Jocurile lui Putin – proiectul Soci
Miza Jocurilor Olimpice de la Soci e mult mai mare decît salba de medalii la care aspiră, pe drept, sportivii ruşi. De fapt, competiţia sportivă ocupă un plan secundar, poate chiar de fundal pentru organizatorii acestei ediţii. Marele cîştig preconizat e, de fapt, imaginea publică a Rusiei. Pentru acest cîştig, guvernul de la Moscova a mobilizat resurse importante şi o investiţie pe măsură: în jur de 50 de miliarde de dolari – e cea mai mare sumă pusă la bătaie de vreo ţară pentru a organiza o ediţie a Jocurilor Olimpice. Care jocuri sînt, de fapt, un instrument important în arsenalul de soft power folosit de Moscova pentru a convinge lumea că ţara s-a schimbat. Nu mai e doar marea putere politică, economică şi militară a Asiei, ci un jucător important (şi) în lumea occidentală.
Dacă ar fi să ne luăm după oficialii de la Moscova, imaginea Rusiei ar fi percepută distorsionat în Occident din cauza unor blocaje sau a unor clişee persistente cu privire la regimul politic considerat, pe nedrept, nedemocratic sau chiar autoritar. Asta în vreme ce Rusia de azi n-ar mai avea nici o legătură cu Uniunea Sovietică de alaltăieri. Rusia – vor să transmită guvernanţii – e o ţară modernă, occidentală, civilizată, democratică.
Însă lacunele acestui proiect de rebranding s-au văzut de la o poştă. Dincolo de problemele de organizare – fotografiile cu şantierul şi lucrările încă neterminate de la Soci circulă pe Internet, stîrnind hilaritate –, există şi carenţe mai grave, care ţin de natura regimului de la Moscova şi care contravin în mod evident intereselor declarate ale lui Putin.
Nu e nici o întîmplare faptul că oligarhul Mihail Hodorkovski, un adversar declarat al regimului Putin, aflat de un deceniu în închisoare pentru diverse infracţiuni economice şi care mai avea pe rol încă un proces, a fost eliberat nu cu mult timp înainte de începerea Jocurilor. La fel cum nici eliberarea recentă a ultimelor două fete de la Pussy Riot, condamnate pentru „încălcarea ordinii publice“ şi „ofensă adusă autorităţii religioase“ nu e întîmplătoare. Aceste acte de clemenţă ale regimului, făcute la presiunea Occidentului, arată, pe de o parte, că Putin este dispus să facă unele concesii, de dragul unei imagini mai bune în Vest şi, pe de altă parte, exact ceea ce ţările occidentale îi reproşează, anume că regimul autoritar şi nedemocratic de la Moscova controlează justiţia.
Şi spectacolul de deschidere a Jocurilor Olimpice a fost marcat de aceeaşi ambiguitate. De data asta, a fost vorba de relaţia dubioasă cu trecutul, aşa cum s-a văzut din tematica aleasă şi, mai ales, din reprezentarea ei în arenă. Din spectacolul-alegorie se înţelegea că URSS a adus Rusia „pe cele mai înalte culmi de progres şi civilizaţie“. Dacă ar fi rămas la Cehov, Tolstoi, Dostoievski, Kandinsky, Ceaikovski etc., totul ar fi fost OK – şi nimeni n-ar fi avut ce comenta. Dar organizatorii au abordat dinadins în spectacol tema istoriei şi tot ei au ales o perspectivă triumfalistă asupra perioadei URSS. Ba chiar s-ar putea remarca şi discursul hegelian: de la Imperiul ţarist, Rusia întreagă a evoluat într-un singur sens, culminînd cu Uniunea Sovietică. Fireşte, nimic despre naţionalizări, nimic despre Gulag, nimic despre Cortina de Fier etc. Oricum, să arborezi, pe un stadion olimpic, simbolurile comunismului, ca la o paradă populară din vremurile de tristă amintire, e cel puţin o impietate. În Occidentul, pe care Putin vrea să îl seducă, există legi care interzic şi sancţionează arborarea însemnelor nazismului şi negarea Holocaustului. În Rusia lui Putin, într-un spectacol oficial, simbolurile comunismului, secera şi ciocanul, sînt afişate cu nonşalanţă.
În ciuda boicotului unor importanţi lideri politici, cum ar fi cancelarul Angela Merkel şi preşedintele Joachim Gauck, preşedintele Barack Obama sau comisarul european Viviane Reding, Jocurile Olimpice de la Soci par un succes. Spectatorii din tribune şi marele public care privesc întrecerile la televizor urmăresc arena sportivă şi nu-şi pun probleme politice. „Sportul e tot ce contează“ – a fost, de altfel, şi scuza multor politicieni occidentali care s-au dus la Soci şi s-au pozat în preajma lui Vladimir Putin. E un alibi din care preşedintele autoritar al Rusiei nu are decît de cîştigat.
