<i>Cel mai mulţumit sunt de rolul pe care i l-am dat lui Borges</i> <p> - <i>interviu cu Alexandru SOLOMON</i> -
Institutul Cultural Român a proiectat cel mai recent film regizat de Alexandru Solomon, Clara B. (2006, coproducţie Seppia - NDR/ARTE - France 3 Alsace, scenariul Alexandru Solomon şi Corinne Ibram). Clara B. a obţinut Premiul pentru cel mai bun documentar la Festivalul de film DaKino. Prin imagini de arhivă, actualităţi şi fotografii de epocă autentice, filmul spune povestea fictivă a Clarei B., fotograf şi reporter, născută la Strasbourg în 1901, care şi-a petrecut viaţa între Franţa şi Germania. Filmul este o meditaţie asupra memoriei arhivelor şi istoriei secolului XX. Cum s-a născut proiectul acestei ficţiuni documentare? Clara B. este un proiect care mi s-a propus. Un producător din Strasbourg a văzut Marele jaf comunist la un festival şi s-a gîndit că o ficţiune documentară nu ar fi ceva foarte îndepărtat ca stil de ceea ce făcusem pînă atunci. În plus, şi Clara B. urma să trateze cu imagini de arhivă într-un mod mai neconvenţional. Nu vi s-a părut un proiect riscant? A fost cu adevărat riscant, dar în acelaşi timp şi foarte atractiv. Cum îţi asumi imagini autentice şi, mai ales, cum le foloseşti pentru a spune o poveste inventată!? Cum vor şti spectatorii ce este invenţie şi ce este fapt istoric!? Riscul s-a dovedit a fi real: mulţi oameni care au văzut Clara B. cred că ea a existat cu adevărat. Atracţia nu a încetat, dar eu găsesc inutile eforturile unora de a stabili şi decreta ce e cu adevărat filmul documentar. Povestea Clarei B. este adevărată, fiind în egală măsură, după standardele documentarului clasic, o minciună. Dar care este povestea Clarei B.? Există mai multe Clara B., fotografe născute în Europa, la începutul secolului XX, din care ne-am inspirat sau care ne-au confirmat trăsăturile, inventate de noi, ale acestui personaj: Jacqueline Rau, Madame DâOra, Lisette Model. După cum au existat nenumărate feministe, unele născute chiar în Alsacia (de exemplu, Louise Weiss), care au urmat un traseu similar cu cel pe care l-a împrumutat Clara B. M-am întrebat deseori dacă am fi găsit o femeie fotograf reală care să adune într-un singur destin toate trăsăturile Clarei B. Probabil că nu. Ce o defineşte în mod special ca personaj? Clara B. refuză în repetate rînduri să se definească după regulile contemporanilor ei. După reanexarea Alsaciei de către francezi, nu vrea să îşi renege substratul german şi pleacă la Berlin. Indiferentă la presiunile familiei, îşi asumă homosexualitatea. În urma ascensiunii lui Hitler, redevine franţuzoaică şi... pleacă în America. În fine, este o adeptă a noii Europe care se naşte după război, dar îi e silă de noua demagogie care încearcă să ambaleze după model hollywoodian conceptul Comunităţii Europene. Şi, cu toate astea, nu devine comunistă, ca prietena ei de-o viaţă, Elisa. Recunosc că am adus în film şi o parte din obsesiile mele est-europene. Am rescris tot timpul împreună cu Corinne Ibram subiectul, adică pînă la sfîrşitul montajului. Cum v-aţi documentat şi, de fapt, cum a decurs colaborarea cu scenarista Corinne Ibram? Cînd am fost contactat, Corinne Ibram scrisese deja un sinopsis despre Clara B., în care existau datele acestui personaj: o femeie puternică şi liberă care se naşte pe o frontieră, încercînd apoi, toată viaţa, să armonizeze şi să afirme amestecul de ingrediente cu care s-a născut. Pentru documentare am mers mult pe bicicletă prin Strasbourg, am citit tot ce se putea despre mediul respectiv, am văzut mii de fotografii făcute de femei în prima jumătate a secolului XX. Filmul trebuia rescris şi în funcţie de imaginile de arhivă pe care le alegeam. Faptul că am dat peste filmul de propagandă proeuropeană făcut de americani şi "narat" de Gene Kelly a fost un mare noroc. Pe parcursul filmului, am învăţat o grămadă de lucruri, am devenit mai feminist şi mai european. Ideea că povestea e spusă de un conservator care încearcă să găsească o coerenţă între fotografiile, scrisorile şi carnetele găsite într-un depozit al muzeului a venit cumva firesc. În fond, şi noi ne aflam în aceeaşi situaţie - trebuia să punem ordine printre imagini şi texte. Dar cel mai mulţumit sînt de rolul pe care i l-am dat lui Borges în povestea noastră. Există ipoteza că această Clara B. pleacă în final la Buenos Aires după scriitorul argentinian. Ce "rol" are Borges în film? Prezenţa lui Borges explică cel mai bine starea de transă în care invenţia şi visul ajung să se amestece, prin repetare obsesivă, cu realitatea. Filmul Clara B. este, într-adevăr, o struţo-cămilă, dar una care este mîndră de lipsa ei de puritate. Veţi mai lucra cu Corinne Ibram? Nu ştiu cînd şi cum am să mai lucrez cu Corinne Ibram. Dar legătura mea cu producătorii filmului (firma Seppia din Strasbourg) a continuat. Aşa am reuşit să coproduc, prin HiFilm, Salariu: 110 euro, un documentar de Stephane Lucon şi Nora Agapi. Este vorba despre delocalizarea unei întreprinderi alsaciene în România. Între timp, punem pe picioare împreună cu Seppia un alt lungmetraj documentar despre capitalismul românesc. Cum găsiţi coproducători, avînd în vedere că în România documentarele se fac cu eforturi uriaşe? Cînd nu mă găsesc ei nu e uşor. Durează 3-4 ani să montezi un proiect şi să-l duci la bun sfîrşit. Clara B. a fost un caz fericit: între momentul în care Seppia mi-a făcut propunerea să preiau subiectul şi finalul post-producţiei au trecut numai nouă luni. Esenţial a fost şi faptul că finanţarea era asigurată. Dar fiecare film are altă poveste, nu există nici o garanţie că aplicînd aceleaşi strategii şi apelînd la aceleaşi fonduri, a doua oară va fi mai uşor. Unde a fost difuzat filmul şi cum a fost primit? Clara B. a fost difuzat încă din ianuarie 2006 de Arte, apoi de NDR (televiziunea regională publică din nordul Germaniei) şi de France 3. În România încă nu a fost prezentat decît la festivaluri şi la ICR. În ce etapă sînteţi cu filmul Cold Waves şi cînd îl veţi lansa? Sper ca în vară filmul să fie gata şi să îl prezentăm în premieră la Astra, la Sibiu. Apoi vom încerca să îl distribuim în cinema. TVR este coproducător, deci are drept de difuzare. Le pregătesc o versiune mai substanţială şi mai lungă. Ce urmează? Îmi dau tîrcoale tot felul de poveşti, dar întrucît n-am să le pot face pe toate, va trebui să aleg la un moment dat. Unul dintre ele este menţionat mai sus. ________________ Alexandru Solomon a lucrat ca operator pentru regizori ca Nicolae Mărgineanu, Andrei Blaier, Sinişa Dragin şi Titus Muntean. În 1993, a semnat trei scurtmetraje experimentale alături de Geta Brătescu, apoi a început colaborarea cu regizorul de animaţie Radu Igaszag, din care au rezultat alte trei documentare. A regizat Duo pentru Paoloncel şi Petronom (1994, Cel mai bun film video la Costineşti şi Premiul special la MediaFest), Viaţă de cîine (1998, Cel mai bun documentar la DaKino), Omul cu o mie de ochi (2001, Marele premiu pentru documentar la DaKino, Premiul UCIN pentru scurtmetraj documentar şi premii pentru regie şi imagine la "Cronograf", Chişinău), Franzela exilului (2003, Premiul special al juriului UCIN) şi Marele jaf comunist (2005), prima lui coproducţie internaţională.
