<i>Tînjesc după profesionalism, cultură şi inspiraţie</i> <p> - <i>Interviu cu Maria Dinulescu</i> -
Mă bucură foarte mult recunoaşterea pe care criticii de film o au în ceea ce priveşte rolul din California Dreaminâ (nesfîrşit), pentru că astfel îmi dau şi mai multă forţă să merg mai departe. În România nu există o piaţă de film şi cei pe care trebuia să îi conving mă cunoşteau de mult timp. Acest film a venit ca o întărire a certitudinii că trebuie să continui să fac film. În ceea ce priveşte oferta internaţională, o aşteptam. Cel mai mult m-a bucurat dorinţa unei regizoare franceze de a scrie un rol pentru mine. Este vorba despre un film cu trei poveşti diferite, dintre care ultima este a unei balerine românce care vrea să trăiască în Los Angeles. Pe care dintre acestea le veţi onora şi pe ce criterii? Criteriile pe care vreau să le aplic în alegerea următoarelor producţii sînt: scenariul, regizorul şi, apoi, partea financiară. O să văd cîte din cele cinci propuneri de filme străine se vor împlini. Eu sper să filmez măcar un film bun. Deocamdată, nu am semnat nimic, există discuţii pentru mai multe producţii. Mă pregătesc să plec la Festivalul de Film de la Paris, cu un alt film în care am jucat, Pescuit sportiv. Urmează apoi Torun, în Polonia, pentru zilele organizate în memoria lui Cristian Nemescu de către Institutul Cultural Polonez, după care Festivalul de Film Palic, din Serbia, unde am să fiu membru al juriului pentru filmul străin. În film jucaţi rolul Monicăi, fiica şefului de gară care tînjeşte după America. Visaţi să filmaţi în marile studiouri hollywoodiene? Îmi doresc să am întîlniri importante în viaţă. Tînjesc după profesionalism, cultură şi inspiraţie. Unde o să trebuiască să fie, o să fie. Ce aşteptări aveţi de la un regizor? Să fie un om talentat, care să mă fascineze, să simt că este un bun conducător. Apreciez regizorii care văd posibilităţi în oamenii cu care lucrează. Prefer să creez împreună cu un regizor care vrea să descopere, decît să lucrez cu un bun tehnician. Cum era Cristian Nemescu? Am fost foarte mîndră de el la lucrul pentru California..., îmi era frică să îi spun, pentru că voiam să fie aşa tot filmul şi aşa a fost. Pregătise acest film de doi ani şi în momentul filmării ştia foarte bine ce vrea de la fiecare. Era foarte stăpîn pe situaţie şi totul mergea numai cum voia el, de aceea filmul, chiar şi în acest stadiu, este recunoscut ca fiind atît de bun. California Dreaminâ (nesfîrşit) a făcut săli pline în Bucureşti. Ce i-a cucerit pe cinefilii Capitalei? Cred că secretul acestui film a fost naturalul care a transmis profunzime la mai multe niveluri. Este un film pentru un intelectual, dar şi pentru cel care se recunoaşte pînă la capăt şi care rîde pînă nu mai poate doar pentru că se vede pe sine. Cristi ştia foarte bine să îmbine comercialul cu arta, asta l-a făcut să fie "regizorul Cristian Nemescu". Aţi jucat şi în piese de teatru: Cum aş putea să fiu pasăre de Matei Vişniec, în regia Gianinei Cărbunariu, sau în Red Line, Hot line, de Marcel Ţop. Veţi mai face teatru? Chiar astăzi am avut o discuţie cu o regizoare pentru a mă ajuta în montarea unui proiect de teatru la care mă gîndesc de ceva vreme. O să dureze pînă voi termina de scris textul, dar important e că am găsit echipa cu care voi duce la bun sfîrşit această parte din mine. În ceea ce mă priveşte, va fi un spectacol-terapie. Acest proiect o să se joace în limba română la Clubul Prometheus, sper, dar şi în limba engleză, în diferite părţi ale lumii, unde îmi propun să intre în circuitul festivalurilor de teatru. Aţi urmat un master în diplomaţie la Institutul Diplomatic din Bucureşti; ce v-a determinat să urmaţi aceste cursuri? Sînt interesată de ce se întîmplă în jurul meu. Îmi dau seama că am nevoie de cît mai multă informaţie şi de aceea am decis că acel curs online îmi poate facilita cunoaşterea minimă a unui sistem pe care într-o zi ar trebui să-l ştiu, pentru a crea unul dintre rolurile mele. Am făcut-o din acelaşi motiv pentru care mi-am luat şi carnetul pentru motocicletă. Vreau să fiu o actriţă cu care regizorul să îşi găsească posibilităţi. Ce credeţi că a însemnat anul 2007 pentru cinematografia românească şi, implicit, pentru actorii din România? Pentru cinematografia românească, 2007 înseamnă istorie. Ce au reuşit cei doi Cristiani, împreună cu echipele lor este o minune. O minune despre care o să se vorbească foarte mult timp şi care o să dea naştere unei "religii" şi unor "adepţi" ai ei. Cum vă vedeţi peste zece ani? Of, gîndul că am să mai fiu aici nu este unul prea roz, dar sper să fiu o femeie înţeleaptă, cu mulţi prieteni, sper să fiu aproape de cît mai mulţi oameni care au nevoie de mine şi mai sper să am un bărbat alături de care să mă simt protejată. a consemnat Roxana CĂLINESCU
