Caleidoscopic
● Africa Hitech, 93 Million Miles, Warp Records, 2011
În zilele revoltelor din oraşele Marii Britanii, o piesă şi videoclipul anex îşi făceau loc, mai mult decît altele, pe interfeţele reţelelor sociale. Un sample vocal, care avea intensitatea unei alarme londoneze de război şi se repeta cu încăpăţînare metronimică, se suprapunea atunci perfect peste lucrurile care se întîmplau pe străzi. Un imn – care citează un fragment dintr-un vechi cîntec al lui Ini Kamoze, „World a Reggae“ – evadat din club şi picat în mijlocul furiei adolescenţilor englezi, învestit brusc cu sensuri sociale foarte actuale: „Out in the street in the street in the street in the street in the street in the street in the street… / They call it murder.“ Strada, în cazul lead single-ului de pe acest prim album al duo-ului Africa Hitech, nu este o referinţă exclusiv textualistă, pentru că aluziile sonice ale piesei conduc în acelaşi loc, ghidate de juke, un microgen muzical care a scos Chicago house-ul pe trotuarele ghetourilor americane. (Iar compilaţia Bangs and Works Vol. 1, editată de label-ul britanic Planet Mu, l-a transplantat în cluburile europene.)
Africa Hitech este proiectul a doi producători care au ani buni de muzică în spate. Unul dintre ei, Mark Pritchard, debuta la începutul anilor ’90, trecînd prin ambient, IDM, breakbeat şi prin cîteva pseudonime cunoscute celor care au accesat zone muzicale de nişă: Global Communication (împreună cu Tom Middleton), Troubleman, Harmonic 33 sau Harmonic 313, printre ele. Celălalt, Steve Spacek (White, pe numele din buletin), este cunoscut drept lider al grupului Spacek, autor, în 2011, al unui album care a făcut oarecare valuri în marea de trip-hop a începutului deceniului trecut, numit Curvatia, şi drept colaborator, pentru scurtă vreme, al rapperului J Dilla. Fondat în Australia, locul în care cei doi muzicieni s-au relocat, proiectul Africa Hitech scosese, pînă la acest prim album, două EP-uri, Blen şi HiTecherous, ambele în 2010.
Anii aceia de care vorbeam mai devreme se văd în muzica făcută de AH, care, deşi apropiată estetic şi stilistic de noile postisme ale celei mai proaspete generaţii de producători, baleiază consistent în istoria apropiată sau depărtată a sunetelor electronice. Pritchard şi Spacek se folosesc constant de propriul trecut muzical pentru a accede dincolo, în viitor, poziţionîndu-se în ceea ce criticul şi teoreticianul Simon Reynolds numea nuum (sau hardcore continuum) – spaţiul acela în care toate nişele muzicale urbane care au urmat perioadei rave îşi omagiază înaintaşii, pe măsură ce contribuie la propria lor perpetuare în viitor.
Pe 93 Million Miles – distanţa dintre Pămînt şi Soare –, cadenţele implacabile ale maşinilor cîndva futuriste din bătrînul Detroit, manipulate pe vremuri de vreun Derick May, sînt astăzi pastişate cu delicateţe şi respect, pentru a se întîlni cu urgenţa adolescentină a grime-ului de extracţie britanică. Başii excesivi ai noii muzici mestecă ritmurile tribale şi pure ale Africii. Undeva, o aluzie la Sun Ra aduce jazzul într-o ecuaţie cu destule şi mereu surprinzătoare necunoscute. Uneori, jungle-isme deconstruite sînt presărate pe ici şi colo, printre reprize scurte de digital dancehall; alteori, muzica Africa Hitech visează, coborînd tonul, la excursii de dans puţin prea inteligente (sic!). Deopotrivă elegiac şi energetic, apelînd la stiluri şi influenţe din tot spectrul modern al muzicii de dans, 93 Million Miles are, în muzica de astăzi, o funcţie caleidoscopică, proiectînd în oglinzile trecutului sunetele celei mai proaspete generaţii.
Pe 2 septembrie 2011, Africa Hitech va performa – într-un show AV – la Bucureşti, în clubul Berlin, eveniment organizat de Maschine.
Paul Breazu este jurnalist.
