"A existat un moment cînd am vrut să devin lingvistă" - interviu cu Luiza ZAN

Publicat în Dilema Veche nr. 442 din 2-8 august 2012
"A existat un moment cînd am vrut să devin lingvistă"   interviu cu Luiza ZAN jpeg

Vă mai amintiţi cum a fost cînd aţi urcat prima dată pe o scenă?

Îmi amintesc chiar foarte bine, pentru că şi azi am aceleaşi emoţii. Aveam patru ani, eram parcă la Babadag şi făceam cu grădiniţa o cîntare din cele care se făceau pe vremea lui Ceauşescu. Stăteam pe scenă frumos aliniată, împreună cu colegii mei, şi îl ţineam de mînă pe băieţelul de care eram foarte îndrăgostită. Cred că eram mai emoţionată din cauza lui decît pentru că mă aflam pe scenă. Ţin minte doar lumina puternică a reflectoarelor, sala ca un hău negru şi pe el în stînga mea. Atunci am simţit acea emoţie pe care ţi-o dă cîntatul, nu neapărat pentru că te afli pe scenă, ci pentru că vrei să-i cînţi cuiva care ţi-e drag şi să exprimi lucruri pe care nu le poţi pune în cuvinte. La vremea aceea nu eram conştientă de prezenţa publicului. Asta s-a întîmplat mai tîrziu, prin clasa a IX-a, cînd aveam asemenea emoţii, încît îmi era frică să nu leşin. Primul meu public au fost profesorii de la Liceul de muzică, în faţa cărora trebuia să dăm diferite examene. Aveam de fiecare dată senzaţia că mă adresez unor judecători. Mai tîrziu, cînd am început să dau spectacole, îmi amintesc că nu mă puteam uita la public; pînă m-a învăţat cineva să privesc într-un punct fix.

Cînd s-a produs acel flux care vă conectează cu sala?

Asta s-a întîmplat cînd am început să cînt jazz. Eram tot în liceu şi, la sfîrşitul unui recital de canto clasic, am cîntat o piesă de jazz la pian şi cu vocea. Asta a fost diferenţa majoră. În momentul acela mi-am dat seama că am ceva de spus cuiva anume. Interesant este că, atunci cînd cîntam clasic, mi se părea mereu că păşesc pe un teritoriu străin. De îndată ce am început să cînt jazz, m-am simţit ca acasă. Am văzut repede că acolo mi-e inima.

Aţi învăţat să cîntaţi, sau ştiaţi de la bun început?

Eu spun şi acum că habar n-am să cînt. Asta nu vine din falsă modestie, ci mai degrabă din conştiinţa faptului că, pe măsură ce te deştepţi, îţi devine tot mai clar cît de mult mai ai de învăţat. Şi cred că vine o vreme cînd, după ce ai acumulat destul, vezi că trebuie să te întorci la bază: sufletul, vocea. Cred că asta am învăţat: să-mi dezbrac vocea. Adică, în termeni muzicali, ar însemna să-ţi iei instrumentul, să-i descoperi toate secretele, să-i încerci toate posibilităţile, să-i înveţi toate trucurile şi după aceea să te reîntorci la corpul tău şi să vezi ce poţi face cu el. Atunci îţi dai seama că trebuie să ai un anumit echilibru interior ca să te poţi urca pe scenă şi să spui: eu prin asta mă exprim. Dar, ca să răspund la întrebare, nu-mi aduc aminte de nici un moment în care să nu fi cîntat. A existat un moment cînd am vrut să devin lingvistă, să învăţ limbi străine, dar niciodată în afara cîntatului.

Vă percepeţi vocea ca pe un instrument?

Da. Vocea este instrumentul meu şi cîteodată scîrţîie. Vocea este cel mai dificil şi cel mai frumos instrument. Cel mai maleabil, cel mai flexibil şi cel mai căpos. Mie mi se pare că a lucra conştient cu vocea, chiar şi în afara muzicii, este un lucru foarte important pentru dezvoltarea personală. Vreau chiar să fac un workshop pe această temă.

Cînd aţi ştiut ce vreţi să faceţi?

În 1996 a venit la noi un prieten de-al tatălui meu din Belgia cu o cutie de CD-uri. Noi încă nu aveam CD player acasă, aşa că m-am dus la el în maşină să le ascult. Unul dintre ele era cu Nat King Cole. După ce am stat în maşină toată după-amiaza şi am tot ascultat cele 33 de piese de pe CD-ul acela, mi-am zis: eu asta vreau să fac! Nu conta că era un vocalist, şi nu vocalistă, pentru că eu nu fac nici măcar diferenţa între vocalişti şi instrumentişti. Mie, Miles Davis îmi vorbeşte la fel ca şi Billie Holiday. Pe vremea aceea eram deja la liceu şi voiam să dau examen la percuţie. Veneam din zona rock-ului şi voiam neapărat să învăţ să bat la tobe; cred că acesta va rămîne visul meu neîmplinit. Pînă la urmă – pentru că la percuţie nu exista secţie de tobe, ci doar de ţambal şi alte cîteva instrumente tradiţionale –, am dat examen de admitere la canto.

Dacă aţi face o succintă rememorare a drumului devenirii ca vocalistă, care „staţii“ vi s-ar mai părea acum semnificative?

În afară de întîmplarea de la 4 ani şi de momentul cu Nat King Cole, am mai avut o fază în liceu, cînd am alcătuit o trupă de jazz, împotriva voinţei directoarei care considera că jazzul este o muzică satanistă. Un alt moment semnificativ a fost întîlnirea cu Rick Condit, saxofonistul din Louisiana, care mi-a fost profesor şi mentor la facultate. Cînd i-am spus că vreau să fac jazz, mi-a zis: OK, vino mîine cu o listă de o sută de piese pe care ştii să le cînţi şi hai să vedem ce putem face. A doua zi m-am dus la el cu 83 de piese şi i-am spus că pe celelalte le pot învăţa foarte repede. Atunci m-a acceptat. Am învăţat enorm de la el. Un alt moment a mai fost Festivalul de jazz de la Montreux, din 2004. Am luat premiu şi în 2003, dar recunosc cu ruşine că ţin minte mai bine ediţia din 2004.

Există un motiv special?

Da, premiul din 2004 a fost acordat în anumite circumstanţe. Cineva din organizarea festivalului mi-a spus că Angelique Kidjo, care era preşedinta juriului, insistase să-l primesc eu, pentru că i-a plăcut feeling-ul cu care am cîntat, dar a existat o concurentă care era mai bine pregătită tehnic şi care, pînă la urmă, l-a luat, pe bună dreptate. În 2003 a fost foarte fain, pentru că am cîntat cu nişte supermuzicieni ca Geri Allen la pian, Robert Hurst la contrabas (pe care după aceea l-am văzut cu Diana Krall) şi Eric Harland la tobe. Tot ce a urmat după aceea e un tăvălug de concerte, de oameni incredibili, cu care am lucrat, şi de foarte, foarte multe evenimente, dar cumva, parcă în 2004 s-a hotărît că asta am să fac. Deci, de atunci asta este ceea ce lucrez cel puţin opt ore pe zi. Ăsta este job-ul meu. Este un job pentru care poate să mă invidieze toată lumea, pentru că sînt foarte fericită că-l am.


„Am început acum cîtva timp un roman“

În care cîntec vă regăsiţi cel mai bine muzical? Şi emoţional?

Justă departajarea. În momentul acesta, mă regăsesc cel mai bine emoţional în „I’m a Fool to Want You“ a lui Billie Holiday. Muzical, mă regăsesc într-o piesă de-a mea care se numeşte „Călare“. În primul rînd, pentru că textul mă reprezintă şi apoi pentru că melodia conţine citate din George Enescu şi din muzica evreiască, ţigănească.

Ce piesă v-aţi fi dorit să o compuneţi dumneavoastră?

„Luiza“ de Antonio Carlos Jobim. Piesa asta simt că mă reprezintă în totalitate şi că fiecare cuvînt din ea are sens.

Cît este simţire şi cît este tehnică în vocea dvs.?

Asta este o întrebare grea, pentru că aici este vorba de un proces osmotic. Un om bine pregătit tinde mereu spre a găsi punctul de echilibru între cele două componente. Acest echilibru trebuie să existe, pentru că altfel nu se poate. Mie îmi place foarte mult să gîndesc pe scenă. Să simt, dar şi să gîndesc. Unii spun că important este să simţi muzica pentru a o putea reda. Am întîlnit ambele variante. Dacă muzica este un limbaj, atunci cu cît îl stăpîneşti mai bine, cu atît mai simplu va fi pentru oameni să-l înţeleagă.

Pe ce criterii vă alegeţi repertoriul?

Îmi aleg piese care m-au impresionat pînă la lacrimi, piese triste sau care reprezintă o provocare din punct de vedere tehnic. De exemplu, piesa „Luiza“ am auzit-o pentru prima dată cînd ploua, eram tristă... Mă aflam în maşină cu Alex Mann, iar Alex, ca să toarne sare pe rană, mi-a spus: „Uite, îţi pun o piesă care o să-ţi placă. Trebuie neapărat s-o cînţi“. După ce am auzit-o, m-am pus pe plîns în şiroaie. Şi bineînţeles că am cîntat-o.

Vă preocupă scrisul?

Asta cu scrisul se întîmplă pentru că am constatat că de multe ori mă ajută să mă exprim mai bine decît cînd vorbesc. Cînd sînt tristă, scriu cel mai bine. Există o intenţie de roman, pe care l-am început acum cîtva timp. L-am trimis unui om, la părerea căruia ţin foarte mult şi care mi-a dat sfaturi foarte bune. Deci aceasta ar fi o premisă. Poezie nu am prea scris, dar, din ce-mi spune prietenul meu, romanul meu ar fi cam prea poetic. Cînd am să-mi cristalizez anumite lucruri şi o să am un discurs simplu şi clar, am să-l scriu pînă la sfîrşit.

Ce parte din dvs. reprezintă proiectele?

Proiectele pe care le gîndesc sînt cu oameni cu care comunic bine și care mă inspiră și mă stimulează. Acest lucru este important, pentru că pe scenă se produce o simbioză. Așa am avut, de exemplu un proiect care se numea Scribble cu Albert Tajti la pian, la Daniel Dumitrana contrabas și la Florin Romașcu la percuție. Proiectul mi-a revelat în parte motivul pentru care cîntam. Am înțeles ca muzica este felul meu și doar al meu, de a aduce multumire lui Dumnezeu, pentru tot ceea ce mi-a dat și continua să îmi dea. Gîndesc proiectele în funcție de oamenii cu care lucrez și de fiecare dată motivația trebuie să stea de la bun început în picioare. Un alt criteriu este acela al instrumentelor pe care le am la dispozitie. Dacă am bas și chitară merg într-o direcție, dacă am bas și pian, în alta. Fiecare proiect vorbește de stările prin care trec.

V-am ascultat vara trecută în Biserica din Brebu împreună cu Mircea Tiberian şi Liviu Butoi în Tarot Tales. Sinergia s-a produs pe cale cognitivă sau mai degrabă intuitivă?

Eu aș spune clar că pe cale intuitivă. Acești doi muzicieni se află pe un alt parcurs a dezvoltării, atît muzical cît și la nivelul comunicării. Ei comunică foarte bine între ei, atît perceptibil cît și imperceptibil. Sînt foarte foarte uniți, iar pentru mine a fost o provocare imensă să pot lucra cu ei. La început am avut o reticență uriașă și trebuie să-ți spun că nu a fost un proces care a mers din prima. Mai întîi am stat si am analizat ce a mers și ce nu a mers. Liviu este foarte metodic. Și Mircea este metodic, dar crezul lui este că trebuie să cînți cu sufletul, așa că mă trezeam cîteodată că-mi spunea: „E bine, dar n-ai fost sinceră. Mai încearcă o dată.” Deci unul îmi zicea ce trebuie să fac și altul cum trebuie să simt. Așadar cred că pot să spun că munca cu ei mi-a deschis și mintea și sufletul.

Ce proiecte aveţi anul acesta?

În curînd o să apară pe Discovery un documentar numit Out of Time, un experiment cu un grup de 14 artiști care au fost plasați pentru 4 zile în afara timpului. Este un proiect coordonat de un psiholog și de un antropolog, din care am făcut și eu parte. Am fost izolați timp de 4 zile într-un mediu lipsit de lumină naturală și de orice posibilitate de a măsura timpul. Ideea fiind de a observa cum se naște creativitate în absența coordonatei timp. În acest context am desfășurat diverse activități creative, nu numai cele predilecte artei fiecăruia, prin care ni s-a testat creativitatea în diverse momente ale zilei. Dacă ești o persoană artistică ai oricum o receptivitate mărită și vei găsi cu siguranță mai multe feluri de exprimare. Pe mine, ca artist, m-a bucurat să aflu că am cîntat pînă la 6 dimineața și că m-am trezit la ora opt proaspătă ca o viorea și m-am apucat să fac altceva. Pentru mine a fost extrem de important să-mi demonstrez că eu de dimineața pînă seara sînt muzician. Am luat niște decizii după acest experiment și pot să spun că m-a făcut mai puternică. Plus că am avut o interacțiune extraordinară cu ceilați participanți. La vară voi participa ca profesor jazz vocal la școală de vară la Cisnădioara, iar la toamnă intenționez să înregistrez un album de jazz într-un studio din Los Angeles împreună cu o trupă de muzicieni americani, care-mi sînt prieteni, printre care și Greg Johnson. Dacă mai rămîne timp aș vrea să fac o călătorie prin Europa.

Cum vă imaginaţi următorii zece ani?

Nu mă pot gîndi aşa departe. Ăsta este drumul... Înainte vreme, credeam într-o linie dreaptă care duce într-un punct fix. Acuma cred că drumul se construieşte în fiecare clipă şi direcţiile se schimbă atît de repede, încît nu am cum să construiesc pentru atîta timp. Ce pot să-ţi spun cu certitudine este că peste zece ani, fiica mea, Eva, o să aibă 12 ani şi că, dacă mă gîndesc aşa, e foarte interesant. Nu mă văd făcînd altceva decît muzică, fie că predau, fie că sînt pe scenă, iar planul concret este să trăiesc intens fiecare moment şi să-mi iau timp pentru lucrurile cu adevărat importante. Dacă peste zece ani o să pot să trăiesc liber, să iau decizii fără să rănesc pe nimeni în esenţă şi să fiu sinceră cu mine şi cu ceilalţi, atunci voi putea spune că m-am realizat. 

interviu realizat de Adriana CÂRCU 

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Uimirea unui german care a vizitat Bucureștiul: „Nu-mi vine să cred cât e de subestimat!”. Ce spune despre micii din Obor VIDEO
Thomas Wiede, un turist german pasionat de călătorii, a petrecut în această primăvară un weekend la București. Iar impresiile sale la superlativ despre capitala României au fost împărtășite și pe canalul său de YouTube, care are peste 11.000 de abonați.
image
De ce vor tot mai mulți români să revină acasă, după mulți ani de Germania. „Aici nici nu am unde să cheltuiesc banii”
O conațională care locuiește în Germania a transmis un mesaj devenit viral pe Tik Tok pentru românii care muncesc în străinătate. Românca îi sfătuiește să ia spontan hotărârea de a reveni în România, dacă în țară se simt cel mai bine, pentru că altfel se vor amăgi singuri la nesfârșit.
image
Rețeta lui Ceaușescu pentru a pune mâna pe putere în România. Cum a reușit un copil sărac să ajungă stăpânul țării
Nicolae Ceaușescu a fost modelul perfect de politruc oportunist. Așa cum arată biografia fostului dictator acesta și-a făcut culoar către putere prin șiretenie, exploatând momentele prielnice, făcându-și loc cu coatele atunci când a fost nevoie.

HIstoria.ro

image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.
image
Cadoul de nuntă primit de Zoia Ceaușescu de la părinți
Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventas Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți.
image
O tentativă de sinucidere în închisoarea Pitești: Povestea dramatică a lui Nicolae Eșianu
Nicolae Eșianu s-a născut la Cluj în 1923. Tatăl, director la Banca Ardeleană, iar mama, profesoară. Școala primară o face la Sibiu și apoi Liceul Militar la Târgu Mureș. În 1942 își dă bacalaureatul la Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu.