Globalisme și postcolonialisme
● Spoek Mathambo, Mshini Wam, BBE Records, 2010.
Modelul unei lumi interactive, determinate tehnologic, pe care îl descria Marshall McLuhan acum cinci decenii, funcţionează astăzi. Uliţele acestui sat broadband ne oferă chiar acum acces instantaneu la toate mirodeniile pe care altădată le puteam gusta doar întîmplător. Mai mult, relaţia dintre centru şi periferie, ca şi cea dintre mainstream şi underground, s-a democratizat într-o serioasă măsură, uliţele dintre ele avînd sensuri duble, încărcate de un trafic înnebunitor. Schimbul acesta, de informaţie, în primul rînd, a făcut posibil un fapt, printre altele: acum şase ani, ne chinuiam să reţinem un nume precum Mathangi „Maya“ Arulpragasam. Sau M.I.A., ca să rămînem la pseudonimul artistic al britanicei cu origini srilankeze, al cărei album de debut, Arular, avea măcar atîta putere asupra noastră cît o porţie de wattalappam, savurată într-un bistrou berlinez, înconjuraţi de turişti japonezi, islandezi, americani, pakistanezi etc. Ne plac în continuare exotismele, continuăm să le romanţăm imaginea pentru a le putea consuma – teoria lui Edward Said, legată de raportarea Vestului la Est, mai este încă parţial validă –, dar ceva se schimbă în această relaţie: etnocentrismul nostru slăbeşte, pe măsură ce volumul traficului pe acele uliţe de care vorbeam mai sus creşte.
Nthato James Monde Mokgata e un tip de 25 de ani din Johannesburg, Africa de Sud, al cărui prim album, numit Mshini Wam – o referinţă la un cîntec de război al triburilor zulu – şi scos sub numele de Spoek Mathambo, are destule legături cu Arular-ul revoltatei domnişoare Arulpragasam. Măcar prin colajul de genuri muzicale folosit ca motor în crearea unor piese de dans, dacă nu şi prin dorinţa de a livra o mai nouă (şi mai accesibilă) identitate muzicii din acea parte a lumii. Pentru asta, artişti precum M.I.A. şi Spoek Mathambo se folosesc de reflexe din muzica occidentală, pe care le aruncă peste tipare locale. „Control“, unul dintre single-urile albumului, este o reinterpretare darkwave township house (chit că mi-e destul de greu s-o descifrez, ea este sintagma identitară pentru muzica lui SM, pronunţată chiar de el) a bătrînului hit Joy Division „She’s Lost Control“. În excelentul videoclip care acompaniază cîntecul, fantoma – „spoek“ înseamnă chiar „fantomă“ în dialectul bantu – cu megafon şi în costum alb a lui SM trezeşte la viaţă copiii Africii, metaforele „noului val al energiei africane“, cum singur numeşte el mişcarea culturală căreia i se asociază. Vocea e de dincolo, hipnoza e din tam-tam-urile rituale ale afro-războinicilor, linia de bas e de aici, din clubul nostru cel de toate nopţile, gheaţa – din moştenirea lui Ian Curtis. „Mshini Wam“, lead single-ul şi depozitarul celui mai adictiv parapapampapapampapapam din muzica ultimilor ani, ar fi avut loc pe orice operă semnată de M.I.A.: comentariu social montat pe sound-uri electro dedicate ringurilor de dans. „Let’s Them Talk“ muşcă din felia trip-hop-ului, ajutat şi de timbrul soul al cîntăreţei cu origini sud-africane Zaki Ibrahim.
De la prima la ultima piesă, Mshini Wam face o afirmaţie: ca să ajungem la voi, ne folosim de voi. Ăsta e secretul lui Spoek Mathambo. Amestecă techno-ul cu electro-ul, dub-ul cu hip-hop-ul etc., apoi le adaugă culoare locală. Iar asta ne place, pentru că învăţăm să trăim într-o lume multidimensională şi pentru că încercăm să ne depăşim complexele de colonizatori. OK, doar unii dintre noi.
Spoek Mathambo va concerta, alături de trupa sa de acompaniament, la Bucureşti, pe 15 aprilie, de la orele 21,00, în Control Club, şi la Cluj, pe 16 aprilie, de la orele 22,00, în Boiler Club, în cadrul seriei de evenimente NuSoundz, organizată de One Event.
Paul Breazu este jurnalist.
