Integrare prin cultură
Aşa-numitul „Raport despre unitate“, care înregistrează, periodic, progresele făcute în vederea uniformizării condiţiilor de viaţă din cele două foste Germanii, consemnează, în continuare, diferenţe notabile. Fosta Germanie de Est, trecută prin decenii de comunism, e în continuare mai puţin dezvoltată în ceea ce priveşte infrastructura, economia e mai puţin performantă, salariile şi pensiile sînt mai mici. După mai bine de 20 de ani de eforturi substanţiale din partea statului, încă nu s-a ajuns la unitate – adică la egalitate. „Cîmpiile înfloritoare“ pe care le întrezărea Helmut Kohl, primul cancelar al Germaniei unite, încă se lasă aşteptate.
Pînă acum, nici o analiză nu a demonstrat că politicile de austeritate de acum ar fi fost generate şi de cheltuielile foarte mari pentru integrarea fostei RDG. Dar polemica persistă. Aici ar mai fi de adăugat că Germania are o infrastructură culturală foarte extinsă, moştenită, parţial, din cauza vechii diviziuni. Vechile instituţii ale RDG şi RFG au fost păstrate, ba chiar instituţii după model refegist s-au replicat, după unificare, în fosta RDG (şi invers). Toate sînt finanţate – după un algoritm complicat – de federaţie, de landuri, de primării. Cheltuielile nu sînt mici – însă, împărţite între diversele poluri de finanţare, au devenit suportabile. De cîţiva ani, Germania a lansat politici de reducere a cheltuielilor la toate nivelurile. Cultura a fost o prioritate, aşa că multă vreme nu s-au operat tăieri din această zonă. Însă cuţitul a ajuns acum şi la bugetele culturale.
De cînd cu criza economică, dar şi în urma eşecurilor înregistrate de politicile de solidaritate, germanii (mai bogaţi) din vest au început să strîmbe din nas că trebuie să plătească pentru rudele (sărace) din est. Landurile fostei RDG ar fi un sac fără fund; chiar şi principiul solidarităţii e pus, tot mai adesea, la îndoială. Acest tip de discurs a indus germanilor din est un sentiment de culpă – ei ar purta o parte a vinei că Germania de astăzi e în stagnare.
Numeroşi intelectuali publici şi artişti din fosta RDG încearcă acum să repare această nedreptate încercînd să echilibreze balanţa. Nu, germanii din est nu au produs doar pagube, ci au adus Federaţiei un spirit nou şi, mai ales, strălucirea culturală care îi lipsea. Nu prin încercări „ostalgice“ de recuperare a comunismului, aşa cum li se reproşează, adesea, unor autori şi cineaşti, ci printr-o literatură angajată, care evită locurile comune şi care, fără să fie comercială, a reuşit să atingă publicul larg. Edituri importante fondate în Germania Federală au avut numai de profitat de pe urma unificării şi a oportunităţii de a-i publica pe autorii est-germani. Cele mai mari performanţe în muzica clasică li se datorează tot filarmonicilor din fosta RDG: ele s-au bucurat de o enormă deschidere din partea Occidentului, după 1990, astfel încît mari dirijori şi solişti au putut apărea la festivaluri internaţionale prestigioase, exportînd astfel noul spirit al Germaniei unite. Artiştii vizuali est-germani au adus prospeţime şi spirit critic, într-un moment în care lumea artelor era dominată mai degrabă de pictura decorativă, de arta comercială. Cît despre teatrul est-german, acesta a deveni un reper mondial după unificare; Volksbühne din Berlin nu e doar unul dintre spaţiile mitice ale teatrului european, nu e doar un centru al inovaţiei, ci şi un motor al integrării: în sala de teatru, germanii s-au redescoperit unii pe ceilalţi.
Sigur, toate aceste argumente sînt greu de susţinut în contextul crizei economice. Căci „integrarea prin cultură“ nu poate fi evaluată cu instrumentele economiei. Dar pledoaria pare să funcţioneze. Altfel, nu-mi explic de ce tocmai tăierile de fonduri pentru proiecte culturale provoacă cele mai aprinse controverse şi mobilizează cele mai vii proteste. Pare că germanii sînt dispuşi, la o adică, să renunţe la anumite avantaje sociale, dar nu ar permite reducerea subvenţiilor culturale.
Foto: wikimedia commons
