Clasicism & acurateţe
● Joey DeFrancesco, One For Rudy, HighNote Records, 2013.
Joey DeFrancesco vine din familia care ni i-a mai dat pe John (tată), Joseph (bunic) şi Johnny (frate) DeFrancesco, o dinastie de jazzeri care dăinuie de la începuturile secolului trecut şi care, prin urmare, pune mare preţ pe tradiţie. Rudy, cel din titlu, dăinuie tot de pe la începutul secolului şi şi-a pus amprenta pe ultimii 70 de ani de istorie a jazzului, în calitate de producător. Încă o mai face. Absolut nimic nou, inovator sau îndrăzneţ nu se poate auzi pe One for Rudy, dar precizia chirurgicală şi sound-ul aparte al formatului organ trio, cu un Hammond intimidant în centrul atenţiei, vor fi pe placul ascultătorilor de jazz care acordă întîietate clasicismului şi acurateţei. DeFrancesco vine din modelul american standard, în care copilăreşti în umbra unor instrumente mai mari decît tine, deţinute de membrii familiei, apoi eşti trimis ucenic prin cafenele să-ţi cîştigi pîinea cum poţi, eşti remarcat de vreun nume mare în căutare de mînă de lucru ieftină (în cazul de faţă, Miles Davis), îţi lipeşti numele de acesta şi, într-un final, îţi iei zborul pe propriul curent de aer. Identitatea lui DeFrancesco e dată de sus-pomenitul format organ trio, care în anii ’60 a popularizat prin cafenele faţeta soul a jazzului. În zilele noastre, formatul a produs proiecte care depăşesc mult ambiţiile de cafenea (am mai povestit aici despre Medeski, Martin & Wood) şi care dobîndesc dimensiuni fusion/prog dezvoltate din moştenirea unor grupuri ca Emerson, Lake & Palmer. DeFrancesco se străduieşte să blocheze astfel de tendinţe, să reteze orice conexiuni cu spaţiul rock şi fusion, şi să întoarcă stilul înapoi în cafenele, unde poate fi folosit cu succes drept substitut pentru lounge jazz, în serile în care divele sînt răguşite.
Dincolo de aceste considerente strategice, albumul lui DeFrancesco sună plăcut şi terapeutic, textura sonoră a orgii sale curge foarte prietenos în duet cu o chitară timidă, dar perfect acordată pe aceleaşi tonuri calde (Steve Cotter). E şi un toboşar pe undeva (Ramon Banda), însă pare să cînte dintr-o altă sală, o opţiune interesantă de producţie. Fantomele clasicilor Miles Davis şi Thelonious Monk bîntuie albumul – titlurile „I don’t wanna be kissed“ şi „Monk’s dream“ dau referinţe directe în acest sens. Prin titlu, materialul anunţă cu afecţiune că este închinat producătorului său şi al unei bune părţi din istoria jazzului contemporan, Rudy Van Gelder. Faptul că primeşte astfel de ofrande e semn că, în lumea jazzului, Van Gelder e un zeu al ingineriei sonore – de fapt, le tot primeşte începînd de prin anii ’50, culminînd cu cîteva medalii în ultimii ani. Producătorul întoarce serviciul cum se pricepe mai bine, ceea ce spune multe, căci nu există sound mai curat şi mai cald decît cel ieşit din studiourile sale. Şi nu doar din studiouri – la cei 90 de ani ai săi, se pare că a contribuit cît se poate de activ la mixarea acestui material, deşi apariţiile sale sînt rare din anii ’90 încoace. Asta face ca albumul să fie un veritabil duet DeFrancesco – Van Gelder, ceea ce explică funcţia marginală a acompaniatorilor. Nu este, totuşi, un sound pe placul tuturor audiofililor. Cum ziceam mai sus, m-aş fi simţit neglijat dacă eram toboşarul acestui album. E de notorietate faptul că jazzeri celebri (Charlie Mingus) au refuzat să înregistreze cu Van Gelder, considerînd că le modifică prea mult sound-ul natural al instrumentelor, cu precădere pe-al celor analogice. Hammond-ul lui DeFrancesco este însă o reptilă aparte, apărută la momentul revoluţiei electronice în industria instrumentelor. I-a indignat pe pianişti la vremea lor, iar acum e considerat un instrument pentru muzică bisericească de către DJ şi laptopişti. Mixajul încearcă să facă din acest material albumul esenţial al Hammond-ului, dar, în acelaşi timp, şi DeFrancesco se străduie să facă din el albumul esenţial al lui Rudy.
Joey DeFrancesco Trio va concerta în cadrul Festivalului Internaţional de Jazz de la Gărîna, 10-13 iulie. Mai multe la www.garana-jazz.ro.
Aron Biro este autorul blogului http://aronbiro.blogspot.com.
