Blues sprinţar
● King Pug, Borneo Mint Shave, Black and Tan Records, 2013.
Să lămurim de la început – King Pug au aproximativ la fel de multe like-uri pe pagina lor de Facebook ca mine. Vorbim, deci, de o trupă în stadiu embrionar, care a debutat în urmă cu o jumătate de an cu acest material 100% indie – făcut realmente în propria bucătărie, şi nu poziţionat astfel doar de impresarii lor. De fapt, e posibil ca duo-ul nici să nu aibă impresar, căci, pînă una-alta, nu au nici site de pe care să afli măcar cum îi cheamă, am găsit doar o pagină BandCamp extrem de lacunară chiar şi pentru nişte debutanţi (deşi, muzical vorbind, nu avem de-a face cu începători). De un press kit nu cred că poate fi vorba. King Pug par să fie o trupă post-web şi postmarketing, care cîntă strict pentru ascultătorii care se nimeresc să treacă pe lîngă ei. Nu e nici genul de senzaţie underground care să ajungă uşor în gura lumii, însă blues-ul lor fredonabil îţi pică simpatic destul de repede, dacă se întîmplă să-ţi ajungă la ureche. Formatul trupei este cel de power duo, care cîştigă tot mai multă popularitate de la The White Stripes încoace, dar stilul are mai mult blues tradiţional şi mai puţin punk decît trupa lui Jack White. „Rock music you can dance to; blues music that won’t give you the blues“– e filozofia duo-ului.
Borneo Mint Shave, materialul lor de debut, durează o jumătate de oră şi este ceva între EP şi album, pe teme blues standard (probleme cu femeile), inclusiv o piesă cu cuvîntul „mojo“ în titlu. Probabil, dacă adăugăm EP-ul ce i-a urmat (Water Pressure, ceva mai rock, şi mai smucit, şi mai întunecat la versuri), şi mai decorăm cu un set de standarde, se adună de un concert cu durată onorabilă. Diferenţa dintre cele două materiale e sesizabilă, şi în calitatea producţiei. Albumul de debut pare sortit remasterizării, în timp ce pentru al doilea material s-au făcut deja paşi în plus şi de acum există un contract cu o casă de discuri (mă rog, pe pagina de contact a casei de discuri Black and Tan apare un tip bărbos şi un număr de telefon mobil). Creierul grupului, chitaristul englez Dave Wilkinson, pare un blueser amator, dar experimentat, responsabil şi cu producţia materialelor. Omul de ajutor este bateristul Caspar St. Charles, ceva mai trecut prin viaţă – a cîntat cu multe nume, unele destul de mari (Brian Jackson, Charlie Wood), dar n-a avut niciodată un rol atît de proeminent. Sigur, nu e dificil să fii proeminent într-o trupă cu doi oameni, iar prezentarea duo-ului prin referinţe The Black Keys/The White Stripes îl evidenţiază şi mai bine. Albumul rămîne totuşi un material artizanal, al unui chitarist care doreşte să se facă auzit după ce a bîntuit ani la rînd cafenelele blues englezeşti, cîntînd „de plăcere“ şi neproductiv. A mai avut şi alte trupe, fără să apuce însă să aibă la vreuna site web (motiv pentru care nu are sens să le pomenesc).
E puţin probabil că vom vedea vreodată King Pug pe acelaşi afiş cu Jack White. Referinţa respectivă e mai degrabă o tentativă de poziţionare în actualitate, dar trupei îi lipseşte dimensiunea meta/post care să îi atragă pe fanii hip-rock. Totuşi, King Pug practică un blues sprinţar competent, care poate anima petreceri cu dans, un blues subordonat clasicului, mai degrabă decît investigaţiei experimentale. Pentru petrecere, muzica lor e excelentă, ducînd cu gîndul la stomping pe podele de cafenea îmbîcsită şi la băutori de bere rînjind pe sub mustaţă. Am fost în mod particular stimulat să desfac o bere pe solourile de muzicuţă, din cele care „îndoaie“ sufletul şi produc un real duet între suflul care le animă şi vocea care mormăie versurile. Formatul de duo limitează însă posibilităţile de îmbinare a celor două aspecte. Mă gîndesc că recenzia asta ar trebui să fie în engleză, să mă laud peste zeci de ani că am fost primul care a scris despre un album King Pug în spaţiul online. E plăcut să vezi astfel de trupe născîndu-se şi crescînd sub ochii tăi, încă de la statutul de făt. Asta cu condiţia ca trupa să dăinuie şi să nu fie doar un moft meteoric, avînd în vedere durata medie de supravieţuire a proiectelor lui Dave Wilkinson.
King Pug vor concerta sîmbătă, 29 martie, în cadrul Festivalului Internaţional de Blues de la Sighişoara.
Aron Biro este autorul blogului aronbiro.blogspot.com.
