Kraftwerk über alles

Wothan, zeu al războiului, dar şi sursă a înţelepciunii, a aruncat provocarea chemînd cele mai creative minţi să încerce Valhalla prin experimente sonore şi un limbaj muzical nou, dezvoltat la sfîrşitul anilor ’60 printr-un curent numit, mai mult sau mai puţin ironic, krautrock. Kraftwerk, Ash Ra Tempel, Faust, Can, Tangerine Dream, Popol Vuh, Amon Düül, Guru Guru au activat sub acest titlu generic care aduna mintea şi talentul germanului de pe urmă, pentru a schimba puţin atmosfera culturală şi pentru a alunga fantomele unui război aberant. Intelectualii şi-au găsit punctul de sprijin în muzică, în ideea de progres prin experiment, de izbăvire prin avangardă, încercînd să consolideze un curent devenit esenţial în structura muzicii noi. Muzica rock şi-a găsit un ajutor în intenţia acestor pionieri de a pune alături de baterie, chitară şi bas, tot felul de console care generau sunete prin mînuirea unor butoane. Muzica clasică, jazz-ul, rock-ul erau curajos îmbinate, din convingerea că o explozie de orice fel ar mai trezi simţurile celor sătui de şabloane. S-au petrecut cîteva mici explozii, au mai fost şi rateuri, dar cel mai important lucru s-a întîmplat atunci cînd Kraftwerk au trecut de la blockflöte şi percuţie la ritmuri sintetice şi teme emise de claviaturi. Din tot acest delir cultural german, Kraftwerk au continuat pe un drum care le-a asigurat unicitatea şi rolul esenţial în tot ceea ce acum denumeşte în muzică raportul dintre om şi maşină. Muzica electronică şi-a arătat cu mult înaintea lor potenţialul, instrumentele electronice începuseră să fie luate în serios, dar modul în care acest echipament a fost folosit sub denumirea de Kraftwerk ("centrală electrică", în traducere), maniera în care ei au dus sinteza şi stereotipia sunetului în zona creativă, i-a distanţat definitiv de ceilalţi colegi de generaţie. Noţiunea de muzică electronică era de mult vehiculată în grupul de muzicieni care au încercat serios limitele explorărilor sonore în secolul al XX-lea şi a trecut prin multe experienţe care au fost şi rămîn bizare. Matematica şi aparatele alimentate cu curent electric erau frecvent utilizate în lucrările unor compozitori precum Iannis Xenkis, John Cage, Karlheinz Stockhausen, La Monte Young sau Terry Riley. Înainte de Kraftwerk au existat mulţi care au dorit să dea sens undelor şi vibraţiilor generate de aparate, dar nimeni nu a obţinut un produs atît de influent. Autobahn (1974) este primul album din seria producţiilor revoluţionare, din perioada "clasică", alături de Radioactivity (1975) şi Trans-Europe Express (1977). Sînt folosite instrumente reale, dar pentru prima dată concepţia s-a bazat pe folosirea maşinăriilor. Ideea folosirii de sunete din mediul cotidian şi atracţia pentru procesele electro-mecanice care au stat la baza muzicii sintetice au dus în mod natural la ideea pieselor care dau titlurile acestei trilogii istorice. Interesul faţă de tehnologie se combină cu nostalgia metodelor clasice. Rezultatul este o călătorie ilustrată sonor, din care se remarcă efectele sonore, ritmul şi toate secvenţele repetitive care au devenit amprentă sonoră şi subiect de sample pentru sute de urmaşi. Spre deosebire de alte producţii dedicate drumului sau ştiinţei, aici motorul este vedeta, nicidecum şoferul. O relaţie om-maşină care a definit ulterior un gen dominant în muzica nouă. Ideea de minimal se contura din ce în ce mai clar, aplicată la scena pop. Obţinerea unui întreg muzical prin folosirea unui spectru retrîns de mijloace de exprimare. Minimalismul textelor, armonia clasică, nealterată, inocenţa temelor, melodicitatea lor, stereotipia ritmică erau folosite cu un incredibil efect artistic şi comercial. Se întîmplau puţine, dar totul era atît de descriptiv şi original, postmodernismul fiind tras pe linia principală prin şabloane pop. Multe titluri vizau traiul urban postbelic, decadenţa europeană tratată nostalgic, călătoria cu trenul sau cu maşina, radioactivitatea şi din ce în ce mai mult folosirea calculatorului, cu mult înainte ca acesta să fie găsit în orice casă. Ritmica devenise total electronică, aspect evident pe albumele The Man-Machine (1978) şi Computer World (1981), unde sunetul evolua, descriind aceeaşi lume modernă şi paradoxală, în care tehnologia aduce bucurie şi alienare în acelaşi timp. O celebrare a vieţii noi, dar şi un avertisment cu trimitere directă la dublul ei tăiş. Influenţa lor este atît de complexă încît e foarte greu de trasat o schemă. David Bowie a abordat un stil instrumental spaţios, pe albumele sale Low (1977) şi Heroes (1977), înregistrate la Berlin. Cum ar fi sunat Depeche Mode, Gary Numan sau Pet Shop Boys fără efectul de domino provocat de Kraftwerk? Grandmaster Flash, Afrika Bambaataa sau producătorii techno din Detroit au folosit din plin sunetele Kraftwerk în muzica lor. Multe sînt luate drept compoziţii noi, neştiindu-se că e vorba de un sample de la tătici. Ca să nu mai vorbim de noii epigoni, de la The Orb pînă la Chemical Brothers care recunosc influenţa "kling klang" pe producţiile lor. Coldplay au luat, cu credit, tema din "Computer Love" pentru piesa "Talk", asta pentru a oferi un exemplu relativ recent. Kraftwerk au pregătit sunetele pentru noul secol şi sînt foarte pregătiţi să-i facă faţă. Sînt foarte curios să ştiu ce ar zice "electroniştii" despre acest fenomen, dar mai ales dacă îi interesează acest lucru. Ce sens are muzica pentru cei care nu consideră important acest nume? Mi-ar plăcea să-i văd pe toţi cei care azi cîştigă şi bani din butoane venind la acest concert ca la un eveniment important din viaţa lor.