Bucureşti-Sofia-Istanbul - şi retur
● Steaua de mare, Steaua de Mare*, Ambassador’s Reception, 2013.
Clinchetul de carusel al unui sintetizator deschide o uşă de care nu se apropie cu uşurinţă prea multă lume. Ritmul care îi urmează acestuia, încărcat cu toată sensibilitatea, cu toate parfumurile unui univers pe care parcă ţi-l aminteşti, purtîndu-ţi mintea prin pelicule voalate găsite prin tîrgurile de vechituri, devine luntraşul care te trece dincolo de pragul-portal. Îndrăzneşte! Ştii unde ai ajuns? Eşti pe esplanada unui restaurant rău famat, cu nume poetic, plantat pe malul unei mări mai mult albastre decît negre, într-o seară în care ţipetele sfredelitoare şi îndepărtate ale pescăruşilor sînt înghiţite doar de tumbele letargice, în buclă, ale valurilor. Miroase a fum de grătar, a haş şi a alge marine. O darbuka, insinuată în zumzăitul impersonal al vocilor de la mese, îţi contorizează măsura paşilor. Vioara, virusată de reverb, te aruncă pe nesimţite în transă. Basul îţi toarnă plumb pe gene. Eşti pe spinarea unei cămile, acolo între dune, sub soarele imposibil de ocolit, pe nisipul imposibil de atins. Te leagănă, te leagănă şi te leagănă. Eşti în bazarul tuturor Istanbulurilor lumii ăsteia, sorbindu-ţi cu gesturi largi şi leneşe narghileaua şi raki-ul, cu ochii pe jumătate închişi, strîns lipiţi de mişcările hipnotizante ale vreunei dansatoare din buric, visînd la cadîne răpite de sub nasul sultanului, din vreun serai-caravanserai.
Ah, sunetul clapei ăsteia, ieşit din lumea fascinantă, epatantă, a unui Vali Vijelie, înfăşurat strîns în nostalgia unui continent aproape uitat... Şi graba asta, a unor ritmuri importate din alte părţi ale universului... Melancolie şi dulce melodie. Dub şi doină, manea şi rock progresiv, jazz şi orks, trecute la Plevna prin Dunărea bulgărească. Psihedelie balcanientală. Mereu ai fost de partea Copilului Minune, iar nu de a acelui Pruteanu televizual, incapabil să treacă dincolo de propriile spaime, de propriile prejudecăţi, de propriile fixaţii. Să ajungă acolo unde eşti tu acum, plutind cu Steaua de Mare printre soldaţii frenetici ai lui Florin Salam, „Cemalim“-ul lui Erkin Koray, Panterele Roz ale vrăjitorului Ivo Papasov, improvizaţiile şamanice ale lui Dan Armeanca, mantrele caleidoscopice ale lui Amon Düül II, zborul Albatrosului prin inima de azur a lui Naste, tripul mahalagesc al Îngerilor Negri sau al Şobolanilor din Ploieşti, în triunghiul de aur ale cărui colţuri se cheamă Berceni, Fatih şi Liulin. În çarşi-ul din Istanbulul ăla nouăzecist, pierdut printre carpete şi nimicuri, schimbînd rulmenţi pe lănţişoare de aur şi dolari americani pe lire turceşti, în burta unui Eldorado la fel de colorat şi de adevărat ca muzica aia scursă din boxele rablagite ale rablei care te aducea mereu înapoi în acelaşi atît de irepetabil Bucureşti, Bucureşti, „oraş plin de şmecheri eşti“.
*Primul album al Stelei de Mare, imprimat pe vinil, poate fi comandat online de pe www.picadillyrecords.com sau poate fi cumpărat din magazinele de discuri din Bucureşti.
Paul Breazu este jurnalist.
