La ce te uiţi cînd te uiţi la o fotografie?
Încă de la inventarea ei, fotografia a provocat numeroase controverse de ordin etic şi juridic. Expoziţia Controverse, justiţie etică şi fotografie prezintă o cazuistică impresionantă cu ajutorul căreia putem retrasa istoria artei fotografice şi a statutului fotografului din 1839 pînă în prezent. Ce e intim şi ce e de interes public? Ce ai voie să fotografiezi şi cui ai voie să arăţi? Cine şi de ce poate interzice în materie de fotojurnalism? Care sînt resorturile manipulării prin imagine? Şi, pînă la urmă, la ce te uiţi cînd te uiţi la o fotografie? Pentru un obiectiv (fotografic), totul e subiectiv... În expoziţia prezentată de Musée de l’Elysée Lausanne la Viena apar peste 100 de fotografii: ele au fost cenzurate sau folosite pentru a manipula; au fost interzise sau, dimpotrivă, reproduse obsesiv; au devenit iconice datorită conţinutului sau au fost uitate pentru că vin dintr-o epocă despre care nu vrem să ne mai amintim. Şocul vizual nu este egalat decît de uimirea pe care ţi-o stîrneşte povestea acelor imagini, înscrisă, cu litere minuscule, lîngă fiecare clişeu. Iată două provocări:
● Frank Fournier, Omayra Sánchez, (1985)
În noiembrie 1985, Frank Fournier se află în Columbia pentru a documenta erupţia vulcanului Nevado del Ruiz. Alunecările de teren au provocat deja moartea cîtorva zeci de mii de oameni. Tînăra Omayra Sanchez este prinsă sub dărîmături. Timp de trei zile, chinurile ei sînt urmărite de zeci de reporteri. Picioarele şi şoldurile îi sînt prinse undeva, sub nişte resturi, întregul sit este inundat, toate tentativele de salvare eşuează. Fetiţa moare, în cele din urmă, după trei zile în care toate zbaterile i-au fost urmărite şi transmise în direct de numeroase televiziuni. Aflat la faţa locului, Frank Fournier realizează cîteva fotografii cu tînăra încă în viaţă. Este copleşit de sentimentul neputinţei: nu poate face nimic pentru a o salva, aşa că fotografiază. Fotografia respectivă îi aduce un premiu important (şi consistent). Este acuzat că spectacolul mediatic cu moartea fetiţei este obscen, că obţinerea unui premiu cu un asemenea subiect e un act imoral. Din controversa stîrnită se ajunge, pînă la urmă, la concluzia că interesul public – circulaţia informaţiei – poate fi susţinut şi prin interese egoiste, meschine. Prezentînd cazul, transmiţînd imagini impresionante, fotoreporterul a putut convinge comunitatea internaţională să grăbească ajutorul pentru acea comunitate lovită de soartă.
● Oliviero Toscani, Kissing Nun (1992)
Fotograful şi-a cîştigat faima lucrînd pentru Benetton, o companie internaţională de modă. Fotografiile lui au contribuit în mod esenţial la configurarea identităţii vizuale a mărcii prin ilustrarea, cu imagini puternice şi insolite, a sloganului „United Colors of Benetton“. Fotografia Kissing Nun întruchipează o călugăriţă care se sărută, pasional, cu un preot catolic. Imaginea ar fi trebuit să servească unei campanii out-door, însă afişele sînt, mai peste tot, criticate. În Italia, afişul este retras la presiunile Vaticanului, iar în Franţa, Bureau de vérification de la publicité îl interzice, după numeroase plîngeri depuse de asociaţii religioase. Acelaşi Toscani realizează şi afişul pentru filmul Amen al lui Costa Gavras: crucea creştină transformată în zvastică – aceasta e imaginea de pe afiş – enervează pe toată lumea. Iar afişul e interzis: în procesul din Franţa s-a recurs la precedentul cu imaginea călugăriţei realizată pentru Benetton.
Expoziţia despre controversa în fotografie e găzduită de Kunsthaus Wien, instituţie ce-şi are sediul într-o casă proiectată de Hundertwasser, el însuşi un arhitect controversat. Pentru Hundertwasser, arhitectura e un soi de magie. Rolul arhitectului e să integreze naturalul în urban (şi invers). În casele pe care le-a proiectat, zidurile sînt strîmbe, geamurile – şui, podelele – vălurite. Lumina pătrunde difuză şi nesigură în încăperi de-o formă incertă. Iar vizitatorul e pus la fiecare pas la încercare: încă un prag, încă o piatră lăsată în drum, încă o groapă întunecată în podea. Nu cred că s-ar fi găsit un cadru mai bun pentru prezentarea acestei expoziţii.
Fotografie: Oliviero Toscani, Kissing Nun.
