jófrídur Ákadóttir aka JFDR (n. 1994) va concerta în seara de 14 iunie în Spațiul M60 din București. 

Cum a fost să crești lîngă un compozitor precum tatăl tău? V-a încurajat pe tine și pe sora ta geamănă să cîntați încă de mici?

Absolut, ne-a încurajat în mod special să explorăm muzica pe cont propriu, lucru care acum mă definește, care descrie felul în care abordez muzica.

Ai lucrat vreodată împreună cu tatăl sau sau preconizezi s-o faci cîndva?

M-a ajutat să duc la capăt primul album al meu și al surorii mele sub numele Pascal Pinon și a fost inginerul de sunet al celui din urmă. A venit cu cîteva idei grozave, spre exemplu, a adus o cutie cu resturi metalice și un inel gigantic de titan rămas din corpul unui avion.

Pascal Pinon, Samaris, JFDR, Gangly… Ești interesată mai degrabă de abordări muzicale diferite sau de colaborări variate? Cît de diferit sună muzica ta sub fiecare dintre aceste nume?

Toate aceste constelații au avut propriul lor timp și propriul lor loc și fiecare m-a învățat ceva diferit. Niciodată nu mi-am dorit să fiu un artist solo, doar că acum pare cel mai potrivit lucru.

Simți că descoperi sau creezi muzica? Analog sau digital?

Și, și. Împreună, într-un amestec.

Sigur Rós au inventat un limbaj în care să cînte, iar tu, cu Samaris, ai cîntat poeme islandeze de secol XIX; cît de importante sînt pentru tine cuvintele atunci cînd compui propria ta muzică, dar și atunci cînd o asculți pe a altcuiva?

Cuvintele au fost dintotdeauna importante pentru mine. Cuvintele sînt o dimensiune diferită de a înțelege și de a te exprima prin muzică și au puterea de a înălța un cîntec sau de a-l distruge cu totul. Îmi place să lucrez cu cuvintele, dar nu e necesar ca acestea să fie înțelese de toată lumea. Atîta timp cît îmi creez o legătură cu ele, pot transmite ceva și publicului, și cred că ăsta este cel mai important în muzica celor de la Sigur Rós sau în muzica pe care o cînt cu Samaris. Este teatrul din muzică.

Cum îți explici succesul muzicienilor islandezi din ultimele decenii? Care este ingredientul care face muzica islandeză atît de… nepămînteană: natura, clima, izolarea?

Cred că e vorba despre faptul că sîntem o comunitate mică și izolată. Muzica este modul prin care ne distrăm unii pe alții și se întîmplă foarte rar să și facem bani din asta. Așa că este un dialog motivat doar de creativitate și plăcere. Ceea ce dă o anume calitate muzicii.

Dintre toți muzicienii islandezi, deja celebri sau încă necunoscuți, cu cine te simți cel mai conectată muzical? Cine te a inspirat cel mai mult?

Mi-e foarte greu să spun. Dar aș alege-o pe sora mea Ásthildur, m-a învățat mai multe decît își poate ea da seama.

În ultimii ani am pierdut (prematur) mulți muzicieni, de la David Bowie la Jóhann Jóhannsson, ca să-i numesc doar pe aceștia. Moartea cui te-a afectat cel mai mult sau, ca să spun așa, cu cine ți-ar fi plăcut să colaborezi dacă ai fi avut ocazia?

Deși moartea lui Bowie a fost o tragedie, moartea lui Jóhann Jóhannsson m-a afectat mult din cauza faptului că a fost un apropiat al comunității mele, al oamenilor cu care colaborez, pe care îi iubesc. Ar fi fost o onoare pentru mine să-l cunosc îndeaproape și să lucrez cu el.

Tu cum asculți muzică acum: în streaming, pe YouTube, iTunes, viniluri? Crezi că felul în care ascultăm muzica ne afectează felul în care o înțelegem și o apreciem?

Cu siguranță. Am fost plecată pentru cîteva zile fără telefon și parcă aș fi avut o revelație. Atunci cînd poți asculta orice vrei oricînd vrei este deopotrivă uluitor și înspăimîntător. Asta înseamnă să consumi muzica. Partea bună este că multă lume încă depune un efort considerabil ca să facă muzică și mă bucur că asta încă n-a dispărut.

Care este cel mai de preț disc de vinil pe care-l ai acasă?

Blue de Joni Mitchell.

a consemnat Marius CHIVU