Despre căderi, cu Asaf Avidan

Publicat în Dilema Veche nr. 763 din 4-10 octombrie 2018
Despre căderi, cu Asaf Avidan jpeg

„Concertele sînt cele două ore pe zi în care trăiesc“, spune el, la sfîrşitul show-ului, în vreme ce publicul aplaudă şi-i cere să mai rămînă pe scenă. Cîteva mii de oameni s-au adunat în ultima seară de Balkanik Festival ca să fie martori la magia lui Asaf Avidan. A fost, într-adevăr, spectaculos: singur pe scenă, doar cu instrumentele sale, muzicianul înalt şi zvelt a hipnotizat întregul auditoriu cu vocea sa.

În vîrstă de 38 de ani, Asaf Avidan nu mai ştie de cîte ori a trebuit să cadă pînă să termine The Study on Falling, cel mai recent album al său. Şi-a găsit inspiraţia în propria realitate: în „săpătura arheologică“ a iubirii, a durerii şi a despărţirii, în frica de singurătate, în zei căzuţi şi aşteptări nerealizate. Muzica sa este un rollercoaster de emoţii. The Study on Falling, dedicat celor două femei din „Green and Blue“, spune povestea unui triunghi amoros, „călătoria nebunească în căutarea conexiunii unul cu celălalt, însă nu într-un mod tradiţional.“ Asaf Avidan îmi spune că generaţia noastră pune o presiune prea mare pe relaţiile amoroase. Unii dintre noi pur şi simplu nu pot fi cu adevărat fericiţi cu o singură persoană alături pentru întreaga viaţă. „În «Golden Calf», am scris despre ideea asta că ne inventăm zei ca să fim văzuţi, ca să fim ţinuţi în braţe. Însă pînă şi zeii noştri imaginari ne dezamăgesc. A aştepta de la o altă fiinţă umană, o entitate complexă, cu propriile dorinţe şi topografii, a aştepta să fii, la nesfîrşit, văzut şi ţinut în braţe şi existent prin ochii lui – asta e ceva sortit eşecului.“ Nu ar trebui să ne aşteptăm să fim salvaţi sau emancipaţi de alţii, adaugă el. Însă, uneori, nu ne putem abţine: „Chiar ştiind toate acestea nu neagă nicidecum dorinţa omului de a avea în continuare aceste aşteptări, de a împinge, sisific, piatra în sus, cu toate că ştie că va cădea.“

Ascultînd The Study on Falling, putem observa o anume apropiere de muzica lui Bob Dylan sau Leonard Cohen, artişti pe care Avidan îi admiră profund. Albumul a fost inspirat, mai spune el, de performance-ul coregrafei Marika Leila Roux: corpul uman jucîndu-se cu frînghii, sfidînd gravitatea şi evitînd prăbușirea. Căderea apare – pusă clar în cuvinte sau doar sugerată – în fiecare dintre melodiile de pe album. Teama de cădere face parte din viaţă. „Mi se pare că la Lewis Carroll e o frază frumoasă, din Alice în Ţara Minunilor – ea cade şi tot cade şi se întreabă: «Dacă e să cădem suficient de mult, mai este asta o cădere?» Dacă extinzi acea mişcare la infinit, se mai poate spune că este o cădere?“ Asta încearcă Asaf Avidan să facă: în loc să numere de cîte ori cade sau de cîte ori e nevoit să se ridice, el extinde momentul căderii, „trăind în interiorul său şi găsind acolo frumuseţea şi demnitatea“.

Există o vîrstă anume pentru a te apuca de artă?

Pe Asaf Avidan îl pasionează de mult timp poezia, şi a făcut artă de cînd se ştie. A studiat animaţia şi a făcut filme, însă a lăsat toate acestea în urmă atunci cînd s-a apucat de muzică, la 26 de ani – mai întîi pornind o trupă, Asaf Avidan & The Mojos, şi mai tîrziu avînd o carieră solo. Îşi doreşte să fi început mai devreme, mărturiseşte el. „Leonard Cohen a scos primul său album la 30 de ani şi a fost, mai înainte, poet. Însă majoritatea muzicienilor au făcut muzică încă din adolescenţă. Simt un oarecare regret privind abilităţile mele tehnice. Mi-aş dori să fi făcut asta de 25 de ani, şi nu doar de 10, doar pentru ca degetele mele să poată face ceea ce vreau eu să facă.“

Îi încurajează pe oameni să experimenteze cu arta cît de mult pot. „Generaţia noastră – noi pur şi simplu nu putem să nu ne reinventăm. E vorba şi de aşteptările pe care le avem de la viaţă.“ Alte generaţii îşi aveau vieţile deja trasate – urmînd alegerile luate de părinţi înaintea lor, carierele acestora. „Însă azi avem atîtea opţiuni, sîntem bombardaţi cu ideea că trebuie să gustăm din toate, tot timpul. E un lucru valabil şi pentru relaţii, şi pentru cariere sau artă.“ Avidan însuşi era unul dintre acei oameni care simţeau nevoia să sară dintr-un loc într-altul de fiecare dată cînd se plictiseau. Însă muzica e o amantă neobosită, care cere multe de la el: să scrie, să înregistreze, să cînte, să producă, să exerseze la diverse instrumente – iar toate acestea îi sînt suficiente deocamdată.

Pune, de asemenea, accentul pe nevoia de a învăţa în mod constant: „Nu cred în această prostie New Age: «Sînt artist pentru că fac artă.» Nu, eşti artist pentru că te investeşti pe tine în artă. Nu pui albastru pe pînză doar pentru că te simţi trist – ar trebui să cunoşti tehnicile, să ştii de ce foloseşti albastrul şi de ce acea pînză anume. Sînt atîţia oameni mari care au făcut asta înaintea ta şi trebuie să-i priveşti cu atenţie, trebuie să te uiţi spre viitor şi să te întrebi ce vrei să laşi tu pentru alţii.“ Pentru Asaf Avidan, arta sa pare a fi singurul adevăr: să facă muzică, să-şi expună cele mai profunde sentimente. „Sînt un om neprotejat – de mult timp, mi-am dat jos acest înveliş protector şi pentru mine asta e viaţa, orice altceva e o pierdere de timp. Nu înţeleg de ce s-ar proteja cineva de a simţi emoţii. Pentru mine, să retrăiesc aceste sentimente în fiecare seară, pe scenă sau cînd înregistrez ori scriu, mi se pare aproape ca şi cum asta e menirea mea ca om.“

Poate că acesta e unul dintre motivele pentru care Avidan preferă concertele ceva mai intime, cu cîteva mii de oameni, unde energia e diferită şi se poate conecta mai bine cu publicul. „Mă simt norocos să mă aflu în România, sînt foarte fericit să fiu aici, în acest moment.“ Atunci cînd cînţi pentru 50.000 de oameni – aşa cum face el în Europa de Vest sau în State –, s-ar putea să ai nevoie de focuri de artificii ca să le menţii atenţia, spune el. Pe de altă parte, însă, Avidan recunoaşte că şi numerele contează, şi că ar trebui să ai, ca artist, un ego sănătos, din punct de vedere al carierei – „e ceva ce trebuie să ai, ca să te poţi împinge pe tine mai departe.“

„Tristeţea nu dispare“

Muzica poate avea un efect terapeutic pentru mulţi oameni. Iar muzica lui Asaf Avidan, puternică şi melancolică, cu siguranţă scoate la suprafaţă, pentru ascultătorii săi, multe sentimente adînc îngropate. Dar cum rămîne cu muzicianul? Poate arta să ajute la diminuarea suferinţei artistului? „E o experienţă cathartică doar în sensul în care îţi zgîndări rănile“, răspunde Avidan. „Pe moment, te simţi bine, însă apoi rămîi cu tăieturi deschise. Trec printr-o excavaţie emoţio-nală în fiecare seară de concert. Apoi oamenii îşi îmbrăţişează partenerii sau ies împreună cu prietenii lor, în vreme ce eu rămîn la un hotel singuratic, dintr un oraş singuratic, faţă în faţă cu demonii pe care tocmai i-am stîrnit.“ Îmi spune că nu crede într-o existenţă duală – nu eşti „fericit“ sau „trist“, ci mai degrabă ambele există simultan, mereu. Poate că scriind cîntece despre asta tot timpul pune cumva durerea pe un piedestal, observă el. „Melodiile triste nu dispar, la fel cum tristeţea nu dispare, rămîne acolo. Dacă vrei s-o scoţi la suprafaţă, e problema ta. Dar dacă asta funcţionează, atunci am putea presupune că şi opusul funcţionează la fel de bine – că poate există un spaţiu al fericirii chiar şi în cele mai întunecate locuri din noi, poate chiar şi în cele mai negre vremuri ne putem chema fericirea. Eu n-am încercat asta. Dar cred că da, arta ajută, îţi ia din suferinţă.“ Îşi aminteşte de mitul Creaţiei, din credinţa iudeo-creştină. Pe măsură ce Dumnezeu creează lucruri, le dă un nume, spunînd „Să fie lumină“, iar Omul face la fel: dînd nume animalelor, le controlează, le constrînge la un anumit cadru. La fel este şi cu durerea, spune el: „Suferinţa devine suportabilă atunci cînd o constrîngi într-o formă“ – cînd o pui în cuvinte sau pe muzică.

Acesta e planul de viitor: să exploreze această perioadă de timp, cu bune şi rele, pentru următorul său album, fără să se mai ţină atît de mult de trecut. „În momentul acesta, simt mai puţin ca niciodată – pentru mine –, dar probabil tot mai mult decît majoritatea oamenilor. Sper că mă voi trezi. E ca atunci cînd nu observi că lucrurile se întîmplă în jurul tău – te trezeşti într-o zi şi îţi dai seama că, de ceva vreme, au avut loc îndepărtări tectonice. Asta e schimbarea.“

Foto: Năluca

foto Corneliu Cazacu jpg
Ben Wendel la București
Trebuie menționată și felicitată echipa de sunet care a asigurat un sound extrem de bun pe tot parcursul festivalului.
1015 16 Anagaia jpg
Pagini bizare
N-aș fi aflat de acest eseu (sau, în tot cazul, nu în timp util pentru a-l recenza) dacă n-ar fi adus vorba de el Dan Gulea, chiar aici, într-un dosar recent al Dilemei vechi.
p 17 2 jpg
Melodramă pentru mileniali
În fond, între lacrimi (manipulare emoțională) și nostalgie (patină retro) nu trebuie neapărat ales.
1015 21 iamandi biblioteca lui stalin geoffrey roberts editura corint istorie 01 jpg
Bibliotecile dictatorilor
Este un fapt clar: Hitler și Stalin pozau în oameni citiți. Hitler, la propriu, a făcut o ședință foto în biblioteca sa, la începuturile carierei politice.
03 Annie Lennox POSTER 370x545 jpg
DokStation no. 7
Ajuns la a șaptea ediție, DokStation Music Documentary Film Festival – singurul festival din țară dedicat documentarelor muzicale – revine.
1014 16 Horia David Munteanu coperta jpg
Literatura și hărțile sufletelor
Precauția empatiei, cuvînt folosit explicit în aceeași mărturisire, e justificată de acest veritabil mozaic sociologic și psihologic pe care-l desfășoară volumul.
p 17 jpg
Dincolo de Cortina de Fier
Cineastul John Scheinfeld are totuși bunul-simț să prezinte și urmarea acestui tur, care se va fi dovedit pînă la urmă o falsă bună idee
1014 17b audio foto jpeg
Despre rezistența la șocuri
Algiers va concerta pe 4 octombrie la Control Club.
Bernardine Evaristo Photo Wikimedia Commons jpg
Despre cum să nu renunți niciodată, Bernardine EVARISTO
Am schimbat și forma poetică, spărgînd calupurile de poezie lungi de pagini întregi în dublete de versuri mai ușor de citit.
1013 5b Abecedarul gandirii jpg
Un filosof creștin
În aforismele sale, Ioan Miclea se răfuiește la rîndul lui cu filosofia oficială marxistă.
Regozul documentarului Alexandru Solomon Credit foto Sabina Costinel
„Complicitatea clasei politice cu instituția Bisericii nu s-a schimbat” – interviu cu regizorul Alexandru SOLOMON
„Noi avem monopolul reprezentării lui Arsenie Boca și orice reprezentare „civilă“, lumească a lui este iconoclastă și nepermisă.”
1013 16 Coperta jpg
Literatura vinovăției
„Literatura vinovăției”: produsă de „marginalizați” pentru consumul „privilegiaților”.
p 17 jpg
Infern TV
S-au împlinit, de curînd, 29 de ani de la lansarea lui Natural Born Killers.
p 17 (1) jpg
Cel mai vechi
Prefer oricînd festivalurile de provincie față de megaconcertele bucureștene cu presiune socială.
banner Ana Blandiana  Mai mult ca trecutul Jurnal 11080x1080px V2 jpg
Ana Blandiana, Mai-mult-ca-trecutul: Jurnal. 31 august 1988–12 decembrie 1989 (fragment)
„Pentru ca să fie spălată vreodată mocirla de vorbe depusă pe istoria noastră, ca să se mai nască generații pentru care istoria noastră să fie prilej de emoție și de mîndrie, va fi nevoie de o exorcizare fără egal.”
Lunga scurtime a vietii jpg
Lunga scurtime a vieții, Antonio Lobo Antunes - fragment
Publicată de Fialho de Almeida în 1881, povestirea Ruiva („Roș­cata“) vorbește despre fiica unui gropar care descoperă sexualitatea și viciul.
Enescu 7 sept FB cover event 1920 x1005px jpg
Două seri de muzică barocă în programarea Festivalului Internațional George Enescu.
„Sempre Vivaldi” (7 Septembrie) și „Rameau. Le musicien des rois” (14 Septembrie) programate în cadrul Festivalului Internațional George Enescu
1012 16 adio fratele meu jpg
O seară cu regi în haine aurite
La Cheever, stranietatea vine dintr-o sciziune profundă și radicală aflată în inima fiecărei povestiri.
1012 17 foto1 Andrei Gindac jpg
#metoo de la Shakespeare citire
Măsură pentru măsură este un spectacol viu și contemporan prin modul în care narațiunea clasică devine expresia unor probleme actuale.
MBA09160 01 jpeg
Lansare de carte: DUSÎNTORS de Mihai și Vladimir Barbu
DUSÎNTORS conține două jurnale de călătorie spre Mongolia, spate în spate, din 2009 și 2017, al unui tată și al fiului său.
image png
1011 5b IIamandi jpg
Banalitatea absurdului
Dar ar fi putut să nu fie, pentru că și absurdul, și răul sînt evitabile dacă societatea are la timp o reacție comună de respingere.
1011 16 Coperta jpg
Literatura after life
Dar cea mai importantă în Kaddish e încărcătura emoțională a poemului.
p 17 2 jpeg
Lumea de dincolo
Cu alte cuvinte, Godland pare că începe ca o a nu știu cîta variațiune pe un concept comod.

Adevarul.ro

image
Tribul fascinant în care femeile întâmpină vizitatorii cu relații sexuale, iar scăldatul este „interzis”
Tribul indigen Himba, cu o populație de 50.000 de locuitori, a interzis scăldatul și își oferă membrele de sex feminin vizitatorilor într-un ritual ciudat, menit să înăbușe gelozia. De asemenea, ei au scos în afara legii scăldatul, considerându-l un act „interzis”.
image
Cel mai straniu castel medieval din România, părăsit pe stânci, primește o nouă șansă VIDEO
Castelul Colț din Hunedoara și Curtea nobiliară din Râu de Mori, două dintre cele mai periclitate monumente medievale din România, au rămas ale nimănui după 1990, însă situația lor s-ar putea schimba dramatic
image
Spectaculoasa scară spre Toaca atrage turiștii ca un magnet. Aglomeraţia din Ceahlău, ca pe Marele Zid Chinezesc FOTO
An de an, Ceahlăul atrage zeci de mii de turişti, dar în 2023 au fost depăşite toate aşteptările, fiind stabilit un record. De interes maxim este vârful Toaca, cu a sa spectaculoasă scară, care pare că urcă spre cer.

HIstoria.ro

image
Cum era așteptat Carol al II-lea la gară? „Lipsește numai d. Titulescu, care nu s-a putut scula”
Gazetăria dintre cele două războaie excela printr-un gen absent în presa de azi: reportajul politic. Jurnalişti de talent, aleşi dintre tineri scriitori, trudind ziua la ziare pentru poezia creată noaptea, erau în stare să transforme într-o proză poliţistă pînă şi o şedinţă de la Finanţe.
image
Inițiativa celor 3 Mari si politica revizionista a Ungariei
Președinta Ungariei, Novak Katalin, a participat miercuri, 6 septembrie, la summitul Inițiativei celor Trei Mări de la București, la un an de la ultima vizită a acesteia în capitală. Cu ocazia acestei întâlniri oficiale, între doamna Nova
image
Regina-Mamă Elena, dezamăgită de întâlnirea cu Hitler
După abdicarea Regelui Carol al II-lea, în 1940, și urcarea pentru a doua oară pe tron a lui Mihai, principesa Elena a fost invitată de mareșalul Ion Antonescu să revină în România pentru a fi alături de fiul său.