Mac şi Cocofifi

Alexandru CIUBOTARIU
Publicat în Dilema Veche nr. 461 din 13-19 decembrie 2012
Mac şi Cocofifi    jpeg

Cu ce se ocupă Muzeul Benzii Desenate?

MBD este un proiect de autor derivat din preocupările mele legate de banda desenată românească. Muzeul a existat ca spaţiu fizic între iunie şi octombrie 2011 la MNAC, mai mult ca o vitrină a ceea ce se poate face. A avut două spaţii expoziţionale, o mediatecă (bibliotecă şi spaţiu de proiecţie), o zonă destinată creaţiei şi atelierelor, precum şi un spaţiu pentru dezbateri. Au fost organizate o serie de conferinţe consacrate imaginilor din zone paralele cu arta BD (caricatură, animaţie, ilustraţie de carte), dezbateri cu participarea unor autori şi editori, ateliere de creaţie, sesiuni de live-drawing, lansări de carte, proiecţii de filme, dar şi concerte. După octombrie 2011, muzeul continuă să existe ca umbrelă-proiect pentru diferite evenimente punctuale, expoziţii, cărţi de autor, în principiu, aducerea în atenţie a unor lucrări şi autori de BD care prezintă riscul de a fi uitaţi.

Care-i povestea din spatele Aventurilor lui Mac?

Aventurile lui Mac este primul album dintr-o serie de integrale ale unor artişti importanţi din istoria benzii desenate româneşti. Este creaţia Liviei Rusz (desene) şi a Luciei Olteanu (scenariu). Mac şi Cocofifi au fost două personaje memorabile care au trăit în revista Arici Pogonici în perioada 1966-1976, dar şi în patru albume scoase de Editura „Ion Creangă“. Livia Rusz face obiectul primei serii de integrale. Voi edita sub titulatura Muzeului Benzii Desenate toată creaţia BD a acestei mari artiste. Vor urma şi alţi artişti, şi alte lucrări.

Ce îşi propune să mai facă MBD?

Recenta expoziţie „Poveşti în imagini, benzi desenate, comicsuri“, continuarea seriei de integrale şi, în final, găsirea unei funcţionalităţi cu caracter permanent, pentru acest proiect.

Alexandru Ciubotariu este artist desenator. Mai multe la muzeulbd.ro.

a consemnat Marius Chivu

Palatul Versailles aerial jpg
Palatele și castelele Europei: o incursiune în luxul și rafinamentul regal
Palatele Europei au fascinat generații întregi. Fiecare palat oferă o experiență unică pentru cei pasionați de arhitectură, artă și istorie, de la splendoarea barocă din Budapesta, până la bijuteria regală din România,.
dilemaveche ro   Literatura clasica pentru copii   De ce merita redescoperita jpg
Literatura clasică pentru copii: De ce merită redescoperită
"A fost odată, ca niciodată..." Cine nu-și amintește aceste cuvinte magice care deschideau porțile unei lumi fantastice?
dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.

Parteneri

litoral bulgaria jpeg
„M-am trezit cu 31 de mușcături pe tot corpul”. Vacanță de coșmar pentru o familie de români în Nisipurile de Aur: „Fugiți de acest hotel!”
O vacanță în stațiunea bulgărească Nisipurile de Aur s-a transformat într-un coșmar pentru o familie de români, după ce unul dintre membrii familiei s-a trezit cu 31 de mușcături pe tot corpul.
Crin Antonescu. FOTO Inquam Photos / George Călin
Crin Antonescu îl pune la zid pe președintele Nicușor Dan: „Cum adică nu poate? Atunci trebuie să demisioneze!”
Crin Antonescu lansează un atac dur la adresa președintelui Nicușor Dan, pe fondul crizei politice și al dificultăților privind formarea unei majorități parlamentare. Fostul prezidențiabil susține că șeful statului trebuie să găsească o soluție pentru guvernare, chiar și fără PNL.
Alexia Eram a învățat cel mai important sfat de la celebra ei mamă, Andreea Esca
Alexia Eram pregătește o afacere în secret! Fiica Andreei Esca intră pe terenul unde tatăl ei a pierdut milioane
Alexia Eram pare să pregătească o nouă lovitură în lumea afacerilor. În timp ce compania de cosmetice a tatălui său, Alexandre Eram, a ajuns în faliment după ani de activitate, fiica lui face demersuri pentru a-și construi propriul brand în aceeași industrie.
ambulanta dejeanul jpeg
Incident halucinant în județul Cluj. O ambulanță a fost atacată din cauza unui zvon de pe TikTok
Un incident halucinant a avut loc în localitatea Recea Cristur din județul Cluj. O ambulanță a fost atacată cu bâte, topoare și pietre după ce un zvon a apărut pe TikTok care pretindea că „ambulanța fură copii”.
image png
Darius Olaru a rupt plasa! Voleu superb și primul gol pentru Union SG
Darius Olaru și-a trecut pentru prima dată numele pe lista marcatorilor lui Union Saint-Gilloise.
ChatGPT Image 8 aug  2026, 22 46 37 png
Cine va conduce America după Donald Trump? (1)
Lupta pentru succesiunea lui Donald Trump a început deja: JD Vance încearcă să transforme trumpismul într-o doctrină politică durabilă, în timp ce vechea gardă republicană luptă pentru a recâștiga partidul și pentru a decide cine va conduce America după 2028.
Volodimir Zelenski aleksandr vucic jpg
Serbia va aloca 2 milioane de euro pentru sectorul energetic al Ucrainei și va sprijini reconstrucția unui oraș afectat de război
Serbia va aloca 2 milioane de euro pentru sprijinirea sectorului energetic al Ucrainei înaintea sezonului rece și intenționează să se implice în reconstrucția unuia dintre orașele ucrainene afectate de război, a declarat președintele Volodimir Zelenski.
TRAGERI LOTO LOTERIA ROMANA
Duminică, 9 august, au loc noi trageri loto. Report uriaș la 6/49
Duminică, 9 august 2026, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Loteria Română anunță la 6/49 un report care depășește 9,53 milioane de euro. La Joker se pot câștiga peste 650.600 de euro.
Rachete ATACMS FOTO Profimedia jpg
Turcia pregătește un transfer masiv de arme către Ucraina: rachete ATACMS, sisteme M270 și muniții cu fragmentație
Turcia se pregătește să transfere Ucrainei un important lot de armament de fabricație americană, care ar include 70 de rachete balistice ATACMS, 12 sisteme de lansare multiplă M270 și zeci de mii de muniții de artilerie, potrivit unor documente ale Congresului Statelor Unite.