Ani de liceu
● Let’s Eat Grandma, I’m All Ears*, Transgressive Records, 2018.
În 2016, I, Gemini era o operă surprinzătoare, care se afilia instantaneu unei tradiții pop britanice ce ar putea să înceapă cu un alt copil-minune numit Kate Bush și să ajungă, prin volute nu chiar atît de complicate, la Mica Levi. Barocă și adeseori tranchilizantă, muzica adolescentelor Rosa Walton și Jenny Hollingworth se rostogolea impecabil, precum cuvintele de pe „Eat Shiitake Mushrooms“: „The water’s contaminated with a peculiar illusion, / Intoxicated with an electric infusion, intoxicate it, / Let’s have a chat to the music / We’re syncopated ’cause I remember where to go / Getting in the zone ,/ Move your body and a hip-a-hip bone / And it was like yo / ’Cause I’ve been living in a buttoned down world, / Bottletop girl, / Butterscotch flavour, covered in grazes / Come out with excuses that I bruise in the making, / Carry on, crazy / Tripping on papers, bet I got bubblegum stuck to my trainers, / Admit it, rarity for the flow, I hit a domino / I came a couple, couple times, decapitated my toe, / It’s now stuck in this crazed way“. Undeva, duo-ul Let’s Eat Grandma își descria poate cel mai corect viziunea asupra propriului pop: „Let’s Eat Grandma, în toată splendoarea, / Sîntem atît de seduse de iarbă, de stradă și de sîrma ghimpată, / Și de stelele nopții, și de ochii pisicii. / Ne trăim viețile în manuale școlare și, cuvînt cu cuvînt, / Sărim pe masa de studiu și strigăm că nu ne pasă! / O, am fost cîndva niște fete atît de cuminți…“
De la deliciosul I, Gemini au trecut exact doi ani, iar Rosa și Jenny au migrat de la 16 la 18. Poate că asta înseamnă, dincolo de a lucra cu nume precum Samuel Long (SOPHIE) și Faris Badwan (The Horrors), un mare plus de dramatism emoțional adus de sfîrșitul adolescenței: „’Cause I don’t know what to say to you / Fill my head with shame / ’Cause you need someone to blame, / I’m just an object of disdain to you./ I’m only seventeen…“ Pe „Hot Pink“, producția – ajutată de Long și Badwan – are gloss și se scaldă într-un futurism pop care devine loc comun chiar sub ochii noștri. Ceva din vraja mîloasă a lui I, Gemini s-a rupt definitiv în procesul acesta al maturizării. Pop-ul de astăzi al Let’s Eat Grandma se clarifică, își asumă definiția – așa cum textele încep să vorbească despre fenomene extrem de concrete – și rețeta, își pierde din transgresivitate și nu mai scapă tentației etichetării. Doar ultima treime a albumului comută aproape uimitor, pentru a duce muzica, cu „Cool & Collected“, „Ava“ și, mai ales, „Donnie Darko“. Ultima piesă vine să contrazică tot ce am spus înainte, cu ale sale peste 11 minute și aerul său de (anti)pop balearic și progressive: „I saw you in the yellow pages, / I just looked at it to pass the time / In my self-alienating phases I play a rough game to win, to win / Of beatings that I can’t beat / And honestly some people are so committed to honesty / But I don’t know if these can face that / ’Cause I’ve wanted to take back what I’ve said before / But I / I couldn’t find my receipt“.
* I’m All Ears, albumul secund al duo-ului britanic Let’s Eat Grandma, poate fi ascultat și cumpărat în format digital de pe pagina de Bandcamp a formației, la adresa letseatgrandma.bandcamp.com.
Paul Breazu este jurnalist.
