Muzeul de ieri şi publicul de azi

Oana Maria NICUŢĂ, Cristian NAE
Publicat în Dilema Veche nr. 640 din 26 mai - 2 iunie 2016
Muzeul de ieri şi publicul de azi jpeg

După mai bine de 50 de ani de la primele articole românești despre importanța sondării opiniei publice ca instrument important de lucru al muzeografului, nu doar că publicul este unul complet diferit, dar și metodele de mediere pe care muzeografii le pun la îndemîna vizitatorilor ar trebui să se afle într-o perpetuă schimbare și îmbunătățire. În muzeele de artă avem însă o constantă – colecțiile permanente de lucrări. În România, în cea mai mare parte a lor (peste 90% din cazuri), acestea conțin lucrări care aparțin patrimoniului de artă modernă română, cuprinsă cronologic, în spațiul autohton, cîndva între sfîrșitul secolului al XIX-lea și anii ’90 ai secolului trecut.

Dacă, din punct de vedere al achizițiilor publice, Muzeul Național de Artă Contemporană din București a mai beneficiat de fonduri pentru acumularea unui fond de lucrări ale artiștilor contemporani, celelalte muzee de artă din țară cel mult și-au mai consolidat cu cîteva piese colecția, și așa consistentă, de artă modernă. Fie că este vorba despre lucrări de artă românească sau de artă europeană, patrimoniul național este constituit în prezent în majoritate din opere de artă aparținînd modernității. De la Muzeul Național de Artă al României la muzeele de artă din centre regionale precum Iași, Cluj, Sibiu sau Timișoara, și pînă la muzee de dimensiuni mai reduse, precum proaspăt restauratul Muzeu de Artă din Craiova, toate aceste instituții publice de artă se pot lăuda cu un fond consistent de lucrări de artă modernă.

Astfel, din partea muzeografilor sau a curatorilor care lucrează în aceste instituții publice, se pot observa două tendințe: în cea mai mare parte, se perpetuează de la o generație la alta o minimă implicare curatorială, păstrînd cîteva informații sumare despre lucrările din colecție, care sînt reluate și prezentate publicului cu modificări nesemnificative. În cazurile fericite, dar rare, putem asista la un interes crescut pentru crearea și promovarea unei noi viziuni asupra aceleiași colecţii, viziune care să aibă în centrul său pe de-o parte publicul, iar pe de altă parte – racordarea lecturii operelor de artă din perspectiva noilor metode de înțelegere a istoriei artei.

După aproximativ opt ani de restaurare, clădirea Palatului Culturii din Iași, care găzduiește Complexul Muzeal Național Moldova, s‑a redeschis. Odată cu ea au fost redeschise doar, prin expoziții temporare sau itinerante, cele patru muzee din palat (Istorie, Știință și Tehnică, Etnografie, și Artă). Aşteptările publicului au fost numeroase, demonstrate și de afluența mare a numărului de vizitatori (peste 10.000 de persoane au beneficiat de intrare gratuită în 27 aprilie). Cu siguranță, fascinația principală a reprezentat-o noua formă prin care s-au pus în valoare aspectele arhitecturale propriu-zise ale clădirii Palatului, a căror valoare rămîne de netăgăduit. Lucrările de restaurare, desfășurate cu precizie și atenție în acest răstimp, au reușit, prin raportarea conștiincioasă la formele originale, să scoată la iveală o bogată colecție de motive decorative, picturi murale, reliefuri detaliate, care aduc prețiozitate arhitecturii neo-gotice impunătoare.

Din păcate, această fascinație a umbrit însăși funcționalitatea actuală a clădirii – aceea de a adăposti muzeele mai sus menționate. Expozițiile ocazionate de redeschiderea Palatului sînt doar temporare – lucru subliniat deseori prin mijloacele de promovare ale evenimentului, ele aducînd la lumină doar piesele funcționale sau deja restaurate. Tocmai aici rezidă și problema: ce viziune vor urma să aibă colecțiile permanente? Există un minim echilibru între concepția curatorială a colecției permanente – care ar urma să afirme misiunea și ideologia muzeului, oricare ar fi ea – și expozițiile temporare – specifice muzeului contemporan, pentru care caracterul temporar și procesual al expunerii ar reprezenta, potrivit lui Boris Groys, cea mai adecvată formă de manifestare? Și ce tip de istoricitate pun în joc aceste colecții? Cui și mai ales cum i se adresează?

Cum nu intră în competența noastră să discutăm despre alte muzee, ne vom limita la situația ambivalentă din Muzeul de Artă din Iași, care a propus trei expoziții. Una dedicată artiștilor ieșeni, contemporani, dar mai degrabă moderni în viziune – singurul sens în care selecția operată poate fi considerată contemporană rezidînd în faptul că artiștii respectivi sînt încă în viață sau activi după 1989. Din această expoziție lipsesc unele nume importante pentru scena de artă locală, dar mai cu seamă se remarcă reducerea sa la un mediu privilegiat (pictura) și absența aproape totală a fotografiei, a artei video sau a noilor media, din viziunea muzeului asupra contemporaneității, transformat astfel într-o simplă pinacotecă.

O a doua expoziție este dedicată maeștrilor interbelici. Deși ar fi trebuit să fie un pariu sigur, prin calitatea indubitabilă a lucrărilor expuse, și aceasta stîrnește unele nedumeriri: ce sens mai are astăzi recursul la modelul maestrului (termen prezent în titlul expoziției), cînd discipolii aproape că au pierit? De ce să perpetuăm retorica capodoperei și cronologia liniară (aparent, obiectivă) cînd se cunoaște bine că ambele sînt modalități de promovare a unei viziuni progresiste despre societate de dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial? Și, mai ales, mai este muzeul astăzi acel templu al artei în care valorile sînt amplasate într-o suverană indiferență față de societatea actuală și plutesc în spațiul alb, atemporal, artificial constituit de pereții muzeului?

Ce își propun astăzi să fie muzeele românești de artă și ce ar trebui ele să fie? Mai există școli naționale, mai are sens să le perpetuăm? Cui se adresează muzeografii, și ce ar trebui să învețe publicul dintr-o asemenea expoziție care prezintă o parte din colecția permanentă (ea însăși o denumire ce se cere chestionată), în măsura în care plecăm de la premisa că muzeul contemporan mai poate avea funcția educațională pe care și-o asuma altădată în peisajul cultural fragmentat în care ne situăm astăzi? Acestea sînt cîteva întrebări pe care organizatorii viitoarei colecții permanente vor fi nevoiți să și le ridice, în măsura în care doresc ca succesul popular al instituției să fie, la rîndul său, permanent.

Poate cea mai interesantă dintre toate aceste trei expoziții rămîne, astfel, cea dedicată unui proiect în derulare, destinat medierii informatizate și interactive a patrimoniului de artă din cadrul Muzeului. Derulat începînd cu anul 2014, acest proiect presupune un parteneriat important între trei instituții din Iași: Complexul Muzeal Național Moldova, Universitatea de Arte „G. Enescu“ și Institutul de Chimie Macro-Moleculară „Petru Poni“, alături de o firmă de IT – Romsoft SRL, care și-au propus obținerea unei noi platforme de mediere, racordată la standarde contemporane internaționale. Scopul proiectului este de a crea un sistem inovativ de mediere artistică interactivă, destinat valorificării patrimoniului de artă al muzeelor din România. Acest sistem se dorește a fi adaptat noilor forme de consum și de comportament cultural și pornește de la premisa că publicul nu este o masă uniformă de cetățeni căreia îi sînt servite o sumă de informații standardizate, mai mult sau mai puțin detaliate, despre o lucrare de artă.          

Sub sintagma de „public“ regăsim o serie întreagă de oameni de vîrste diferite, preocupări diverse, pregătire intelectuală variată, cu motivații diferite de a vizita instituția – în persoană sau de la distanță, în mod virtual. Importanța acordată publicului și experienței sale trebuie să fie o preocupare constantă a muzeografului (redus în România la această denumire în absența din nomenclatorul de meserii a denumirii de curator). Cel mai adesea, muzeografii, îndeosebi cei din muzeele mai mici, se preocupă de expunerea în condiții optime a unei sume de lucrări din colecția proprie. De la ghiduri audio pînă la cele video sau cele virtuale, toate marile muzee își adaptează astăzi comunicarea și retorica la cerințele unei interacțiuni tot mai intense între public și vizitatori.

Versiunea ieșeană este construită bazîndu-se pe o selecție de opere de artă din perioada modernă a artei românești aflate în patrimoniul Muzeului de Artă din Iași. Acestea au fost expuse, împreună cu două dispozitive media, o tabletă și un smartphone, într-una din nou renovatele săli ale muzeului. În acest fel, publicul are posibilitatea să experimenteze în mod direct întreg sistemul. Spre deosebire de modelul educațional al celor mai multe muzee, care impun comunicarea unidirecțională a discursului despre operele de artă, acest sistem oferă o pluralitate de perspective. Printre caracteristicile sale principale se numără faptul că permite accesul atît din rețeaua proprie a muzeului, cît și din exteriorul său; simulează un tur virtual al colecției, unde navigarea poate fi făcută în funcție de nivelul de interes, vîrstă (tururi simplificate pentru copii) etc.; facilitează accesul la informații (inclusiv pe bază de Quick Response Code) și pentru utilizatori care folosesc un dispozitiv mobil; permite interacțiunea cu publicul larg, colectarea de informații prin etichetare socială (social tagging) și chestionare de măsurare a gradului de satisfacție.

Din punct de vedere al impactului social, categorii diversificate de public beneficiază astfel de un sistem care face accesibile colecțiile muzeului. Vizitarea clădirii muzeului oferă experiența utilizării tehnologiei de către categoriile sociale defavorizate, în timp ce vizitarea virtuală permite accesul la colecțiile muzeului celor aflați în imposibilitate fizică sau economică de a se întîlni în mod direct cu operele. Din punct de vedere cultural și educațional, SIMAP corespunde noilor tendințe în studiile muzeale privind orientarea către vizitator, dezvoltarea online a colecțiilor, sporirea gradului de interacțiune cu vizitatorul. Totodată, aplicația mobile răspunde provocărilor provenite din domeniul pedagogiei artistice privind metode interactive de învățare.

Chiar dacă patrimoniul acestui muzeu este același, cu posibilități minime de îmbogățire, dată fiind situația financiară precară, similară multor altor muzee din România, interesul constant al muzeografilor și al curatorilor din cadrul unui muzeu trebuie să consiste într-o permanentă adaptare la cerinţele unui public tot mai variat, mai fragmentat și mai dinamic. Căci singura modalitate de a depăși provincialismul o reprezintă interconectarea, deschiderea unor noi rute de comunicare și de schimb cultural. De altfel, metropola modernă a devenit „centrală“ în geografia culturală, îndeosebi prin capacitatea sa de a conecta culturi și reprezentanți ai diasporei, spre deosebire de orașul „periferic“, marginal, autosuficient (și, desigur, economic precar). Dacă muzeul actual, chiar și cel de artă, dorește să redevină important măcar pe plan regional, și totodată relevant pentru comunitatea sau comunitățile în raport cu care se situează ca instituție de interes public, el trebuie să înțeleagă că perioada elitistă în care simpla sa existență monumentală era suficientă pentru a-l legitima (prin valoarea inerentă a colecției îngrijite) a trecut. Statutul de instituție publică se recîștigă astăzi permanent. De acum, e vremea ca o colecție să devină cu adevărat patrimoniu, tocmai în măsura în care este amplasată ca un bun comun în spațiul public, o arhivă cu care să putem construi împreună prezentul și viitorul. Acest model este oferit de Claire Bishop în cartea sa – recent tradusă în limba română la Editura Idea –, Muzeologia radicală, pornind de la exemplul Muzeului „Reina Sofia“ din Madrid. De ce n-am proceda și noi astfel cu patrimoniul acelor muzee considerate peiorativ „de provincie“, format din lucrări care au fost odată contemporane, redîndu-le, astfel, modernitatea?  

Oana Maria Nicuță este lector la Universitatea de Arte „G. Enescu“ din Iași, unde predă istoria artei moderne și istoria designului.

Cristian Nae este conferențiar la Universitatea de Arte „G. Enescu“ din Iași, unde predă teorie critică, studii vizuale și metodele istoriei artei.

Foto: I. Truscan

landscape 1 febr jpg
UN TRIO DE COMPOZITORI, UN TRIO DE MUZICIENI și UN FLAUT DE AUR
Primul concert al lunii februarie (miercuri, 1 februarie 2023) la Sala Radio propune publicului un trio de mari compozitori – MOZART, BACH și MENDELSSOHN – alături de un trio de apreciați muzicieni români.
p 8 2 foto C  Hord jpg
George Banu
De aceea, textele lui George Banu nu doar informează, ci formează. Cititorul îi va rămîne mereu dator, iar Dilema veche îi va rămîne mereu recunoscătoare.
981 16 coperta1 jpg
Retrospectiva anului poetic 2022
În concluzie, aș adăuga că e îmbucurătoare această diversitate de tonuri și de voci din poezia românească de azi.
p 17 2 jpg
Lup singuratic
The Card Counter, cel mai recent film al lui Paul Schrader, demonstrează cît de ușor am ajuns să folosim termenul de „bressonian” pentru a descrie în viteză orice film care promite interpretări minimaliste și o anume reticență pentru spectacol.
981 17 Breazu jpeg
No fun
Aici e Iggy dorindu-și și nereușind să-l imite pe un alt Iggy, cel dintr-o altă eră.
981 21 Iamandi jpg
Revoluția română, între previzibil și spontan
Pe această pantă a căzut comunismul, și cu toate că pare a se sfîrși brusc în 1989, parcurgerea ei a durat aproximativ douăzeci de ani.
MRM 7ian12feb vertical jpg
„Moștenitorii României muzicale”: Violin in love cu Valentin Șerban și Daria Tudor
Pentru îndrăgostiții de muzică, un recital-eveniment la Sala Radio susținut de violonistul Valentin Șerban, cîștigătorul Concursului Enescu – ediția 2020/2021, și pianista Daria Tudor: „Violin in love”.
AFIS 27 ian 2023 Sala Radio jpg
Soprana Valentina Naforniță - invitată specială la Sala Radio
Soprana VALENTINA NAFORNIȚĂ, aplaudată pe scena marilor teatre lirice ale lumii – de la Staatsoper (Viena), Opéra national de Paris, Opéra de Lausanne, Théatre des Champs-Elysées (Paris) sau Teatro alla Scala (Milano) - este invitată specială pe scena Sălii Radio.
George Banu jpeg
George Banu (1943 – 2023)
Pentru mai mult de un deceniu, George Banu a fost unul dintre cei mai valoroși colaboratori permanenți ai revistei noastre.
lanscape Sala Radio Tetrismatic png
Muzica creată ca niște piese de tetris: „TETRISMATIC”, un concert ca o aventură sonoră și vizuală
Joi, 26 ianuarie 2023, de la 19:00, Sala Radio va fi scena evenimentului „TETRISMATIC - Enjoying the Game of an Unexpected Journey”, în care saxofonistul CĂTĂLIN MILEA și invitații săi vor susține o „călătorie muzicală ca un joc”
Idei pentru weekendul prelungit  Sursa imagine Opera Comica pentru Copii jpeg
Reprezentații suplimentare programate pentru musicalul ,,Sunetul Muzicii”
La cererea publicului, pe 21 și 22 ianuarie 2023 au fost programate două reprezentații suplimentare ale musicalului „Sunetul Muzicii”, în regia lui Răzvan Mazilu.
p  16 Benjamin Labatut WC jpg
Spre abis
Pe scurt, Labatut ne oferă o ficționalizare a formulării Principiului Incertitudinii și a Interpretării Copenhaga.
980 17 DN83 foto Denisa Neatu jpg
Două povești (nu doar) de dragoste
Ceea ce funcționează aici însă este dinamica coregrafică și ideea individului ca rezultantă a mediului și a istoriei.
Joaquín Sorolla, Odalisca, ulei pe pânză, 1884 (afis) jpg
Art Safari va fi deschis tot anul: 3 ediții în 2023 - Primul sezon începe în 10 februarie și aduce mult-așteptata expoziție retrospectivă a unui mare modernist român – Ion Thedorescu-Sion, Impresionism spaniol, Prix Marcel Duchamp și Young Blood-ul d
Primul sezon celebrează 140 de ani de la nașterea lui Ion Theodorescu-Sion (1882-1939), maeștrii picturii spaniole, de la Academism la Impresionism, printre care celebrul „Maestru al luminii” - Joaquin Sorolla.
p 15, Munch, Tipatul jpg
Coșmar, Țipăt și Mozart
Füssli nu pictează o scenă erotică, ci o experiență mnemonică sau onirică. Fără cenzură, dăruire completă. Aceasta-i sursa coșmarului.
979 COPERTA 16 sus BAS png
Modificare și aliniere
Romanul este atît un traseu spre adevăr, cît și o continuă negare a acestuia.
979 COPERTA 16 jos Marius jpg
Obsesie, pasiune, durere
Sacrificiul şi durerea, dragostea şi moartea sînt, astfel, modelele simbolice pe care ţesătura scrisului Zeruyei Shalev le întinde peste această poveste despre iluzie, împlinire şi eliberare.
p 17 jpg
Două debuturi importante disponibile online
Două dintre cele mai importante filme lansate în 2022, EO și Crimes of the Future, aparțin unor octogenari. Lucru care m-a inspirat să profit de un foarte util program curatoriat de platforma MUBI.
979 17 Biro coperta1 jpg
Filiera basarabeană
Nu cred că am dus vreodată lipsă de dive în cultura noastră pop – înainte de ’90, Angela Similea ori Corina Chiriac dominau preferințele și colecțiile de discuri Electrecord, dominație de gen ce s-a păstrat și în anii ’90
979 22 coperta1 jpeg
Rushdie neînțelesul
El însă a ajuns în această situație pentru că nu a avut cum să fie altfel decît el însuși.
p 23 Fiinta retractata si refractata, spionata de constiinta sa, 1951 jpg
Victor Brauner – Retractarea sau „retragerea în sine“
Prin reinstaurarea imaginilor mitice, căderea este „răul eliberator“ care conduce la obţinerea elixirului vieţii (Gershom Scholem, La Kabbale et sa symbolique, Payot, Paris, 2003).
Afis Lettre jpg
De Ziua Culturii Naționale, dezbatere despre viitorul presei culturale tipărite, organizată de ICR prin Centrul Național al Cărții
Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, duminică, 15 ianuarie 2023, de la ora 16.00, la Seneca Anticafe (str. Arhitect Ion Mincu 1), va avea loc o întîlnire cu tema Presa culturală: schițe pentru un viitor posibil
Afis 13 ian 2023 Sala Radio jpg
Concert de Ziua Culturii Naționale la Sala Radio
Vineri, 13 ianuarie 2023 (de la 19.00), primul concert al noului an pe scena Sălii Radio va fi prezentat cu ocazia Zilei Culturii Naționale și se va desfășura sub bagheta lui ADRIAN MORAR, dirijor al Operei Naționale Române Cluj-Napoca.
MRM ian15 2023 portrait jpg
„Moștenitorii României muzicale”: turneu susținut de pianista Kira Frolu
Câștigătoarea bursei “Moștenitorii României muzicale” – ediția 2022, va susține o serie de recitaluri-eveniment ce vor avea loc la Brașov, București și Timișoara

Adevarul.ro

image
Cea mai coruptă țară din UE. România, în top 3
Raportul Transparency International reflectă modul în care este percepută corupția din sectorul public din 180 de state și este făcut prin acordarea de puncte.
image
Un ieşean, obligat să plătească facturile unei case în care nu mai locuieşte de 8 ani
Un bărbat din Iaşi s-a trezit cu o surpriză neplăcută, când a aflat că trebuie să plătească facturile noilor proprietari ai casei în care nu mai locuieşte de opt anI. Acest lucru s-a întâmplat pentru că noii locatari nu au transferaT contractul pe numele lor.
image
Vietnamez filmat la Cluj cum jupoaie un șobolan. „Capturează ilegal și mănâncă tot ce mișcă” VIDEO
Un vietnamez a fost filmat în incinta unei fabrici din Cluj-Napoca pe când jupoaie șobolani. Clujeanul care a făcut publică filmarea susține că acesta face parte dintr-un grup de vietnamezi care vânează și mănâncă tot ce prinde: șobolani, păsări, iepuri.

HIstoria.ro

image
Reglementarea prostituției în București, la sfârșitul secolului al XIX-lea
Către finalul secolului al XIX-lea, toate tentativele întreprinse pentru a diminua efectele prostituției prin regulamente, asistență medicală și prin opere de binefacere nu dădeau rezultatele așteptate, mai ales în ceea ce privește răspândirea bolilor venerice.
image
Caragiale: un client râvnit, dar un cârciumar prost VIDEO
Caragiale: un client râvnit, un cârciumar prost
image
Anul 1942, un moment greu pentru Aeronautica Regală Română
Anul 1942 a însemnat pentru Aeronautica Regală Română, ca de altfel pentru toate forțele Armatei române aflate în zona de operațiuni, un moment deosebit de dificil.