<i>Nu mă interesează ofertele din străinătate</i>
- interviu cu Cătălin CRISTUŢIU - Cătălin Cristuţiu a realizat montajul scurtmetrajelor Lampa cu căciulă (regia Radu Jude) şi Marilena de la P7 (regia Cristian Nemescu), ambele premiate în festivalurile de gen, şi tot el a realizat montajul final la California Dreaminâ, filmul regretatului Cristian Nemescu, care a primit premiul cel mare la secţiunea "Un certain regard" la Cannes. Cîtă încredere aveai în această versiune neterminată înaintea Cannes-ului? Cu toate că această versiune de montaj este singura pe care mi-o asum în totalitate şi la care nu aş mai schimba nimic, pot spune că am fost foarte frămîntat pînă după proiecţia oficială de la Cannes. Este foarte greu să lucrezi singur, fără repere sau confirmări. Şi confirmarea a fost reacţia publicului de la Cannes, mai mult decît premiul în sine. Asta pentru că publicul de acolo este cu adevărat avizat şi liber de prejudecăţi, fie ele pozitive sau negative. De fapt, cît de neterminat este filmul? Lungimea rămîne singurul lui relativ cusur? Filmul în sine este terminat, are un final conform cu scenariul. Este însă neterminat de regizorul său, nu a mai avut parte de finisarea atît de virtuoasă a lui Cristi Nemescu. Sînt conştient că este lung, multă lume spune asta; găsesc însă că am făcut dreptate demersului regizoral al lui Cristi, şi asta este mai important pentru mine decît un plus de vandabilitate. În ce măsură este sau v-aţi propus ca acest film să fie un fel de sumă a temelor fimului românesc din ultimii ani: tentaţia Occidentului, mizeria şi derizoriul satului, pitorescul contrastelor şi, mai ales, al personajelor, mentalitatea şi ospitalitatea românească etc.? Părerea mea este că scriitura lui Tudor Voican şi a lui Nemescu este foarte dinamică, iar această "sumă a temelor" este o cauză a stilului liber, dezinhibat, şi a fanteziei pure a lor, mai degrabă decît o intenţie. Este tragi-comedia deja o trăsătură a noului film românesc? Cu siguranţă că a devenit o trăsătură, însă nici în acest caz nu cred că este vorba de ceva propus. Cred că realitatea socio-politică îşi găseşte în fiecare eră o oglindire în artă. Asta este sensibilitatea noastră naţională şi timpurile pe care le trăim îşi dau şi ele concursul în naşterea poveştilor de această factură. Este ceva organic, mai degrabă decît programatic. Nu v-a fost teamă că filmul va fi interpretat prin clişeul antiamericanismului? Antiamericanismul a devenit cu siguranţă un vehicul în cinematograful contemporan, atît aici, cît şi - culmea - peste Ocean. Discursul există, cu siguranţă, şi în California Dreaminâ, însă cred că este unul secundar, şi în orice caz născut dintr-un anumit sentiment de trădare pe care l-au simţit românii începînd cu a doua parte a anilor â40. La asta se adaugă şi compasiunea faţă de sîrbi, probabil singurul nostru vecin cu care nu avusesem de împărţit nimic de-a lungul istoriei. Cine a ales motto-ul California Dreaminâ? Te întreb pentru că există cel puţin un film în care personajul principal, tot o fată, visează la America ascultînd melodia asta: Chung King Express de Wong Kar Wai. A fost ideea lui Cristi. Nu l-am întrebat niciodată dacă ar fi vorba de un citat, însă pot să spun cu siguranţă că Chung King Express era Wong Kar Wai-ul preferat al lui Cristi. Şi este şi preferatul meu. Armand Assante a făcut declaraţii cît se poate de elogioase la adresa voastră, s-a declarat mîndru de film şi fericit că a jucat în el. Cum de a acceptat să joace într-un film românesc, pe bani puţini, cum s-a purtat pe platou, a avut mofturi de vedetă? Lui Assante i-a plăcut foarte mult scenariul, era într-o relaţie de prietenie cu Andrei Boncea, producătorul filmului, şi aşa s-au legat lucrurile. A avut fler... Eu din principiu nu mă duc la filmări, pentru că îmi ştirbesc prospeţimea necesară montajului. L-am cunoscut însă la Cannes pe Assante şi pot spune că este o persoană absolut rezonabilă şi pasionată de meseria pe care o face. Iată, ai făcut montajul unor filme despre care s-a vorbit mult şi care au adunat numeroase premii pe la festivaluri: California..., Lampa cu căciulă, Marilena de la P7; vei monta pentru regizori străini? La ce lucrezi acum şi ce îţi doreşti tu pe viitor? Nu am primit oferte din străinătate şi nici nu mă interesează în momentul de faţă. Nu spun că i-aş refuza pe Moretti, Haneke sau Erice. Glumesc. Cred foarte tare în cinematograful românesc şi vreau să mă implic cît mai mult posibil; sincer să fiu, sînt mult mai tentat de eventualele oferte autohtone. În momentul de faţă termin montajul la Cold Waves, un documentar despre secţia română a Radio Europa Liberă, regizat de Alexandru Solomon. Cu ce imagine ar trebui să rămînem despre Cristian Nemescu, noi cei care în afară de filme nu ştim prea multe despre el? Voi răspunde foarte succint: discreţie, verticalitate, umor. Ce speri să schimbe aceste două premii la Cannes în relaţia tinerilor cineaşti cu instituţiile româneşti? CNC-ul şi Ministerul Culturii deja şi-au atribuit o cotă-parte din acest succes care, de fapt, nu li se datorează în nici un fel. Poate că asumarea acestor succese de către instituţiile în cauză nu este atît de rea, în cazul în care vor simţi şi o anumită responsabilitate. Încerc să fiu optimist, însă simt piedica pusă, la ultimul concurs CNC, unor cineaşti de valoarea lui Cristi Puiu, Radu Jude, Ileana Stănculescu sau Dumitru Budrală, ca pe o ruşine naţională. Este foarte trist că nici acum, la 17 ani după căderea comunismului, nu am reuşit să facem să funcţioneze o ierarhie bazată pe merit. a consemnat Marius CHIVU
