Colaj pentru petreceri

● Nightlosers, Cinste lor, C&P Lost Media Productions, 2013.

Am pierdut socoteala anilor de cînd aştept revenirea grupului Nightlosers. Dacă s-ar fi luat vreodată în serios, ei ar fi putut să fie trupa noastră de country, probabil genul muzical din zona pop cel mai neglijat în România, ţinînd cont că superstarurile şi marile albume ale genului ajung la noi după ce artiştii mor (Johnny Cash) sau trec de 70 de ani (Willie Nelson). Despre contemporani nu se aude nici măcar pe calea pirateriei muzicale. Dacă rog prietenii să-mi spună un top cu cinci albume country favorite, rareori se adună trei titluri. Chiar dacă rămîn în continuare o trupă perfect competentă şi un imens talent (risipit), Nightlosers continuă să sfinţească drumul parodic pe care l-au iniţiat în anii ’90, cînd, în lipsă de alte idei, românii începeau să se delecteze cu propriile versiuni/fantome ale lui Elvis, Madonna ş.a.m.d. Cu Nightlosers, măcar putem merge dincolo de formă şi spectacol, să cădem de acord că au şi un concept muzical, care încorporează jazz şi etno de-al nostru cu etno şi blues de-al lor. Albumul Cinste lor denotă, pînă la un punct, sobrietate (pînă pe la „One Bourbon, One Scotch, One Beer“), fiind închinat, la modul onest, idolilor americani care au consacrat aceste piese – Ray Charles, Hank Williams, Billy Roberts, Junior Parker şi alţii asemenea.

Pomenita odă alcoolică îl are ca invitat pe cel mai nihilist dintre maneliştii noştri, Sandu Ciorbă, şi se înscrie pe tradiţia pieselor despre palincă şi rîie cu care trupa şi-a clădit numele în mainstream. Hit single-ul lui Hank Williams „Hey, Good Lookin“ sună destul de cinstit pînă îi vezi videoclipul. „Hey, Joe“, cîntat în cheie Willie Nelson, este deja un imn clujean dedicat violenţei domestice tradiţionale prin părţile noastre, popularizat mai abitir cu celebra versiune Semnal M (de altfel, cîntecul îi este dedicat lui Iuliu Merca). Extrem de hazlii sînt inserţiile de „etno de-al nostru“ (csardas, ţigănisme şi solo-uri de frunză) în blues-ul profesionist, ca la mama lui acasă, prestat de Hanno Höfer. Bunăoară, „Rollin and Tumblin“ ar putea părea, prin mix-ul oferit, o capodoperă world music, pentru cineva din afara spaţiului cultural românesc; însă noi cu greu putem să o vedem altfel decît ca pe o glumă elaborată. Toate astea sînt, desigur, marca înregistrată a grupului, cu un plus de coerenţă şi cursivitate pe acest album, ceea ce nu îl face, totuşi, să depăşească statutul de colaj proiectat anume pentru petreceri cu palincă şi ardeleni mucaliţi.

Trupa e cam aceeaşi pe care o ştiam: Grunzo Geza (clape), Jimi Laco (chitară, vioară şi diverse), Lucian Pop (electric & double bass), Hanno (voce, chitară muzicuţă şi diverse) şi Claudiu Purcărin (tobe), acesta din urmă fiind încă unul dintre instrumentiştii risipiţi ai muzicii noastre, nu pentru că muzica Nightlosers nu l-ar merita, ci pentru că genurile în care se implică nu îl solicită dincolo de obligaţiile profesionale ale instrumentului. În schimb, invitatul Nucu Pandrea, virtuozul frunzei, e un individ pe care trebuie să-l vezi ca să-l crezi (că există). El, Jimi şi Hanno sînt singurii care mai transpiră pe albumul acesta, însă chiar şi ei sînt limitaţi de opţiunea de a prezenta un set catchy de standarde şi piese probabil dragi celor din trupă. Elementele de coloratură rămîn, pînă la urmă, punctele cu care se vinde acest material: dacă implicarea lui Nucu a fost intens promovată în media, intervenţia lui Sandu Ciorbă a fost de natură să mă tulbure; alte prezenţe exotice sînt Nea Vasile, Elvis Rromano şi virtuozul ţambalului Pusztai Aladar. Adică ar fi unele chestii de ascultat aici, dar cu alte obiective decît cele cu care ascult de regulă albumele recenzate în această rubrică.

Trupa continuă să se promoveze drept o ciudăţenie umoristică în spiritul lui Frank Zappa, însă Zappa a făcut asta cînd a început să considere că publicul său nu merită mai mult. Lumea zice că în concerte totul e mişto, iar trupa insistă că trăieşte din petreceri, nu din CD-uri vîndute, aşa că or fi avînd dreptatea lor să procedeze astfel.

Aron Biro este autorul blogului aronbiro.blogspot.com.