Ascultînd jazz şi hip-hop în restaurantul Milliways
● BadBadNotGood & Ghostface Killah, Sour Soul, Lex Records, 2015.
În 2011, Matthew Tavares, Alexander Sowinski şi Chester Hansen îl apucau pe Dumnezeu de picior. Puştani talentaţi, abia ieşiţi de pe băncile unui colegiu politehnic din Toronto în care studiaseră, printre altele, şi jazz-ul, cei trei se filmează cîntînd o repriză muzicală pe care o numesc „The Odd Future Sessions Part 1“ şi o postează pe YouTube. Tyler, The Creator, liderul celui mai important
din hip-hop-ul ultimilor ani – cel căruia Tavares, Sowinski şi Hansen îi dedică acea sesiune, numit ameninţător Odd Future Wolf Gang Kill Them All – vede înregistrarea. Asta devine suficient pentru ca video-ul să devină viral, iar BadBadNotGood, trupa pe care cei trei o formau, să ajungă faimoasă peste noapte. În acelaşi an 2011, BBNG vede monstruos: două albume aruncate pe Bandcamp, unul de cover-uri după monştri sacri ai hip-hop-ului, altul, înregistrat în doar trei ore, şi un live din subsolul casei lui Alexander „Cap de Porc“ Sowinski la care participă – nici o surpriză! – însuşi Tyler, The Creator.
De aici încolo, povestea succesului acestei formaţii canadiene poate fi una banală. BBNG2 vine în 2012 şi are ataşată o atenţionare: „Nimeni cu vîrsta de peste 21 de ani n-a fost implicat în crearea acestui album“. Umor juvenil, frondă pe măsură şi un album, împărţit între compoziţii originale şi piese preluate de la Kanye West, My Bloody Valentines, James Blake sau Feist, care sună surprinzător de digerabil. În 2014 vine un nou LP, botezat
şi, odată cu el, o confirmare. BadBadNotGood e trupa de jazz a restaurantului Milliways de la capătul Universului, din
pentru care Sfînta Treime e compusă din Ian Curtis, J Dilla şi Koji Kondo – un cap de porc pe capul lui Sowinski, un sintetizator polifonic Prophet ‘08, jucăria perfectă pentru toţi acei
care, deşi născuţi în era digitală, pulsează erotic la
-ul retrofuturist al instrumentarului analogic, şi-o lejeritate stilistică aproape seducătoare. Adăugaţi aici cuvinte precum Twitter, Facebook, Instagram,
şi nume ca Wu-Tang Clan, Frank Ocean, Danny Brown, Black Milk pentru a înţelege mai bine condiţiile succesului în muzica de astăzi.
Un alt nume completează în 2015 lista de mai devreme: Ghostface Killah. Membru fondator al faimosului Clan condus de vizionarul rapper RZA, GK împarte coperta unui disc foarte proaspăt cu trio-ul din Toronto. Un alt canadian, Frank Dukes – numit de
„cel mai ocupat producător de hip-hop de care n-ai auzit niciodată“ –, e cel care a făcut această legătură, el fiind, totodată, şi unul dintre producătorii noului disc.
apărut la
-ul londonez Lex Records, e o afacere funcţională. Surprinzător de funcţională pentru un proiect care include o trupă canadiană ieşită nu foarte demult din liceu şi unul dintre personajele grele ale hip-hop-ului din Statele Unite. Dacă acest gen muzical îşi arogă acum un univers care se întinde între
(Kanye West),
(Kendrick Lamar) şi
(Run the Jewels), SS stă pe altă hartă.
Lucrate de BadBadNotGood ca un film în contrapunct cu filmul
-ului la liber al lui Ghostface Killah, instrumentalele lui
performate în manieră
, îşi extrag inspiraţia din
-ul şaptezecist. Între
şi
şi
şi
fără a depăşi o anumită simplitate a temelor şi apropiindu-se uneori periculos de mult de trucurile sonore ale Wu-Tang Clanului, BBNG îi livrează rapper-ului american un suport coerent, securizat şi vintage pentru a-şi plasa textele relaxate, mai mereu anecdotice, în ciuda faptului că uneori o face pe răul: „I’m an activist, socialist, deadly-ass poetrist / Supreme Clientele, I’m a goddamn vocalist“.
Avînd atmosferă, jucîndu-se cu nuanţele, balansînd între liniile de bas melancolice şi tobele crocante,
e un album de ascultat de la una dintre mesele restaurantului Milliways de la capătul Universului, cîntat de formaţia de jazz a localului.
