Folk psihedelic
● Current 93, I Am the Last Of All the Field That Fell, The Spheres, 2014.
Pentru buna înţelegere a recomandării de faţă, trebuie să lăsăm puţin la o parte percepţia promovată de presa muzicală modernă cu privire la semnificaţia termenului „psihedelic“ (adică diverse imitaţii de Beatles, cu ceva suport vizual în culorile curcubeului). Rădăcinile acestei interpretări au de-a face cu obiceiul psihedelic al muzicienilor şaptezecişti, eventual cu teme lirice făcînd referire la acel obicei, mai degrabă decît cu sound-ul, cu experienţa auditivă resimţită de ascultător ori cu cea vizuală stimulată descriptiv prin versuri. Acest al doilea mod de a fi psihedelic s-a născut pe tărîmul muzicii electronice şi al performance-ului multimedia, avînd un reprezentant de referinţă, pe partea europeană, în şaptezeciştii Throbbing Gristle şi în descendenţii direcţi ai acestora: Psychic TV, Coil, Chris & Cosey, Nurse with Wound.
Current 93 sînt, la rîndul lor, nepoţi (desprinşi din Psychic TV) ai acestei tulpini din care a derivat o întreagă mişcare psihedelică cu sensibilităţi oculte, abia recent recuperată cultural, după 30 de ani de mocnit în obscuritate şi după răposarea aducătoare de notorietate a cîtorva dintre protagonişti. În timp ce celelalte trupe sînt astăzi asociate cu precădere spaţiului electro-queer şi, în consecinţă, sînt ascultate ceva mai „la grămadă“, Current 93 au apucat pe un drum propriu, influenţat de scena gotică şi de romantismul ocult al începutului de secol XX, remixat în plan liric cu niţel misticism panreligios. Omologii britanici ai mult mai celebrilor Poe şi Lovecraft au scris, au trăit şi au sfîrşit într-un anonimat de pionierat similar cu al trupelor sus-menţionate. Current 93 încearcă să le perpetueze tradiţia prin muzică, de aceea referinţele la opera unor Aleister Crowley sau Arthur Machen reprezintă chei de decodare în titlurile, versurile şi chiar numele proiectului. Thomas Ligotti, cel mai de seamă epigon literar al sus-numiţilor, a compus şi a cîntat cu Current 93 pe cîteva materiale, începînd cu finele anilor ’90.
Cu excepţia cîtorva participanţi prezenţi cu oarecare regularitate (Stapleton de la Nurse with Wound, Michael Cashmore), Current 93 se prezintă drept o orchestraţie a diverşi invitaţi acompaniindu-l pe creierul conceptului, David Tibet, în recitarea cu patos şi intonaţie cvasimelodică a poemelor sale crowleyene. Consecinţa e că stilul practicat variază în funcţie de cine sînt acompaniatorii – de-a lungul anilor, am avut manifestări folk, electro, metal sau gotic ale „canalului“ Current 93. Cu albumul de faţă, Tibet se întoarce, după recentele escapade rock sau minimaliste, la sound-ul său cel mai accesibil şi mai popular, un folk psihedelic atît în teme, cît şi în ingineria sunetului, beneficiind de contribuţii de la cîteva nume sonore: dintre colegii de generaţie şi mai vechii colaboratori se remarcă Ossian Brown (Coil) şi Nick Cave (al cărui recent album poartă semne ale acestei colaborări); dintre antemergători se remarcă prezenţa unor membri ai recent resuscitatului colectiv Comus; dintre epigonii păstoriţi chiar la casa de discuri a lui Tibet îl avem din nou pe Antony (...and the Johnsons); iar din afara acestei paradigme culturale, avem saxofonul de coloratură al lui John Zorn. Versurile au căpătat puţină contemporaneitate (se pomeneşte şi despre hipsteri, la un moment dat) şi sînt oferite publicului separat, în cadrul volumului de poezii Sing Omega, care acumulează toată lirica lui Tibet, plus o postfaţă-eseu semnată Ligotti – un eveniment editorial major în literatura gotică recentă.
Ultimii ani au arătat un Current 93 dispus la a reduce densitatea muzicală în beneficiul celei lirice, strategie nefastă comercial, dar facilă sub aspect tehnic (ceea ce explică discografia imensă, chiar şi raportată la 30 de ani de carieră). I Am the Last of All the Field That Fell nu mai lasă impresia unui proiect solo şi nici nu bruiază cu disonanţele noise/metal ale experimentelor recente, fiind astfel un excelent punct de intrare în catalogul acestui grup autoexilat în spaţiile mai sinistre şi mai găunoase ale culturii alternative.
Aron Biro este autorul blogului http://aronbiro.blogspot.com.
