Murmur de Mircea Pricăjan - fragment

20 martie 2023
image

Mircea Pricăjan

Murmur 

roman, Editura Humanitas, colecția 821.135.1 – Scriitori români contemporani

„Romanul lui Mircea Pricăjan pune în discuție ideea memoriei înșelătoare, a amintirii care mistifică în aceeași măsură în care pare să și explice corespondențele dintre un trecut aluvionar și un prezent continuu și haotic. Prin rememorare, totul devine poveste, iar din acest murmur al unui timp uitat și retrăit cresc, pe nesimțite, destinele mărunte ale celor nu întotdeauna dispuși să accepte istoria mare, rostogolitoare, anihilantă.“ — DAN-LIVIU BOERIU

„O dimensiune specifică întregii proze scrise de Mircea Pricăjan e vizibilă în Murmur: recuperarea unor spații ale purității, în încercarea de a conferi un minim contur preajmei, se transformă mereu într-o anxioasă melancolie. Aparenta inocență a amintirilor aduce cu sine barbarii aproape cristaline, memoria nemaireprezentînd nici suport și nici refugiu. Cartea e o demonstrație că nimic nu poate fi mai deformant, mai parazitar decît propria memorie.“ — MIRON BETEG

Fragment

    Din nou în fața caietului ăstuia. Vremea confesiunilor. Noaptea tîrziu, în apartamentul meu strîmt ca un gînd negru. Departe, prea departe de casă. Dar numai pentru încă o zi.

Am hotărît să dau bir cu fugiții. M‑am gîndit îndelung, m‑am mustrat și m‑am certat și mi‑am zis că nu mă recunosc. M‑am amenințat că voi uita de mine, că nu merit să mă mai văd la față. Sînt un laș. Știu asta, o vor spune toți. Sau măcar o vor gîndi. Nu‑i condamn. Ar trebui să lupt, să fac dreptate, să scot adevărul la lumină. Asta face un jurnalist. Mai ales cît luptă pentru unul de‑ai lui. Un coleg, un confrate, un prieten. Silvio. Ar trebui să nu am odihnă, să fiu ca un cîine turbat, să sap pînă‑mi rup ghearele în pămînt, să urlu și să mușc. Știu asta. Știu. Silvio trebuie răzbunat, memoria lui se cere onorată‑n felul ăsta. O cruciadă ar putea să înceapă. Dar nimic din toate astea nu se va întîmpla. Sandu ne‑a adunat în camera de ședințe și ne‑a spus‑o clar. „Ne pare rău, e revoltător, e strigător la cer“, a zis și n‑o zicea doar așa, era sincer, aproape plîngea. „Nu putem face nimic, oameni buni. Nu putem! Să nu vă treacă prin cap vreo prostie. M‑auziți?“ Nimeni nu s‑a împotrivit. Am strîns toți din dinți și am tăcut. Încă un moment de reculegere. Ce voia să spună șeful nostru era că n‑are nici un rost să încercăm. Fusese un mesaj. Trebuia să fim înțelepți, să‑l înțelegem. Asta era limita. S‑o recunoaștem și să mergem mai departe. Să ne facem meseria, să ne documentăm și să fim combativi, să nu iertăm… nimic. Cu unele excepții, se‑nțelege. Ca să ne fie bine, ca să nu ne fie rău. Ce să faci, n‑ai ce să faci. Move on. Toți am înghițit în sec, înțeleseserăm.

Dar eu nu pot să fac asta. Nu pot să merg mai departe ca și cînd nimic nu s‑ar fi întîmplat. Nu pot să‑mi fac meseria în continuare în condițiile astea. Am nevoie măcar de iluzia că nu există limite. De inconștiența asta. Dacă ar fi să continui, ar trebui să‑mi recapăt inconștiența. Iar asta acum nu se mai poate. Problema e că mă recunosc prea mult în Silvio. Și știu că pînă la urmă aș sfîrși ca el.

Așa că plec. Fug. Întorc spatele și fug. E rușinos, dar e sănătos. O fac împotriva credinței mele, mă despart de bună parte din cine sînt făcînd asta, știu bine și accept. Pentru că nu contez doar eu. Nu sînt un haiduc hălăduind prin munți, să fac dreptate de dragul dreptății. Sînt un om între oameni, vorba aia, și am datorii față de unii dintre ei – cei mai dragi. Lumea lor n‑are nevoie de un martir. 

Mă gîndesc la Fanny și mă gîndesc la Tavi. Mă gîndesc acum, singur în Bucureștiul ăsta străin, la tot ce am lăsat acasă. E un gînd cald, odihnitor. În el se poate respira. Am început să mă uit la ei cu alți ochi încă de acolo, din Bruchlins, cînd ne‑am întors din uriașul oraș al berii, după mesajul lui Sandu. Poate că de atunci am știut că altă cale nu există. Că doar asta pot face. Să renunț la tot. Să vin acasă și să‑mi regîndesc viitorul. Asta dacă mai vreau să am unul. Poate că atunci a încolțit gîndul.

E ciudat că pot privi asta cît de cît senin acum. Am trecut prin toate stările în ultimele săptămîni, dar cumva mă așteptam să ajung la limanul ăsta. Ca atunci cînd strîngi din buze și din ochi, cînd îți ții respirația convins că nu mai e mult, încă vreo cîteva bătăi de inimă și vei ieși din foc și din fum. Totul e să te miști, să pui un picior înaintea celuilalt și să nu renunți la convingerea ta. (Oare cîți au trăit cu speranța asta pînă în ultima clipă în infernul de la Colectiv?) Acum sînt la margine, am ieșit la loc liber și vreau să fug. Pot s‑o fac, trebuie să las în urmă pădurea‑n flăcări. Ard acolo ani întregi, decenii cu oameni și întîmplări, bucurii și frustrări, naivități și cinismul cel mai odios. Aud cum trosnește totul în spate, simt dogoarea. Aș minți să spun că nu mă ispitește, îmi cunosc firea bătăioasă. Dar acum e prea mult, pericolul e prea real, e sufocant și implacabil. Am ajuns la „mijlocul drumului vieții mele“, ar fi timpul să‑mi vină mintea la cap. 

Mîine plec acasă. N‑am să mai fac jurnalism niciodată. Nici n‑aș avea cum… Nu acolo, nu eu, acum sau mai tîrziu. Nu știu ce altceva voi face. Îmi vine să fug și mai departe, odată ajuns acasă. Să îi iau pe Fanny și pe Tavi și să continuăm fuga împreună. Să ne mutăm undeva la țară, de ce nu? Poate să ridicăm o casă cu mîinile noastre. Să facem singuri totul, chiar și cărămizile. O casă simplă cu o curte mică și o grădină cît doar pentru noi. Și poate chiar aș face‑o, la altceva nu mă pot gîndi acum, dacă n‑ar însemna să cer prea mult în primul rînd de la Tavi. El are alte nevoi acum, la șaptesprezece ani. Nu vreau să i le iau din față. Din viață. Încă puțin, doi ani și va apuca singur pe drumul lui. Poate chiar în altă țară, cum spune că‑și dorește. Și are șanse, e talentat la computerele lui, vor fi destule facultăți străine care să‑l primească. Atunci, rămași doar noi, Fanny și cu mine, doar atunci poate ne vom duce în exilul nostru, în exilul meu. Și între timp? Nu știu încă, îmi vîjîie capul de gînduri, simt că amețesc. Sigur e doar că mîine plec acasă.

Azi mi‑am depus demisia. Fără preaviz, am scris‑o și am semnat‑o și i‑am băgat‑o lui Sandu sub nas fără nici un cuvînt. S‑a uitat la mine cu reproș, cu sinceră părere de rău. „Să știi că înțeleg“, a zis. Mi‑am dat seama că poate ar fi vrut să facă și el același lucru. „Nu vreau nici o ședință de adio“, l‑am informat. Colegii n‑ar fi fost la fel de înțelegători. Ei cred că pot merge mai departe, poate unii speră să rezolve ceva. Sînt mai tineri, au tot dreptul. N‑aș fi vrut să scap față de ei vorbe necugetate. Mai bine să plec seara de la redacție cum am venit dimineață, cum am venit în fiecare dimineață în ăștia doi ani, salutîndu‑i pe toți ca și cînd mîine‑ar fi o nouă zi în care o vom lua de la capăt. „Bine“, a zis Sandu și s‑a ridicat în picioare în spatele biroului său. A dat să iasă, să vină la mine, s‑a răzgîndit. A întins doar mîna și eu i‑am strîns‑o. „Îmi pare rău că te pierdem. Acum aveam nevoie de tine mai mult ca oricînd.“ „Știu“, am zis. Am vrut să‑mi explic gestul, am bolborosit un început de frază, m‑am oprit. Nu avea nici un rost. Sandu înțelesese deja. „Lasă, e mai bine așa“, am spus, lăsînd privirea în pămînt. „Să ai grijă de tine. Și să ai grijă de oamenii tăi.“ N‑am spus‑o cu reproș, sper că n‑a sunat așa, dar nici n‑am fost în stare să ridic ochii spre el. I‑am lăsat mîna, m‑am întors și am ieșit din biroul lui înainte să apuce să dezvolte subiectul. Nu știu dacă ar fi făcut‑o, oricum.

N‑am adunat multe cît am stat aici. Tot ce am cumpărat cu timpul am dus sau am trimis acasă. Am ținut doar cărțile. Iar acum astea sînt deja în portbagaj, le‑am coborît înainte să se întunece. A rămas geamantanul mare cu haine. E gata făcut, așteaptă la ușă. O să încerc să dorm cîteva ore, e trecut de unu acum, și sper să plec în zori. Distanța nu e mare, puțin peste cinci sute de kilometri, dar drumul e lung. Așa cum încă sînt și cele mai scurte drumuri în țara asta. Voi ajunge probabil spre seară. Va fi o surpriză. Nu mi‑am anunțat venirea. Fanny nu știe ce hotărîre am luat. Se va bucura, sînt sigur. Ideea mutării cu serviciul la București n‑a încîntat‑o. Dar m‑a înțeles, era pasul pe care simțeam că trebuie să‑l fac în carieră. Ca un fel de promovare. Se va bucura că vin acasă definitiv. Nu cred că‑i voi da toate detaliile, sper să nu fie nevoie. „Vreau să fac o schimbare“, îi voi spune și ea mă va ajuta să aflu ce înseamnă asta. M‑a ajutat întotdeauna. Mi‑a fost…

Ajunge. Am nevoie de somn. Mîine voi străbate toată țara. Trebuie să plec devreme dacă vreau ca la mijlocul drumului să fac un mic ocol. O oprire de măcar o oră. Aștept asta de prea mult timp, am amînat destul. Acum e timpul, acum sînt pregătit.

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.