Moştenirea lui Andrei Tarkovski în jazz

Publicat în Dilema Veche nr. 472 din 28 februarie - 6 martie 2013
Moştenirea lui Andrei Tarkovski în jazz jpeg

- interviu cu François COUTURIER -

François Couturier s-a născut în Franţa anilor ’50 unde, făra ezitare, datorită unei ambianţe melofile, s-a apucat de pian, de instrucţie muzicală făcută din plăcere, apoi a devenit profesor de muzică şi instantaneu a şi abandonat acest traseu, alegînd cariera de  muzician profesionist. Restul e legendă, începînd cu turneele în cvintetul lui John McLaughlin, continuînd cu numeroase imprimări la ECM, coloane sonore şi înfiinţarea Tarkovsky Quartet. Îşi descrie propria muzică drept "necatalogabilă", iar de cînd colaborează cu Anouar Brahem spune că a învăţat să cînte "şoptit", pentru a nu acoperi sunetul oud-ului. Sîmbătă, 23 martie, va concerta alături de violoncelista Anja Lechner în cadrul Festivalului „Jazz in Church“, la Biserica Luterană din Bucureşti – un eveniment marca jazz.ro.

Nu sînteţi pentru prima dată în România, de data aceasta însă veţi cînta în Biserica Luterană. În bisericile ortodoxe, majoritare la noi, nu se poate cînta decît vocal; cum stau lucrurile în Franţa?

În Franţa este permis să se cînte orice fel de muzică în biserici, capele, mănăstiri. Desigur, muzica cea mai potrivită este cea acustică, fără amplificare, ce-ţi permite s-o interpretezi folosindu-te de reverberaţia naturală a locului. Pentru noi (în duo, solo sau cu Tarkovsky Quartet) acestea sînt spaţiile ideale. Primul concert al duo-ului nostru a fost, de altfel, în Biserica San Francesco, la Festivalul Mittelfest.

Faceţi parte din acea categorie de artişti care întreţin proiectele mai vechi şi le dezvoltă; concertaţi frecvent în majoritatea formulelor în care v-aţi implicat. Cum se vede asta acum, după mulţi ani de experienţă?

Este cazul multor muzicieni. Avem un proiect – definitivăm un concert şi înregistrăm un CD, iar în paralel pregătim unul sau mai multe alte proiecte. Particularitatea mea este că îmi place să lucrez mult timp cu aceiaşi muzicieni, dar în diferite formule. Ceea ce nu este întotdeauna nimerit în relaţia cu organizatorii (mai ales cu cei din Franţa), care vor întotdeauna să aduci elemente noi. Intenţionez să continui să cînt (şi să înregistrez cîndva un nou album) cu Tarkovsky Quartet. Dar următorul CD este cel al duo-ului cu Anja Lechner.

E uşor de acceptat în Hexagon faptul că cineva încasează 500 de euro pentru un concert, iar altcineva 20.000? Există xenofobie în comunitatea jazzului?

Nu, nu s-a ajuns la aşa ceva. Dimpotrivă, există tot mai mulţi muzicieni şi, cu criza asta, onorariile sînt tot mai mici, în special pentru cei tineri. Trebuie să existe un raport între mărimea publicului, numărul CD-urilor vîndute, notorietate şi onorariul artistului. După mine, Keith Jarrett îşi merită preţul, Anouar Brahem, la fel. De altfel, nici unul nu se ridică vreodată la preţul unui jucător de fotbal. După mine, problema se pune, mai degrabă, invers. Cu criza asta, numeroşi muzicieni, chiar şi americani, acceptă să cînte la preţuri foarte mici, ceea ce face mult mai dificil pentru noi să ne încasăm onorariul obişnuit, dar rezistăm.

Sînteţi la curent cu mai tot ce se cîntă pe scenele importante ale lumii. Îi urmăriţi pe pianiştii de la ECM, dar nu numai…

După mine, există mulţi pianişti care cîntă din ce în ce mai bine, dar cam acelaşi lucru. Unii sînt prea mult influenţaţi de Jarrett, alţii de Herbie Hancock sau de Chick Corea. Manfred Eicher posedă talentul de a descoperi adevărate personalităţi. Îmi plac cu adevărat Stefano Battaglia, Nik Bärtsch, Marilyn Crispell, dar sînt şi unii pe care nu-i înghit. (rîde)

Conducătorul ECM Records, Manfred Eicher, prieten şi îndrumător apropiat al dumneavoastră – îl numeaţi chiar „coautor“ al minunatului album solo ce vă poartă semnătura: Un Jour Si Blanc, 2010 – spune despre dvs. că sînteţi singurul pianist pentru care, atunci cînd concertaţi la München, închiriază exact acelaşi Steinway ca pentru Keith Jarrett...

Nu ştiam şi mă bucur mult să aud asta! Manfred ştie totul despre pian, mai bine decît oricine. El i-a imprimat pe cei mai mari pianişti şi ştie exact cum să înregistreze ca să sune excepţional (amplasarea instrumentelor în studio, poziţionarea microfoanelor etc). Dacă alege un pian este un Rolls-Royce. Dacă trebuie să lucreze cu un pian care există deja în acel loc, cred că pentru acordor este un infern. (rîde) Îi invidiez pe muzicienii (ne-pianişti) care călătoresc cu propriul instrument! Îl cunosc, pot exersa indiferent unde (la hotel, în culise). Noi, pianiştii, trebuie să descoperim de fiecare dată un nou instrument. Eu am şansa să cînt adesea pe piane foarte bune de concert, dar sunetul îl am în minte şi, chiar dacă mă întîlnesc cu un instrument mediocru, trebuie să găsesc un mod de a-l face să sune aşa cum vreau. Primul meu pian a fost o pianină Schimmel, iar pianul meu preferat este Steinway D, dar există şi unele mai mult sau mai puţin bune decît acesta.

„Nostalgia idealului“

De ce Tarkovski? Care sînt creaţiile lui cele mai apropiate?

Pentru mine, Andrei Tarkovski este mai mult decît un mare cineast. Este unul dintre marii artişti ai acestui secol – şi spun asta luînd în calcul toate domeniile. Sînt răscolit de poemele sale lungi, de o lentoare hipnotică, impregnate de spiritualitate... Această frumuseţe este atemporală, ca şi muzica compozitorului său preferat, Bach.

Se poate recunoaşte un film de Tarkovski dintr-o singură imagine sau, pur şi simplu, dintr-un scurt extras din banda sonoră atît de caracteristică, care amestecă sunete din natură prelucrate şi muzica electronică a compozitorului Artemiev. Mult timp, am preferat Călăuza, însă Oglinda, datorită construcţiei sale incredibil de moderne, datorită aspectului ei autobiografic şi a forţei excepţionale a anumitor imagini, este filmul care, în prezent, mă impresionează cel mai mult.

Cît de greu este să oscilezi între postura de lider de grup, de proiect, şi cea de colaborator? Dvs. le întruchipaţi pe amîndouă, sînt însă mulţi care nu gustă din ambele pahare. Anouar Brahem, spre exemplu, refuză să apară ca invitat pe albumele altora, iar mulţi muzicieni buni nu semnează în nume propriu – Jon Christensen e un exemplu potrivit. Dacă adăugăm acestor nume încă vreo cîteva, de calibru similar, obţinem unul dintre cele mai strălucite proiecte muzicale ale sfîrşitului de secol XX, albumul Khomsa!

Am aşteptat foarte mult timp înainte de a face cu adevărat un proiect pe numele meu, ca lider. Am făcut numeroase proiecte în colaborare (cu Jean-Paul Celea sau cu Dominique Pifarély, de pildă), spre deosebire de Anouar, care a cîntat întotdeauna numai propria-i muzică, iar asta datorită faptului că este un mare star, îşi permite. Eu nu sînt decît un star mic. (rîde) În acelaşi timp, mie mi-a plăcut întotdeauna să cînt lucruri diferite şi cred că nu mi-ar plăcea să cînt, ca el, acelaşi program, timp de mai mulţi ani. Îmi place să cînt solo, duo, în cvartet, şi cu Anouar, şi cu alţii, precum pe Khomsa.

Să povestesc ceva şi din istoria Tarkovsky Quartet. Cînd, în 2005, Manfred Eicher mi-a propus să fac o imprimare în numele meu pentru ECM, m-am gîndit imediat la un omagiu adus acestui imens artist, cineastul Andrei Tarkovski. În prezent, vorbim de o trilogie, trei înregistrări făcute între 2005 şi 2011. Trei albume ca omagiu adus cineastului: în cvartet Nostalghia, Song For Tarkovsky, solo-ul meu Un Jour Si Blanc şi Tarkovsky Quartet, apărut în aprilie 2011. De fapt, acum, chiar dacă eu sînt cel care propune structurile muzicale şi temele, Tarkovsky Quartet a devenit un adevărat grup. Sînt eu la pian, Anja Lechner la violoncel, Jean-Marc Larché la saxofon soprano şi Jean-Louis Matinier la acordeon. De şase ani concertăm în întreaga lume. Şi am reuşit să-l cooptăm în proiectele noastre şi pe fiul regizorului, Andrei Andreevici Tarkovski.

Cel mai recent orizont muzical pe care-l exploraţi este duo-ul cu Anja Lechner. L-aţi numit Impresii intime – muzică de Brahem, Couturier, Gurdjieff şi Mompou. Cred că acest titlu este ca un premiu muzical pentru întreaga carieră. Vă gîndiţi să imprimaţi şi un album?

Afinitatea muzicală dintre mine şi Anja a devenit evidentă în timpul concertelor şi înregistrărilor cu Tarkovsky Quartet. În acest nou duo, încercăm să schiţăm o sferă muzicală şi mai largă, cîntînd şi improvizînd în jurul pieselor lui G.I. Gurdjieff, Federico Mompou şi Anouar Brahem, precum şi interpretînd unele compoziţii originale, pe care le-am scris special pentru această formulă. Acest nou duo este cu adevărat important pentru mine şi se pare că place şi publicului, şi organizatorilor de spectacole. Înregistrăm anul acesta pentru ECM (undeva în mai). Sîntem absolut încîntaţi să cîntăm la Bucureşti cu acest nou proiect.

Pentru că vorbim de albume, discuri, înregistrări, lucrurile s-au schimbat radical în ultimele două decenii: astăzi am trecut cu toţii pe digital. Informaţia circulă mult mai rapid, muzica este şi fişier, avem YouTube etc. Artiştii, însă, cîştigă din ce în ce mai puţin din vînzarea albumelor; care este calea pe care va merge piaţa muzicii imprimate?

Desigur, criza CD-ului atinge întreaga lume a muzicii. Dar pentru noi, muzicienii, un CD este, înainte de toate, o carte de vizită, pentru a prezenta publicului şi organizatorilor un nou proiect, o nouă muzică. Muzica ECM este destinată unor iniţiaţi care au răgazul să asculte şi să înţeleagă cu adevărat, nu numai să consume. Aceştia vor rămîne fideli pentru mult timp muzicii pe care o iubesc, chiar dacă CD-urile dispar puţin cîte puţin. „Arta este nostalgia idealului“, scria Tarkovski. Să fim idealişti!

a consemnat Paul TUTUNGIU

traducere de R. Costache

foto: francois-couturier.fr

image png
O călătorie narativă ajunsă la final: Asociația Heart a încheiat cu succes proiectul „Povești de familie”
Asociația Hearth are plăcerea de a anunța încheierea cu succes a proiectului cultural “Povești de familie” – o inițiativă recuperatoare și artistică
1024 16 cop1 png
Anxietatea lucrurilor definitive
Cele două cărți discutate în această pagină au în comun o anumită anxietate (aparentă sau nu) a definitivului.
1024 17 Am avut o livada foto Sabina Costinel jpg
Livezile noastre de vișini
Într-un fel sau altul, noile perspective asupra Livezii de vișini explorează răsturnarea vremurilor de care tot avem parte în ultimii ani.
Doru Covrig Doua maini,model cu roșu și negru, polimer, 17x25x18cm, 1995 jpg
Expoziție personală DORU COVRIG - sculptură mică și desene - la un an de la dispariția artistului
Doru Covrig este pentru arta contemporană un reper al sculpturii conceptuale
Poster orizontal 23 11 2023 Gianni Gagliardi Nomadic Nature jpg
„NOMADIC NATURE”: jazz cu saxofonistul spaniol GIANNI GAGLIARDI, la Sala Radio
A înregistrat peste 40 de albume, dintre care 5 ca solist, albume ce au primit aprecieri foarte bune din partea presei internaționale.
1023 16 antologia palatina cartea a v a produs galerie mare jpg
p 17 2 jpg
Bîrfoteca
Jeanne du Barry îneacă monarhia franceză în unsoarea tabloidelor.
1023 17 Kenny Garrett jpg
Jazz Syndicate Festival
Pentru un succes total însă, festivalul ar fi meritat o promovare mai extinsă.
1023 21 Iamandi coperta jpg
Adio, Europa de Est!
Aș adăuga: poate noua formă a folclorului est-european.
1022 16 donnatela jpg
Black Hole Sun
Cred că o iniţiativă a traducerii lui ar fi cu profit pentru literatura română contemporană.
p 17 2 jpg
Zeița
Și ne arată că această utopie e la îndemînă.
1022 17 The Beatles Now And Then jpg
Beatleși și Stoneși în 2023
The Rolling Stones este o formație în (plină) activitate, niciodată întreruptă, niciodată scurtcircuitată de ego-urile supraexpandate ale componenților.
1022 21 Florescu jpg
Brâncuși, Picasso: artiști, expoziții, efecte în paralelă
Dar acesta e un alt artist, un alt efect în paralel, un alt posibil subiect al unei alte expoziții „în paralelă” care va avea loc cîndva, în viitor.
Poster orizontal09 11 2023 Contemporan în România 2 jpg
„CONTEMPORAN ÎN ROMÂNIA” – seară de jazz și vernisajul expoziției „Centaur”, la Sala Radio
Prin Proiectul Cultural dorim să oferim o revelatoare experiență multimedia
1021 16 coperta jpg
„Grecia călătorește, călătorește mereu”
Grecia călătorește, călătorește mereu.
p 17 jpg
Detalii
Frumusețea filmului e inseparabilă de o stare de plutire a tuturor lucrurilor.
1021 17 cover1 jpg
Încredere
Lansările din acest an au arătat un grup în formă maximă.
1021 21 moscova inhata romania robert bishop e s crayfield editura corint istorie 01 jpg
Origini românești ale Războiului Rece
Ordinele noastre erau să ne ocupăm de naziști, dar am aflat curînd că urgia comunistă „este mai rea decît cea nazisă”, au mărturisit autorii.
1020 16 catre paradis jpg
Paradisul uitat
Negarea radicală a „binarității”
1020 17 Cea care priveste lumea foto Jonathan Michel jpg
Un festival nou în oraș
Minunați performerii cehi, care au făcut slalom prin muzica acelor ani, cu o reconfortantă autoironie, jonglînd cu imagini, costume, coregrafii și mai ales muzică.
BUN MRM 15 noiembrie landscape jpg
image png
Nu aștepta prea mult de la sfîrșitul lumii
Nu aștepta prea mult de la sfîrșitul lumii este un road-movie în care Angela (Ilinca Manolache) traversează un București aglomerat și ostil.
1019 16 coperta muscatura de mar jpg
p 17 2 jpg
Spiritism viral
Talk to Me e un horror concis și combativ, care lucrează cu filonul cel mai fertil al genului: o exorcizare a demonilor și spaimelor din mentalul colectiv al actualității.

Adevarul.ro

image
Situație scandaloasă în Ungaria pentru mai mulți români care voiau să ajungă la Viena cu trenul. „Blesteme și înjurături”
Mai mulți români care călătoreau cu trenul dinspre București spre Viena au avut parte de o surpriză neplăcută la Budapesta. Întâmplarea a fost relatată pe rețelele de socializare de unul dintre călători.
image
Lacul din România care crește continuu, interzis. De ce nimeni nu mai are voie să se apropie de ape VIDEO
Un lac format natural, în ultimii 15 ani, într-o fostă carieră minieră din Hunedoara este considerat riscant, după ce a atins adâncimi impresionante, iar oamenii nu mai au voie să se apropie de el
image
Viața în cel mai mic sat de munte din România. Toate gospodăriile au fost îngrămădite pe un deal VIDEO
Merișoru de Munte se numără printre cele mai mici sate din România. Gospodăriile sale sunt înghesuite pe un deal, iar în sat locuiesc permanent câțiva vârstnici. Așezarea pitorească din Ținutul Pădurenilor îi atrage pe turiști.

HIstoria.ro

image
Muzica elitelor otomane
Muzica clasică otomană reprezintă o muzică orientală cultă, una a elitelor, practicată la Curtea sultanului otoman, cu diferite ocazii. Ea apare ca muzică de Curte a conducătorilor politici din Orientul Apropiat și Mijlociu, fiind o muzică echivalentă a muzicii simfonice din vestul Europei.
image
Unirea Bucovinei „în vechile ei hotare” cu România
Dezmembrarea Austro-Ungariei a permis și românilor din Bucovina să dispună așa cum doresc de propria soartă.
image
Vizita lui Cuza la Istanbul, după Unirea din 24 ianuarie 1859: Turcii resping, jigniți, bacșișul!
După Unirea din 24 ianuarie 1859, un eveniment major pentru Domnia lui Cuza l-a constituit vizita domnitorului la Constantinopol.