Lecţiile de democraţie ale Franţei
Polemica din Franţa pe tema integrării romilor capătă accente tot mai grave după ce, în urmă cu o săptămînă, ministrul Internelor a declarat că romii nu vor să se integreze. Guvernul socialist aflat la putere capătă, prin vocea lui Manuel Valls, accente tot mai conservatoare. Nu este prima dată cînd Valls face asemenea afirmaţii. De altfel, prin această atitudine se înscrie în aceeaşi linie cu cei care l-au precedat în această funcţie (Claude Guéant, Brice Hortefeux). De această dată, însă, a fost interpelat chiar de o colegă de guvern: Cécile Duflot (ministrul Locuinţei) îl acuză că, prin afirmaţiile sale, pune în pericol pactul republican; şi că, prin acest tip de discurs, se apropie tot mai mult de extrema dreaptă a lui Le Pen. La nivel politic, însă, Valls pare să aibă susţinere puternică. Asigurată, printre altele, de numeroşi primari şi prefecţi socialişti din zonele în care există comunităţi de romi. Un singur lucru e cert: Franţa, care pe vremuri dădea lecţii de democraţie, expediază problema sensibilă a integrării romilor, invocînd cetăţenia: sînt cetăţeni români, să-i integreze România. Facil şi convenabil – dar incompatibil cu principiile şi contextul Uniunii Europene.
În Franţa trăiesc în jur de 17.000 de romi, în 400 de tabere amenajate ilegal – susţin autorităţile. Cei mai mulţi provin din Bulgaria şi din România şi trăiesc în Franţa de cinci ani. Un sondaj recent arată cum sînt percepuţi romii de populaţia stabilă din Franţa. Potrivit sondajului, 93% dintre persoanele chestionate cred că romii se integrează cu dificultate în societatea franceză. Cum ar veni, sondajul confirmă o afirmaţie politică. Însă constatarea depăşeşte clivajele politice, căci opinia legată de integrarea deficitară a romilor e împărtăşită de 98% dintre simpatizanţii dreptei şi de 84% dintre votanţii de stînga – se arată într-o analiză din Le Parisien. Ceea ce se doreşte a fi o formă de sprijin în favoarea atitudinii lui Manuel Valls e, de fapt, o interpretare (poate intenţionat) eronată a datelor brute furnizate de sondaj. Căci electoratul de stînga – încă majoritar în Franţa – susţine mai degrabă lansarea unor programe sociale şi de integrare decît măsura expulzării romilor, dorită de Manuel Valls.
La nivel politic, în Franţa se conturează tot mai clar poziţia cu privire la refuzarea intrării României şi Bulgariei în spaţiul Schengen. Motivul este teama de o eventuală invazie a romilor în Hexagon. Pretextul e că cele două state nu sînt încă pregătite, din punct de vedere tehnic, să menţină siguranţa graniţelor Uniunii Europene. Mai mult ca sigur, România şi Bulgaria nu vor intra în zona Schengen din ianuarie 2014 – decizia care se va adopta fiind aceeaşi ca data trecută cînd s-a pus problema: nu se va lua nici o decizie. De fapt, e o falsă dezbatere – după cum se afirmă într-un articol din Libération: deschiderea totală a frontierelor după o eventuală intrare în Schengen a celor două state nu va produce un aflux de imigranţi romi în Franţa. Acest aflux s-a produs deja – graniţele sînt deschise din 2007. Cetăţenii români (de orice etnie ar fi) sînt liberi să circule peste tot, inclusiv în Franţa. La fel de liberi ca cetăţenii spanioli, olandezi ori luxemburghezi. Desigur, cu condiţia să nu rămînă în aceeaşi ţară mai mult de trei luni fără să-şi găsească un job remunerat. Problema integrării începe şi se termină cu locul de muncă.
Un studiu publicat la începutul acestui an de Centrul Român pentru Politici Europene (www.crpe.org) analizează în profunzime mobilurile cetăţenilor români de etnie romă din Franţa. Studiul are la bază 500 de interviuri realizate sur place, în rîndul celor mai mari comunităţi de romi din Hexagon (Paris, Marseille, Montpellier, Aix-en-Provence, Toulon). Trei concluzii se desprind din acest studiu – ele ar trebui să se constituie în premise pentru politicile de integrare a romilor în Franţa, dar şi în România: 1) romii merg în Franţa din raţiuni strict economice: cîştigă jumătate din salariul minim pe economie de acolo, dar de opt ori mai mult decît ar cîştiga în România; 2) romii vor să muncească şi caută să-şi formalizeze relaţiile cu angajatorii, dar sînt discriminaţi; 3) romii nu sînt imigranţi în Franţa şi doar solicitarea permisului de sejur nu poate justifica folosirea termenului de emigraţie: majoritatea romilor trimit regulat bani acasă – adică în România – şi se întorc, periodic, în ţara de origine. Nu se integrează? Dincolo de repatrierile „voluntare“, ce alte măsuri a întreprins statul francez pentru a facilita integrarea acestor cetăţeni europeni în Franţa? Oricum, politicile de integrare ar trebui să pornească de la premisa... integrării. Şi tocmai asta scapă din vedere guvernul de la Paris.
Foto: L. Muntean
