Aproape de lumea dezlănţuită
Radiohead, A Moon Shaped Pool, amoonshapedpool.com*, 2016.
„This is a brand new song nobody’s heard before.“ Thom Yorke e aproape de nerecunoscut în videoclipul ăsta fanat de pe inepuizabilul YouTube. Acum 21 de ani, în era lui The Bends, Radiohead era o formație care încă nu se desprinsese de reflexul pastișei. „True Love Waits“, piesa pe care frontman-ul o introducea cu cuvintele care deschid acest text, într-un concert la Bruxelles, închide astăzi, cosmetizată serios, cel mai nou album al grupului englez. Chitara acustică i-a cedat locul unui pian, iar vocea frontman-ului sună mai limpede, mai inuman și mai dureros ca niciodată. Poate că de aici, de la ultimul cîntec de pe A Moon Shaped Pool – Radiohead nu a lăsat niciodată la voia întîmplării finalul unui LP –, trebuie pornită discuția despre această a noua operă din portofoliul formației.
AMSP e, la prima vedere, cel mai transparent album din cariera de un sfert de veac a trupei din Abingdon. Dacă The King of Limbs, precedentul LP, părea a naviga fără busolă, în căutarea unei formule care să-i desprindă complet pe trupeți de siajul zombificatei culturi indie/alternative, noul disc pare a fi epifania unor momente de luciditate, anxietate și, de ce nu, onestitate pentru Yorke, frații Greenwood, Selway, O’Brien și producătorul dintotdeauna, Nigel Godrich. Ca pe „True Love Waits“, timpul abundenței chitarelor a rămas în urmă. A Moon Shaped Pool balansează, în anul 2016, între finețea aranjamentelor orchestrale ale lui Jonny Greenwood, producția microdimensională a lui Godrich și vocea, pe rînd, confuză, paranoică, masochistă, deznădăjduită și niciodată egală cu ea însăși a domnului Yorke, vorbind despre personal și politic, deturnînd vechi semnificații, închizîndu‑se-n colivia propriei neputințe.
„The damage is done!“ „Daydreaming“ e piesă care crește, înfășurîndu‑se în jurul unui pian, lăsîndu-se sufocată de el, precum lumea personajului din videoclipul lui Paul Thomas Anderson. „Decks Dark“ respiră somnolență, dar nu adoarme niciodată. „Full Stop“ e la antipozi, ridicînd cărămidă peste cărămidă cu al ei reflex motorik: „Take me back again / You really messed up this time!“ „Identikit“ se scufundă și ea în anii ’70 – momentul dialogului dintre sintetizator și cor e un climax de neegalat –, ca și „The Numbers“, o foarte stranie și adictivă repriză Led Zeppelin. „All the holes at once are coming alive, set free / Out of sight and out of mind lonely / And they pray…“ Numărătoarea începută cu „Burn the Witch“ se apropie de final. „Tinker Tailor Soldier Sailor Rich Man Poor Man Beggar Man Thief“ devine fantasticul prolog hauntologic pentru finalul albumului, acea piesă cîntată pentru prima oară acum 21 de ani pe o scenă din Bruxelles: „And true love waits / In haunted attics. / And true love lives on lollipops and crisps…“
* Albumul poate fi descărcat contra cost, în format digital, de pe site-ul amoonshapedpool.com. Pe 17 iunie vor fi lansate ediții pe CD și vinil, editate de label-ul britanic XL Recordings.
Paul Breazu este jurnalist.
