Murmur de Mircea Pricăjan - fragment

20 martie 2023
image

Mircea Pricăjan

Murmur 

roman, Editura Humanitas, colecția 821.135.1 – Scriitori români contemporani

„Romanul lui Mircea Pricăjan pune în discuție ideea memoriei înșelătoare, a amintirii care mistifică în aceeași măsură în care pare să și explice corespondențele dintre un trecut aluvionar și un prezent continuu și haotic. Prin rememorare, totul devine poveste, iar din acest murmur al unui timp uitat și retrăit cresc, pe nesimțite, destinele mărunte ale celor nu întotdeauna dispuși să accepte istoria mare, rostogolitoare, anihilantă.“ — DAN-LIVIU BOERIU

„O dimensiune specifică întregii proze scrise de Mircea Pricăjan e vizibilă în Murmur: recuperarea unor spații ale purității, în încercarea de a conferi un minim contur preajmei, se transformă mereu într-o anxioasă melancolie. Aparenta inocență a amintirilor aduce cu sine barbarii aproape cristaline, memoria nemaireprezentînd nici suport și nici refugiu. Cartea e o demonstrație că nimic nu poate fi mai deformant, mai parazitar decît propria memorie.“ — MIRON BETEG

Fragment

    Din nou în fața caietului ăstuia. Vremea confesiunilor. Noaptea tîrziu, în apartamentul meu strîmt ca un gînd negru. Departe, prea departe de casă. Dar numai pentru încă o zi.

Am hotărît să dau bir cu fugiții. M‑am gîndit îndelung, m‑am mustrat și m‑am certat și mi‑am zis că nu mă recunosc. M‑am amenințat că voi uita de mine, că nu merit să mă mai văd la față. Sînt un laș. Știu asta, o vor spune toți. Sau măcar o vor gîndi. Nu‑i condamn. Ar trebui să lupt, să fac dreptate, să scot adevărul la lumină. Asta face un jurnalist. Mai ales cît luptă pentru unul de‑ai lui. Un coleg, un confrate, un prieten. Silvio. Ar trebui să nu am odihnă, să fiu ca un cîine turbat, să sap pînă‑mi rup ghearele în pămînt, să urlu și să mușc. Știu asta. Știu. Silvio trebuie răzbunat, memoria lui se cere onorată‑n felul ăsta. O cruciadă ar putea să înceapă. Dar nimic din toate astea nu se va întîmpla. Sandu ne‑a adunat în camera de ședințe și ne‑a spus‑o clar. „Ne pare rău, e revoltător, e strigător la cer“, a zis și n‑o zicea doar așa, era sincer, aproape plîngea. „Nu putem face nimic, oameni buni. Nu putem! Să nu vă treacă prin cap vreo prostie. M‑auziți?“ Nimeni nu s‑a împotrivit. Am strîns toți din dinți și am tăcut. Încă un moment de reculegere. Ce voia să spună șeful nostru era că n‑are nici un rost să încercăm. Fusese un mesaj. Trebuia să fim înțelepți, să‑l înțelegem. Asta era limita. S‑o recunoaștem și să mergem mai departe. Să ne facem meseria, să ne documentăm și să fim combativi, să nu iertăm… nimic. Cu unele excepții, se‑nțelege. Ca să ne fie bine, ca să nu ne fie rău. Ce să faci, n‑ai ce să faci. Move on. Toți am înghițit în sec, înțeleseserăm.

Dar eu nu pot să fac asta. Nu pot să merg mai departe ca și cînd nimic nu s‑ar fi întîmplat. Nu pot să‑mi fac meseria în continuare în condițiile astea. Am nevoie măcar de iluzia că nu există limite. De inconștiența asta. Dacă ar fi să continui, ar trebui să‑mi recapăt inconștiența. Iar asta acum nu se mai poate. Problema e că mă recunosc prea mult în Silvio. Și știu că pînă la urmă aș sfîrși ca el.

Așa că plec. Fug. Întorc spatele și fug. E rușinos, dar e sănătos. O fac împotriva credinței mele, mă despart de bună parte din cine sînt făcînd asta, știu bine și accept. Pentru că nu contez doar eu. Nu sînt un haiduc hălăduind prin munți, să fac dreptate de dragul dreptății. Sînt un om între oameni, vorba aia, și am datorii față de unii dintre ei – cei mai dragi. Lumea lor n‑are nevoie de un martir. 

Mă gîndesc la Fanny și mă gîndesc la Tavi. Mă gîndesc acum, singur în Bucureștiul ăsta străin, la tot ce am lăsat acasă. E un gînd cald, odihnitor. În el se poate respira. Am început să mă uit la ei cu alți ochi încă de acolo, din Bruchlins, cînd ne‑am întors din uriașul oraș al berii, după mesajul lui Sandu. Poate că de atunci am știut că altă cale nu există. Că doar asta pot face. Să renunț la tot. Să vin acasă și să‑mi regîndesc viitorul. Asta dacă mai vreau să am unul. Poate că atunci a încolțit gîndul.

E ciudat că pot privi asta cît de cît senin acum. Am trecut prin toate stările în ultimele săptămîni, dar cumva mă așteptam să ajung la limanul ăsta. Ca atunci cînd strîngi din buze și din ochi, cînd îți ții respirația convins că nu mai e mult, încă vreo cîteva bătăi de inimă și vei ieși din foc și din fum. Totul e să te miști, să pui un picior înaintea celuilalt și să nu renunți la convingerea ta. (Oare cîți au trăit cu speranța asta pînă în ultima clipă în infernul de la Colectiv?) Acum sînt la margine, am ieșit la loc liber și vreau să fug. Pot s‑o fac, trebuie să las în urmă pădurea‑n flăcări. Ard acolo ani întregi, decenii cu oameni și întîmplări, bucurii și frustrări, naivități și cinismul cel mai odios. Aud cum trosnește totul în spate, simt dogoarea. Aș minți să spun că nu mă ispitește, îmi cunosc firea bătăioasă. Dar acum e prea mult, pericolul e prea real, e sufocant și implacabil. Am ajuns la „mijlocul drumului vieții mele“, ar fi timpul să‑mi vină mintea la cap. 

Mîine plec acasă. N‑am să mai fac jurnalism niciodată. Nici n‑aș avea cum… Nu acolo, nu eu, acum sau mai tîrziu. Nu știu ce altceva voi face. Îmi vine să fug și mai departe, odată ajuns acasă. Să îi iau pe Fanny și pe Tavi și să continuăm fuga împreună. Să ne mutăm undeva la țară, de ce nu? Poate să ridicăm o casă cu mîinile noastre. Să facem singuri totul, chiar și cărămizile. O casă simplă cu o curte mică și o grădină cît doar pentru noi. Și poate chiar aș face‑o, la altceva nu mă pot gîndi acum, dacă n‑ar însemna să cer prea mult în primul rînd de la Tavi. El are alte nevoi acum, la șaptesprezece ani. Nu vreau să i le iau din față. Din viață. Încă puțin, doi ani și va apuca singur pe drumul lui. Poate chiar în altă țară, cum spune că‑și dorește. Și are șanse, e talentat la computerele lui, vor fi destule facultăți străine care să‑l primească. Atunci, rămași doar noi, Fanny și cu mine, doar atunci poate ne vom duce în exilul nostru, în exilul meu. Și între timp? Nu știu încă, îmi vîjîie capul de gînduri, simt că amețesc. Sigur e doar că mîine plec acasă.

Azi mi‑am depus demisia. Fără preaviz, am scris‑o și am semnat‑o și i‑am băgat‑o lui Sandu sub nas fără nici un cuvînt. S‑a uitat la mine cu reproș, cu sinceră părere de rău. „Să știi că înțeleg“, a zis. Mi‑am dat seama că poate ar fi vrut să facă și el același lucru. „Nu vreau nici o ședință de adio“, l‑am informat. Colegii n‑ar fi fost la fel de înțelegători. Ei cred că pot merge mai departe, poate unii speră să rezolve ceva. Sînt mai tineri, au tot dreptul. N‑aș fi vrut să scap față de ei vorbe necugetate. Mai bine să plec seara de la redacție cum am venit dimineață, cum am venit în fiecare dimineață în ăștia doi ani, salutîndu‑i pe toți ca și cînd mîine‑ar fi o nouă zi în care o vom lua de la capăt. „Bine“, a zis Sandu și s‑a ridicat în picioare în spatele biroului său. A dat să iasă, să vină la mine, s‑a răzgîndit. A întins doar mîna și eu i‑am strîns‑o. „Îmi pare rău că te pierdem. Acum aveam nevoie de tine mai mult ca oricînd.“ „Știu“, am zis. Am vrut să‑mi explic gestul, am bolborosit un început de frază, m‑am oprit. Nu avea nici un rost. Sandu înțelesese deja. „Lasă, e mai bine așa“, am spus, lăsînd privirea în pămînt. „Să ai grijă de tine. Și să ai grijă de oamenii tăi.“ N‑am spus‑o cu reproș, sper că n‑a sunat așa, dar nici n‑am fost în stare să ridic ochii spre el. I‑am lăsat mîna, m‑am întors și am ieșit din biroul lui înainte să apuce să dezvolte subiectul. Nu știu dacă ar fi făcut‑o, oricum.

N‑am adunat multe cît am stat aici. Tot ce am cumpărat cu timpul am dus sau am trimis acasă. Am ținut doar cărțile. Iar acum astea sînt deja în portbagaj, le‑am coborît înainte să se întunece. A rămas geamantanul mare cu haine. E gata făcut, așteaptă la ușă. O să încerc să dorm cîteva ore, e trecut de unu acum, și sper să plec în zori. Distanța nu e mare, puțin peste cinci sute de kilometri, dar drumul e lung. Așa cum încă sînt și cele mai scurte drumuri în țara asta. Voi ajunge probabil spre seară. Va fi o surpriză. Nu mi‑am anunțat venirea. Fanny nu știe ce hotărîre am luat. Se va bucura, sînt sigur. Ideea mutării cu serviciul la București n‑a încîntat‑o. Dar m‑a înțeles, era pasul pe care simțeam că trebuie să‑l fac în carieră. Ca un fel de promovare. Se va bucura că vin acasă definitiv. Nu cred că‑i voi da toate detaliile, sper să nu fie nevoie. „Vreau să fac o schimbare“, îi voi spune și ea mă va ajuta să aflu ce înseamnă asta. M‑a ajutat întotdeauna. Mi‑a fost…

Ajunge. Am nevoie de somn. Mîine voi străbate toată țara. Trebuie să plec devreme dacă vreau ca la mijlocul drumului să fac un mic ocol. O oprire de măcar o oră. Aștept asta de prea mult timp, am amînat destul. Acum e timpul, acum sînt pregătit.

Catre mine afiș spectacol jpg
Spectacolul „Către mine” de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” închide ediția a șasea a atelierelor de scris pentru adolescenți organizate de Control N
Asociația Culturală Control N și elevii Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” (Trupa As) vă invită la spectacolul de teatru „Către mine“.
featured image (5) jpg
Povestea ascunsă a Palatului Versailles: De la o cabană de vînătoare la un obiectiv turistic impresionant
Pornind de la o cabană de vînătoare, Palatul Versailles s-a transformat în unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din Franța.
poster Dry Cleaning 31 05 jpg
Curățătoria punk
Post-punkerii britanici Dry Cleaning (left-field art rockers sau spoken-word punkers, cum au fost ei descriși de presa muzicală) vor concerta în premieră la București, miercuri, 31 mai, după ora 20:00, la Control Club.
998 16 coperta 1 jpeg
Nebănuite sînt căile prozatorului – de la experimentul burlesc la policier –
Dacă şi-a propus să angajeze energii cinegetic-detectivistice, atunci Femeia de marţipan e un roman detectivistic ratat, în opinia mea.
p 17 jpg
Pîntecul lumii
Cu un ochi la spiritualitate și celălalt la cinema
998 17 audio cover jpg
Levant la Gărîna
Ibrahim Maalouf, cîndva un promițător talent în jazz, e pe cale să devină un superstar world music după nominalizarea Grammy
comunicat institutul cervantes omagiu mircea cartarescu jpg
Mircea Cărtărescu, omagiat la Institutul Cervantes din București
Cu prilejul decernării Premiului FIL pentru Literatură în Limbi Romanice, ediția 2022, în cadrul celei de-a 36-a ediții a celui mai mare tîrg de limbă spaniolă.
Apa lacului nu e niciodata dulce jpg
Apa lacului nu e niciodată dulce - fragment
Acel împreună mă înghite ca o închisoare, e un noi în care nimeni nu m-a întrebat dacă vreau să locuiesc.
2nd NEW draft poster FINAL med jpg
Ultimele zile de înscrieri la New Draft, rezidența în care îți scrii propriul scenariu de lungmetraj și lucrezi cu producătorii Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana
”Prezența producătorilor Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana este cadoul nostru de mijloc de drum pentru participanți.
997 16 Bilete de sinucigas jpg
Groaznica sinucidere din strada Micsandrelor
Aș fi preferat ca Bilete de sinucigaș să fi avut pur și simplu paginile albe
p 17 2 jpg
Puncte de vedere
Între David Cronenberg și Michael Mann, acest thriller turcesc sună prea adevărat
997 17 Breazu jpg
După 29 de ani
Fuse, noul album al duo-ului britanic, merită o inimioară roșie – „What is left to lose? / Nothing left to lose”.
997 21 Iamandi jpg
Evadările de la Auschwitz
Jonathan Freedland sugerează că Rudolf Vrba și Alfréd Wetzler au fost primii evrei care au reușit să evadeze de la Auschwitz.
Book cover jpg
copertă Murmur jpg
Dincolo de bine și de rău
Bun, în tot cazul, ușor melancolic, ușor retro, noul roman al lui Mircea Pricăjan e o meditație la sensurile încurcate ale istoriei.
996 17 Eroine jpg
Cîteva ipostaze feminine în teatrul recent
O mutație subtilă s-a produs în teatrul românesc în ultima vreme: perspectiva feminină este integrată tot mai des în spectacole și recunoscută subliminal ca parte din standardul scenic.
p 23 2 jpg
Daniel Spoerri – Noul Realism, EAT ART și „tablourile-capcană“
În acest an, între 19 și 28 mai, are loc la Romaero Băneasa un nou tîrg internațional de artă contemporană, MoBU.
GR Headshot   Credit Andrew Macpherson jpg
Actorul Geoffrey Rush vine la TIFF.22
Strălucire va avea o proiecție specială la TIFF, în prezența actorului.
Mostenitorii 13mai landscape 1080 jpg
“Moștenitorii României muzicale”: recital-eveniment susținut de pianistul George Todică, laureat al Concursului internațional “George Enescu”
George Todică va interpreta un program cu opusuri celebre semnate de Enescu, Ravel, Rahmaninov și Chopin.
995 16 coperta1 jpg
Kituri de supraviețuire
Toate cele trei poete înțeleg poezia ca pe o formă subtilă de diversiune.
p 17 2 jpg
Post-traumă
În definitiv, totul e filmabil.
995 17 Biro coperta1 jpg
Live în Control
Mai interesant decît limbajul sărac al versurilor, care ar fi familiare unui psihoterapeut de liceu.
995 21 Iamandi jpg
Ordinea închisorilor
În cele mai multe situații, acești intelectuali au făcut mai întîi o închisoare fascistă și apoi una comunistă.
Vizual general Conferințele Despre lumea în care trăim jpg

Adevarul.ro

image
Preotul care a jignit iubitorii de animale primește replica unui călugăr: „Ele nu l-au izgonit pe Iisus“
Mesajele publicate de preotul Matei Vulcănescu despre iubitorii de animale au stârnit controverse. Un călugăr de la Schitul Straja din Hunedoara arată de ce animalele trebuie iubite și nu disprețuite.
image
Fetiță lăsată de părinți în apă fierbinte, moartă în chinuri. Soții criminali au contestat arestarea
Doi soți din Călărași au fost trimiși în judecată pentru omor calificat, pentru că și-au lăsat fiica de 2 ani și 10 luni să moară în chinuri. În rechizitoriul procurorilor se menționează că fetița s-a aflat în agonie timp de mai multe ore.
image
Cum sunt relațiile în care femeia e mai în vârstă decât bărbatul
Într-o lume încărcată de prejudecăţi, rolul bărbatului într-o relație de cuplu este văzut ca fiind acela de a oferi protecție și stabilitate familiei și partenerei.

HIstoria.ro

image
De ce se urau de moarte Ştefan cel Mare şi Vlad Ţepeş. Duşmănia lor apare într-un document de la Vatican!
Vlad Ţepeş, domn al Munteniei în trei rânduri, şi Ştefan cel Mare, voievodul care a condus Moldova timp de aproape jumătate de secol, au avut relaţii sinuoase, în funcţie de conjunctura politică a vremii şi de interesele administrative.
image
Château La Coste, în Provence: ce descoperire!
Ce e, până la urmă, Château La Coste? Un spaţiu magic, construit în jurul unei îndeletniciri cu tradiţie: facerea vinului.
image
Crucificarea lui Hristos i-a apărut în vis lui Salvador Dalí
Dalí a precizat că a avut un vis în care i-a fost dezvăluită importanța înfățișării lui Hristos astfel.