Debutul orchestrei ascunse
● The Hidden Orchestra, Night Walks, Tru Thoughts Records, 2010.
Prima revelaţie muzicală a sezonului m-a făcut s-o împart şi ca pe un manifest. Night Walks te intrigă din prima cu influenţele pe care le înglobează şi prin felul în care acestea sînt modelate şi îmbinate. Orice vibraţie care îţi aduce aminte de trip-hop, jazz, muzică clasică occidentală sau game pentatonice orientale te face să distingi clar inspiraţia şi personalitatea exprimate de patru instrumentişti buni şi concepţia muzicală a unui om cu sclipiri. Joe Acheson este un muzician, producător şi inginer de sunet din Edinburgh, care şi-a format un cvartet sub nume propriu, devenit ulterior The Hidden Orchestra. Ceilalţi muzicieni ascunşi sub această denumire sînt Poppy Ackroyd şi bateriştii Tim Lane şi Jamie Graham. Cei patru s-au găsit foarte bine şi şi-au contopit perfect calităţile, altfel nu-mi explic cum poţi face să sune cursiv o muzică în care-i recunoşti pe Stravinsky, Cinematic Orchestra şi Squarepusher într-o textură emfatică, cu peste 100 de canale la fiecare foaie de producţie, care la un moment dat îţi apasă uşor pieptul, linii profunde de bas, ritm organic, sunete electronice bine plasate în mediul analogic al structurii şi o muzică pe care o simţi crescînd în raport cu capacitatea ta de a o asimila. O entitate crepusculară (ca să nu zic că e mai „dark“, adică se ascultă noaptea) care se autoconstruieşte după fiecare audiţie şi care-ţi oferă totul doar dacă meriţi.
Nu avem refrene pe care să le reţinem din prima, în schimb avem o bază stabilă de jazz pe care cresc nuanţe întunecate, luminate de vibraţii de coardă, sampling-uri, perfect editate în aşa fel încît să nu devină prea artificial, şi accente de dramă, punctate de percuţia bine închegată. Un amalgam de emoţie, mister şi miros de celuloid care se ridică foarte repede din peisajul, fie el divers, al muzicii independente. Se simte şi bugetul generos al unei astfel de producţii. Să nu-şi imagineze cineva că poţi obţine un astfel de sound în orice beci. Ideile îţi pot veni oriunde şi oricum, dar pentru a ajunge la un asemenea nivel de sunet ai nevoie de condiţii speciale –, aviz celor care încă cred că pot schimba lumea din dormitor. Simţi muzică nouă, nu doar noutatea legată de numele artiştilor.
De obicei, un film îşi primeşte muzica în timpul facerii. În cazul acestei orchestre, căreia îi va fi din ce în ce mai greu să se ascundă, ar trebui un regizor cu idei foarte bune pentru a atinge nivelul coloanei sonore. Totul este atît de fluent încît nu cred că mai e nevoie să ne gîndim dacă ascultăm jazz sau muzică electronică, e suficient să ne lăsăm confortabil absorbiţi în ceva care ne duce acolo unde ne place. Night Walks este exemplul de producţie cu adevărat modernă, oferită de un grup de artişti care au găsit calea spre un debut remarcabil.
Berti Barbera este muzician şi realizatorul emisiunii Jazzy Hour difuzată în fiecare joi, de la ora 19, la Radio România Muzical.
