Mihail Sadoveanu, 140 de ani de la naștere

Se împlinesc, pe 5 noiembrie, 140 de ani de la nașterea la Pașcani a lui Mihail Sadoveanu, cel mai proeminent prozator al literaturii române. Strămoșii săi paterni, gorjeni, veneau de fapt din sudul Dunării; cei materni erau răzeși de la apa Moldovei. Tatăl, longevivul avocat Alexandru Sadoveanu, era, aflăm din Anii de ucenicie, un spirit voltairian, laic și cosmopolit; mama, Profira Ursaki, femeie fără școală, moartă tînără, făcea parte din lumea tradițională a „umiliților și ofensaților vieții”. Din concilierea acestei duble obîrșii, avea să crească nu doar vasta operă literară a fiului, ci și întreaga sa acțiune de pedagog cultural național.

A fost unul dintre colaboratorii marcanți ai lui Spiru Haret, ca reformator al bibliotecilor sătești, iar ca fondator al Societății Scriitorilor Români, a fost unul din legislatorii breslei. A fost și primul nostru scriitor capabil să se întrețină din scris. Abandonînd din motive etice Facultatea de Drept, a devenit un fel de avocat literar al poporului; Baltagul arată, admirabil, felul în care dreptul natural servește dreptul public, iar lumea arhaică, pastorală, îmbogățește lumea modernă. Și-a făurit, de la început, un limbaj de uz propriu, inimitabil, alimentat de dulceața limbii cronicărești a lui Neculce, de Eminescu și Creangă, dar și de scrierile bisericești bizantine. A tradus și adaptat texte din Viețile sfinților, Psalmii (pentru tălmăcirea cărora a învățat ebraica), dar și, prin franceză, scrieri clasice orientale: de la Halima la japonezul Ho-Jo-Ki sau la prima scriere în limba iakută, încorporată în micul roman Uvar.

Pasiunea pentru natură și omul natural se asociază, la el, cu un cult al Cărții. Vînătoarea și pescuitul, pe care le-a practicat cu pasiune și ale căror tîlcuri le-a explorat cu farmec, țin de o filosofie a naturii, de o arheologie spirituală a ei. Sadoveanu n-a fost, cum s-a spus, un poet descriptiv, ci un evocator înțelept. Traseul său literar a avut un caracter sinuos, urmat însă cu tenacitate și forță. După debutul editorial formidabil din 1904, s-a impus ca povestitor al „durerilor înăbușite” din tîrgurile moldovenești fără orizont, al „locurilor unde nu s-a întîmplat nimic”; le-a pus pe harta literaturii, stimulat de naturalismul social francez al lui Zola și Maupassant, dar și de experiențe personale sau de poveștile localnicilor.

Cronicar al războaielor noastre moderne, de la cel de Independență la cel Balcanic și la Primul Război Mondial, unde a participat direct, a devenit, în anii ʼ20 ai secolului trecut, cel mai valoros romancier istoric autohton. Romantismul eroic din Șoimii, Vremuri de bejenie și Neamul Șoimăreștilor lasă locul unor mari narațiuni mitice și inițiatice, de reflecție neliniștită asupra dilemelor identității noastre străvechi: reflecția imagologică din Zodia cancerului sau vremea Ducăi-Vodă, viziunea amară din Nunta Domniței Ruxanda, ezoterismul subtil din Creanga de aur, trilogia epopeică Frații Ideri, alimentată de Viața lui Ștefan cel Mare, în fine, testamentarul Nicoară Potcoavă sînt comparabile, pe plan european, cu romanele lui Hermann Hesse. Pe urmele diplomației culinare din Zodia cancerului, a scrierilor umaniste ale lui Poggio Bracciolini și Giovanni Boccaccio, Hanu-Ancuței alcătuiește un blazon mitologic al Moldovei profunde, loc ospitalier al întîlnirilor de la răspîntie, cu petrecere și povești. Sadoveanu a scris pentru toate gusturile și vîrstele; Dumbrava minunată e o neuitată efigie a inocenței, Cuibul invaziilor sau Țara kangurului se adresează imaginației adolescenților, iar scrierile sapiențiale – inițiaților.

În mod semnificativ, acest mare maestru al povestirii a fost și un maestru al șahului, conducător al unor reviste și societăți de profil. Istoriile jocului de șah în drumul său dinspre India și Persia către Occidentul modern definesc, delectabil, bijuteria intitulată Soarele în baltă. Scriitorul a fost, cum s-a spus, cel mai proeminent avocat al „umanismului răsăritean” în cultura română modernă. A rescris, în spirit propriu, vechile cărțile populare și de înțelepciune, a căutat urmele imaginare ale năvălirilor pecenege în primul nostru roman realist-magic, Nopțile de Sînziene, a explorat, pe urmele unor călători occidentali, rămășițele fostului imperiu mongol și Australia precolonială, a reeditat fastuos, cu tîlcuri contemporane, istoria Sindipei în Divanul persian, a făcut dreptate lumii lui Nastratin Hogea în romanul Ostrovul lupilor și a regăsit înțelepciunea pustnicilor extrem-orientali în Poveștile de la Bradu-Strîmb, unde miturile arhaice ale Moldovei de munte se întîlnesc cu vechimea dacică în comunitatea de pe Valea Frumoasei (un fel de Monte Verita, munții Șureanului fiindu-i la fel de apropiați precum Ceahlăul).

Tradiționalismul său magico-mitic nu exclude o modernitate deschisă inclusiv către științele experimentale, precum radiestezia. Privită în ansamblu, opera sadoveniană este cea mai vastă frescă antropologică a vechimii lumii de la Carpați și Dunăre, sinteză de liric și epic, de realism și utopie, arhaic și modern, fond oriental și filtru occidental. Călător neobosit și observator atent, a lăsat pagini antologice despre Basarabia și Cadrilater, despre Ardeal, dar și despre Olanda, a cărui lecție civilizatoare l-a marcat în profunzime. Profund autohton, a avut și o deschidere impresionantă către alteritate.

Sînt puțini scriitori români ai vremii cu o mai mare toleranță interetnică, și încă mai puțini dintre contemporanii săi s-au aplecat cu atîta înțelegere asupra minorității evreiești, într-o epocă marcată de ascensiunea antisemitismului  (Haia Sanis e, în acest sens, o capodoperă internațională).

Filosemitismul antifascist, dublat de adeziunea la ecumenismul masonic, l-au expus, în deceniul al patrulea, unor atacuri violente din partea extremei drepte legionare, care i-a ars cărțile în piețele publice și a încercat să-l linșeze. Democrat agrarian și social-conservator ca mulți dintre membrii cercului de la „Viața Românească”, care l-a adoptat de la început, a beneficiat, pînă la sfîrșit, de multiple funcții oficiale. În pofida denivelărilor inevitabile, opera sa e o carte de vizită și un cosmos al identității autohtone, scrisă într-o limbă artistă de o dulceață inconfundabilă. Greu traductibilă, dar de o universalitate sigură și de o excelență care o fac să reziste în fața valurilor istoriei, ea suportă nu doar o lectură estetică exigentă, ci și una antropologică, spirituală și geopolitică.

În pofida tuturor obstacolelor, generațiile viitoare o vor redescoperi, sîntem convinși, la adevărata ei valoare.

M. Iordan Herford este directorul editurii Mihail Sadoveanu și strănepot al scriitorului.